ortooxacell kiss2022.gif Flax

Elevi și profesori din Moreni, la o reuniune de proiect Comenius din Suedia

 

În perioada 2013 – 2015,  Liceul Tehnologic Petrol Moreni (școala coordonatoare) și Școala Gimnazială Nr 1 Moreni, alături de scoli din Italia, Polonia, Suedia, Marea Britanie și Turcia, sunt partenere în cadrul proiectului multilateral “Our small by steady steps together save the 3 E: Environment, Europe and Earth!” – 3E, proiect realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului Sectorial Comenius al Programului  Învățare pe Toată Durata Vieții.

Cea de a patra reuniune de proiect cu elevi și cadre didactice a avut loc în școala parteneră Teknikum din Växjö, Suedia, în perioada 5-10 octombrie 2014.

Tematica întâlnirii a fost TECHNICAL ARENA – Monitorizarea consumului de energie timp de o săptămână, analiza comparativă a rezultatelor, prezentarea soluțiilor tehnice pentru reducerea consumului de energie din fiecare țară.

      Delegația română a fost formată din 8 elevi și 4 cadre didactice de la cele două școli morenare.

      Suita de activități dedicate realizării produselor finale ale reuniunii a debutat cu prezentarea rezultatelor monitorizării consumului de energie din fiecare țară parteneră; a fost monitorizat consumul la școală și acasă, în săptămâna 22 – 28 septembrie.

      Potrivit informațiilor oferite de profesoarele Raluca Anghelina, de la Liceul Tehnologic PETROL Moreni Veronica Ionescu, de la Școala Gimnazială Nr. 1 Moreni,  elevii au putut analiza comparativ aceste rezultate, propunând soluții tehnice pentru reducerea consumului de energie, discutând despre avantajele și dezavantajele acestora. Pe baza acestei analize fiecare grupă a avut drept obiective finale realizarea unui glosar de termeni uzuali în limbile țărilor participante, dar și în limba engleză, precum și a unui poster, reprezentând modalități de reducere a consumului de energie. Fiecare echipă și-a pus în joc creativitatea și originalitatea pentru ca produsul final să fie unul deosebit.  Profesorii au urmărit și au ghidat îndeaproape activitatea elevilor. Elevii au participat, de asemenea la o serie de activități organizate de gazde sub forma unor ateliere, care au avut ca tematică abordarea unui stil de viață durabil; ele au fost organizate și animate de către elevi suedezi, au avut un aspect ludic și au pus în valoare creativitatea, ingeniozitatea, cooperarea, calități absolut necesare în contextul propus de proiectul „Save the 3E!”.  Astfel, fluxul de informație nu a fost influențat de prezența profesorilor, iar aspectul ludic al activităților a creat o atmosferă destinsă, propice comunicării.

      Și pentru că orașul gazdă a fost decretat cel mai ”verde” oraș al Europei, nu se putea încheia reuniunea fără să cunoaștem  realizările deosebite ale autorităților, ale cetățenilor, politicile sustenabile de mediu implementate pentru care Växjö a meritat acest nobil titlu.  Cuvintele cheie ale vizitelor de documentare au fost: trierea și reciclarea deșeurilor, tratarea apelor uzate, reducerea utilizării combustibililor fosili prin alternativa utilizării biogazului, deci soluții durabile pentru un mediu curat. Observarea acestor obiective ecologice și informarea cu privire la rolul lor important pentru întreaga zonă din jurul orașului au constituit o lecție importantă oferită de autoritățile suedeze, despre protecția reală a mediului înconjurător, dezvoltare durabilă, îmbunătățirea calității vieții, lecție care și-a pus  amprenta în mod sigur asupra tuturor celor prezenți și care ne-a făcut să realizăm cât de importante sunt acestea și cum se repercutează în mod direct asupra stilului de viață suedez. Este cu adevărat un exemplu de urmat.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media