Stăm agățați de cei bogați. Îi invidiem. Îi întrebăm: „bă, dar tu cum te-ai îmbogățit în halul ăsta?” Și descoperim de multe ori că nu prin cinste. Și ne bucură puțin, căci vedem că nu din prostia noastră suntem săraci, ci din neputința de a păcătui. Sau din frică, sau din lenea de a păcătui. Și îi dorim la pușcărie cu orice preț pe acești bogați trișori. Și pe bună dreptate. Apoi începem să privim la televizor idile și utopii ale bogaților. Ne visăm tare bogați în aceste lumi imaginare! Și nu ne apucăm niciodată efectiv să devenim bogați. Material vorbesc, căci ăsta ar fi subiectul acum. Nici măcar bogați spiritual nu încercăm, că deh, e mai greu spiritul decât materia în lumea aceasta.
După ce visăm că avem case și bogății nemăsurate, toate din fotoliul din fața televizorului, ne bucurăm nespus când vedem un amărât care încearcă să se încălzească într-o scară de bloc și pe care îl alungăm, chiar în seara de Crăciun, căci împute casa scării. Iar omul pleacă spre altă scară de bloc să se încălzească până l-o descoperi unul și iar l-o alunga. Atunci ne bucurăm, căci spunem filosofic, având o revelație:„ei, bucură-te cu ce ai, căci vezi că se putea mai rău!” Clișee. Le repetăm doct ca să ne bucurăm de sărăcia care nu e chiar atât de sărăcie. Vrem să dăm față doar cu bogăția. Dar ce cură minunată este când dai față cu sărăcia în forma sa pură! Cu cea la ea acasă.
Fost-am într-un sat de pe lângă Târgoviște împreună cu studenți de la specializarea Jurnalism, să bucurăm niște copii de mirosul bogăției. Măcar de Crăciun, căci până la Paște au timp să viseze cu colțul de pâine uscată la un nou miros de bogăție. Am văzut iadul sărăciei aici. Nu are rost să îl descriu. E ca și cum v-aș povesti Simfonia a IX-a de Beethoven. Trebuie mers acolo și pipăit acest iad al sărăciei. Și al bucuriei date de o savoare de miros al bogăției. Doi copii, într-o casă fără electricitate, la lumina telefoanelor vizitatorilor, se uită frenetic printre cadouri. Îi văd bucuroși de cele primite, mâncare și haine. Dar este o doză de tristețe pe fondul acestei bucurii. Care să fie oare? E tristețea copilului sărac, cel care se bucură de mâncare, dar care visează la spiritul jucăuș. Plecăm. Ne îmbrățișează. Ne întoarcem după o jumătate de oră, aducându-mi aminte de tristețea lor și bănuind ce miros voiau să simtă. Îi văd la geam și le spun că ne-am întors deoarece am întâlnit cu Moșu’ pe drum și ne-a dat să le aducem niște jucării.
Am auzit țipătul din rărunchi al bucuriei de a primi un cadou de la Moș Crăciun. Da, abia acum a venit Crăciunul pentru copii. Altfel te joci cu burta goală, căci bucuria jucăriei acoperă, la copil, golul de materie.
Facebook
WhatsApp
TikTok
