ortooxacell kiss2022.gif Flax

ELEVI DE EXCEPŢIE: Claudiu Săvulescu, aur la Olimpiada Europeană de Ştiinţe

Motto: Educaţia este cea mai importantă armă pe care o poţi folosi pentru a schimba lumea. Nelson Mandela

Gazeta Dâmboviţei va propune o nouă campanie de excepţie în care, până la sfârşitul lunii iunie, am ales să vi-i prezentăm pe acei elevi care ne reprezintă cu mândrie judeţul. Copii pentru care munca, împletită cu talent şi ambiţie, fac ca sistemul educaţional românesc să pară uneori unul dintre cele mai performante ale lumii. Sprijiniţi de profesori şi părinţi, aceşti copii de excepţie merită toată aprecierea noastră. Gazeta Dâmboviţei a desfăşurat în luna martie campania „Doamne de excepţie”, care s-a bucurat de un real succes printre cititori, aşa cum sperăm că se va bucura şi noua campanie. 

Chimia este o disciplină mai puţin  agreată de elevi. Din această cauză pare ieşit din comun că există copii care lucrează cu pasiune până la opt ore pe zi pentru a aprofunda această materie. Dar aceşti copii reuşesc să facă diferenţa, oferind un exemplu atât colegilor lor, cât şi societăţii.

Unul dintre ei este George Claudiu Săvulescu, în vârstă de 15 ani, din Târgovişte, elev în clasa a X-a, la Colegiul Naţional „Ienăchiţă Văcărescu” Târgovişte, profil matematică-informatică intensiv engleză. Pasiunea sa pentru chimie a contribuit la obţinerea celui mai bun punctaj pentru România la Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene (EUSO), desfăşurată la începutul lunii aprilie, la Atena. „A fost prima olimpiadă internaţională a mea. Am avut emoţii destul de mari. Am fost echipe de câte trei – un reprezentant la chimie, unul la fizică şi unul la biologie. Eu am reprezentat chimia, care este punctul meu forte. A fost o experienţă foarte frumoasă. Acolo am cunoscut foarte mulţi copiii din alte ţări, pasionaţi de acelasi domeniu şi am putut lucra în condiţii foarte bune”, povesteşte Claudiu.

Primul an de studiu – primul premiu naţional

Cea care i-a deschis porţile către acest univers a fost profesoara Georgiana Leontescu, alături de care descoperă tainele acestei discipline şi în prezent. „Încă din clasa a şaptea, când am început chimia, mi-a plăcut s-o aprofundez. Adică am exersat, am făcut multe probleme, apoi am trecut la practică”, explică elevul, care a obţinut în primul an de studiu, în clasa a VII-a, premiul al II-ea la Olimpiada Naţională de Chimie, iar anul trecut premiul I la Olimpiada Naţională de Chimie. Acest premiu i-a adus şansa de a participa la olimpiada europeană din acest an. „S-a făcut un clasament, iar primii patru am fost chemaţi la un baraj, la Bucureşti, la Politehnică, ce a constat în două probe practice. Primii doi am fost aleşi în lotul restrâns pentru olimpiada europeană”, îşi aminteşte Claudiu Săvulescu.

Nu sunt singurele sale rezultate la nivel naţional. Un alt rezultat de excepţie a venit în urma olimpiadei interdisciplinare „Ştiinţe pentru juniori”, la care a obţinut menţiune şi calificare a olimpiada internaţională. Mai mult, în clasa a V-a a obţinut premiul al II-lea la Olimpiada Naţională de Matematică, o pasiune mai veche ce a pierdut teren în faţa chimiei. „Îmi place şi matematica. Acum nu mai excelez”, consideră elevul.

„Sunt mulţumit de rezultatele mele, dar se putea şi mai mult”

Secretul său este secretul multora care reuseşc în domeniul lor de activitate, soluţie simplă, dar nu la îndemna oricui. „Este nevoie de multă muncă şi de multă pasiune, pentru că dacă nu mi-ar fi plăcut, nu aş fi reuşit”, spune el. Îşi doreşte să ajungă la faza internaţională a Olimpiadei de Chimie şi este drastic cu sine pentru a reuşi. „Sunt mulţumit de rezultatele mele, dar se putea şi mai mult. Mă refer per ansamblu, la toate concursurile”, completează el, cu uşoară dezamăgire.

Cât priveşte viitorul, nu a ales încă un drum. Are în vedere Facultatea de Medicină şi Facultatea de Chimie. Este sigur însă de faptul că va aprounda studiul chimiei din acelaşi motiv pentru care recomandă colegilor şi tutuor elevilor să reconsidere chimia între opţiunile lor. „Cei care nu sunt atraşi de chimie ar trebui să experimenteze, pentru că practica înseamnă mult. De exemplu, când amesteci două substanţe incolore şi rezultă un compus colorat este fascinant”, crede Claudiu Săvulescu pentru care această disciplină a devenit un univers.

Citește și ELEVI DE EXCEPŢIE: LAURENȚIU STOICA ȘI ANA MARIA DELIȘOR, OLIMPICII DE LA „PETRU CERCEL” PENTRU CARE ÎNVĂȚATUL LA MATERIILE DE OLIMPIADĂ ESTE O PLĂCERE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media