ortooxacell kiss2022.gif Flax

Dâmbovița se mândrește cu unsprezece elevi de 10 la Evaluarea Națională. Vezi ce spun elevii merituoși:

 

O medie de 10 la Evaluarea Națională înseamnă foarte multă muncă și efort susținut al elevului care o obține, iar în județul nostru, anul acesta, 11 elev se mândresc cu această performanță.

Am adunat impresii de la elevii care au putut fi contactați și iată ce spun aceștia:

Ana Stănculescu-Școala „Mihai Viteazul” Pucioasa-Am muncit mult, dar pe parcursul tuturor anilor, nu numai acesta, de aceea am fost foarte relaxată și nu am avut emoții sau frică de examen.

Prima dată am vrut să merg mai departe  la Liceul Octavian Goga, în Sibiu, însă acum aș vrea la un liceu din București (dacă reușesc să îmi conving părinții). Dacă nu, atunci voi merge la C.N. Nicolae Titulescu, Pucioasa.

 

Clara Andreea Folea- Școala „Mihai Viteazul” Pucioasa- Mă simt entuziasmată pentru rezultatele obținute! Am realizat că pentru reușită trebuie să depui efort, dar in același timp să creezi un echilibru intre „a învața” și „a (te) relaxa”. O mare parte a reușitei mele li se datorează profesorilor care m-au îndrumat in acești ani, dar și părinților care m-au susținut in tot ceea ce am făcut! Voi continua sa studiez mai departe la Colegiul Național „Nicolae Titulescu” din Pucioasa și voi opta catre profilul matematică-informatică.

Sorana-Andreea Nicolăescu Școala „Mihai Viteazul” Pucioasa- Sunt extrem de bucuroasă că am reușit să obțin aceste rezultate. Am fost foarte surprinsă cand am aflat notele, deoarece nu mă așteptam la media 10, desi, de-a lungul anului școlar,, am muncit destul de mult. Voi merge mai departe la Colegiul Național „Nicolae Titulescu” din Pucioasa.

Ștefania Avram-Școala Coresi Târgoviște– Consider că notele pe care le-am obținut la Evaluarea Națională reflectă efortul depus pe parcursul celor opt ani de școală și mai ales inefabila armonie dintre ambiție și perseverență. Am privit această experiență a examenului atât ca pe o provocare deosebit de importantă pentru viitorul meu, cât și ca pe un exercițiu de stăpânire de sine în momente încărcate de emoție.                                                  

  In mod cert cheia spre succes este să crezi în tine, să te bazezi pe propriile puteri și cunoștințe, să îți fixezi un ideal și să lupți pentru a-l atinge. Rezultatele obținute se datorează într-o foarte mare măsuraă familiei și profesorilor mei care m-au susținut necondiționat și care au crezut în mine, fapt pentru care țin să le mulțumesc. 

Bianca Maria Niculae-Școala Matei Basarab TârgovișteCum aş putea prezenta eu experienţa aceasta?

Din punctul meu de vedere ea presupune multă pregătire mai ales dacă ne dorim ca rezultatele să fie unele foarte bune. Deci multă muncă şi rezultatele vor fi pe măsura. Cu aproximativ doua luni înainte de examen mi-am propus să mai scap de emoţii, cu toate că eram obişnuită cu ele de la concursurile de canto și olimpiadele la care am participat, încurajându-mă zi de zi. Şi acest “ exerciţiu “ se pare că a funcţionat. În dimineţile celor doua zile, 19 si respectiv 21 iulie, am păşit spre şcoală cu încredere şi m-am descurcat de minune la ambele probe. În momentul în care am citit subiectele, mi-am dat seama că de fapt ceea ce îmi imaginasem eu ca fiind un examen foarte greu se dovedea unul uşor. Trebuie să recunosc însă că restul săptămânii a trecut extrem de greu pentru că aşteptam cu “sufletul la gură” notele. În fiecare zi îmi imaginam diverse lucruri precum “ Dacă am uitat să pun vreo virgulă?” sau “Dacă nu este bine cum am redactat demonstraţia de la o anumită cerinţă?”. Aşadar impresiile despre acest examen se rezumă în doar câteva cuvinte “ Nimic nu este imposibil. Crezi în tine şi vei obţine ceea ce îţi doreşti!”. 

