ortooxacell kiss2022.gif Flax

Ultima zi de AnimaȚie, prima zi de BABEL. Vezi cu ce surprize continuă Festivalul Artelor Spectacolului:

Ultima zi de AnimaȚie, prima zi de BABEL… Parcul Chindia a reprezentat, timp de două zile, locul de joacă și de spus povești pentru cei mici. În seara de 2 iunie, veselia a „explodat” într-o paradă pe cât de muzicală, pe atât de colorată. Trupe de teatru și muzică din Algeria, Iran, Ungaria au adus ritmurile țării lor și au făcut cunoștință cu publicul târgoviștean, adunat în număr mare, pentru a face parte din această mobilizare de forțe în numele diversității și comuniunii. Parada a ajuns la teatru unde personajele de poveste au fost resorbite de locul în care s-au născut. Din tot amalgamul de ființe, pe scenă am regăsit una stingheră, fragilă, dar foarte expresivă. Un acrobat desăvârșit, Sasha Krohn, într-un recital intitulat Dissemble (Disimulare), pe muzica Mariei Tănase – Lume, lume, soră lume.  Impresionant prin abilitatea de a-și modela corpul în aer, prin sensibilitatea de a transmite unicitate într-o lume în care se încearcă sfărâmarea ei. Un dar pentru spectatori.

În cadrul unei conferințe de presă de astăzi, directorul Teatrului Tony Bulandra, Mihai Ranin, a mulțumit tuturor colaboratorilor acestui festival, printre aceștia și Asociația Surzilor din România, mai ales că tema din acest an este Sunetul.

 

Actul artistic produce emoție în spațiul spectacolului, dar el trebui comunicat și din punct de vedere intelectual. Arta trebuie să ne facă mai frumoși, mai buni și arta trebuie să aducă în continuare în acest oraș o expresie a omenescului, în aspirația noastră spre fericire. -Mihai Ranin, director Teatrul Tony Bulandra

La conferință au fost prezenți și Adam Read , fondatorul Companiei Serious Clown, și acrobatul Sasha Krohn , care au declarat că s-au simțit foarte bine la Târgoviște, alături de echipa de aici, dar și actorul Liviu Cheloiu, care a lăudat prestația celor de la Serious Clown.

 

Azi, sâmbătă, 3 iunie, Din ou se naște… un Titan, un spectacol al Companiei Serious Clown, avându-l pe Adam Read ca fondator și performer, poate fi văzut pe Platoul Prefecturii de la ora 17:00. O metaforă pentru ce se poate ascunde în interiorul a ceva sau cuiva…

De la ora 18:30 va avea loc în Foaierul Teatrului deschiderea Festivalului la care vor fi prezente oficialități ale municipiului, pentru ca, mai apoi, să avem parte de un Shakespeare, o Furtună, un Joc Secund. Toate într-un singur spectacol regizat de Szabó K. István.

Sala Studio găzduiește, de la ora 21:00, producția Companiei de Teatru North of Impact din Macedonia. Pădurea copacului meu este un șuvoi de cuvinte și de mușchi pulsând, care deschid o nouă viziune asupra unei lumi fără de liniște. Este o odisee, pe timpul nopții, prin pântecele unei păduri muribunde, spusă de un om care încearcă să găsească un sens al vieții lui și a statutului său de străin. Tot de la ora 21:00, pe Platoul Prefecturii are loc un concert de muzică medievală al celor de la Bordó Sárkány. Într-un mod antrenant ei amintesc de o lume a menestreilor.

În plus, în Foaierul Teatrului Tony Bulandra nu vor putea trece neobservate cele două expoziții: sub.real, expoziție-obiect de Horațiu Mihaiu și Pinned Babel, expoziție de fotografie de Augustina Iohan.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media