Deocamdată, tot ce pot spune este că nehotărârea este cuvantul care – cred eu – defineşte planurile mele de viitor. Dar înaintez in viaţă având întipărită în minte ideea că pentru a avea un viitor strălucit si o viaţă nu tocmai dificilă trebuie să luptăm. În viitor mă vad o persoană sigură pe ea care în decursul celor patru ani de liceu va descoperi ce îşi doreşte cu adevărat să facă. Asta înseamnă bineînţeles ca voi alege profesia care mă va atrage cel mai mult.

“Plănuieşte-ţi cu grijă viitorul pentru că acolo îţi vei petrece restul vieţii. “ – Mark Twain

“Mâine voi fi ceea ce am ales astazi să fiu.” – James Joyce

 

Andrei Laurențiu Zepiși-C.N.I.Văcărescu Târgoviște-Mărturisesc că am avut emoții cu câteva minute înainte de venirea rezultatelor, momentul de maximă intensitate fiind chiar cel în care le-am aflat. Pot spune că este un sentiment de nedescris, o îmbinare între bucuria momentului și satisfacția după un an greu de muncă, ce a coincis cu sfârșitul unei etape din viața mea.

Cristiana Pințoiu-Școala “ Mihai Viteazul“  Târgoviște-Ar fi clișeic să spun că nu m-am așteptat la acest rezultat, întrucât mi-am stabilit încă de la început de drum țelul și încercam cu fiecare zi ce trece să îmi valorific potențialul și să creez o versiune mai bună din ceea ce eram.

Chiar dacă subiectele au fost destul de ușoare, fără ambiție, devotament, muncă asiduă, fără niște profesori de excepție, care m-au îndrumat la tot pasul și au avut încredere deplină în mine, nu aș fi reușit să obțin nota maximă la Evaluarea Națională.

Mai departe, mă orientez spre Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu, profil matematică-informatică intensiv engleză.

 

 

Alexandra Georgiana Niţoi, Școala Gimnazială „Pictor Nicolae Grigorescu” Titu va merge către un profil real, matematică-informatică intensiv la Liceul Teoretic „Iancu C. Vissarion”. Mai departe se gândeşte să urmeze cursurile Facultății de Drept, însă se va decide pe parcursul celor patru ani de liceu. (sursa:http://www.gazetadetitu.ro)

Nu mi s-a părut foarte greu, subiectele au fost accesibile și țineau doar de atenția fiecăruia dintre noi. Pregătirea constantă pe parcursul anilor de gimnaziu, coroborată cu sprijinul domnilor profesori și al părinților și încrederea în forțele proprii mi-au asigurat această reușită

 Ana- Maria Alexandra Ilie- Școala Gimnazială ,,Șerban Cioculescu” Găești-

Sunt entuziasmată să mă număr printre elevii dâmbovițeni care au reușit sa obțină o astfel de performanță. Consider că determinarea, efortul constant, plăcerea de a acumula multe cunoștințe, cât și dorința de a dobândi o cultură generala vastă sunt atributele principale pentru a atinge cheia succesului din acest domeniu.
      Ambele probe din cadrul examenului de Evaluare Națională au fost abordabile pentru orice elev care și-a organizat încă de la început prioritățile pentru școală. De asemenea, le mulțumesc domnilor profesori care m-au coordonat și sprijinit în toți acești ani de gimnaziu, iar astfel rezultatele nu au fost departe de estimările mele. In continuare, voi studia mai departe la Colegiul National ,,Vladimir Streinu” din Găești.

                                                                                                                        

 

 

 

 

 

Distribuie:

Un comentariu la „Dâmbovița se mândrește cu unsprezece elevi de 10 la Evaluarea Națională. Vezi ce spun elevii merituoși:”

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media