ortooxacell kiss2022.gif Flax

TABLETA DE MIERCURI – Pompiliu ALEXANDRU – De la penal la penibil

O imensă neputință națională arată paralizia completă a societății. Suntem captivi în propriul corp, nu putem să facem nimic, nici măcar mâna la gură nu se mai poate duce. Avem tulburări de înțelegere, avem tulburări masive de exprimare, suntem incapabili să gândim clar, niciun plan sau acțiune concretă nu poate fi dus până la capăt. Unii încă fierb la foc mocnit că țara e condusă de DNA sau de dușmani americani. Despre ruși nu se spune nimic, căci să nu dăm idei. Dacă arăți cu degetul vreun guvernant care este desprins din cea mai neagră perioadă a comunismului, cel profund, cel de început, în care prostul satului era pus în locul gospodarului, ți se răspunde că „asta este, știm, e prost, incapabil, te apucă râsul, dar Băsescu încă acționează prin DNA și ei sunt răul țării” – adică îți deturnează subiectul în cel mai grosolan mod posibil. Adică îți arată altceva, dușmanul de clasă pe care îl consideră ei a fi astfel, iar acest lucru ar legitima orice alegere proprie, dublată de sintagma „pentru că putem”! Orbirea este de ambele părți, desigur. Unii, care văd în DNA sau UE/NATO salvatorii absoluți, alții care văd în acestea răul absolut. Unii susțin necondiționat un biet ministru care mai ieri împletea coada vacii și se exprimă ca în Cretacic, alții, care se miră că nu se cutremură cerurile de asemenea alegere. Viorica Vasilica din Videle – care mă face să mă gândesc la versul lui Coșbuc…. „Prin vulturi vântul viu vuia” – atrage ca o tornadă în jurul ei tot ce îi este asemănător. Iar de aici încolo numai cerul ne mai salvează. Toți pentru unul întru salvarea pușcăriilor și penalilor. Niciodată în istoria țării nu s-a sensibilizat societatea atât de mult față de „condiția pușcăriașului”, a situației penalilor. Axul acestui turbion este în mod clar justiția, și anume justiția penală. Dar, undeva la marginea tornadei se petrec alte lucruri interesante.

Avem un alt ministru al Educației. Controversat. A generat demisii. Este urmașul lui Spiru Haret, iar unii, pe bună dreptate, nu au suportat acest lucru. Dar cum poți privi la rece această situație? Greu, desigur. Cu toate acestea, chiar te întrebi cum de este posibil ca patruzeci de rectori din țară să îl susțină?! Cei care îl propun nu văd niciun inconvenient; și e de înțeles, căci aceștia au rădăcini în comunismul profund – pe linie directă, nu ocolită, ca la ceilalți. E normal ca prostul satului sau bețivul satului să ia locul chiaburului nenorocit, care a supt sângele poporului. Ei sunt senini ca o zi de vară. Această seninătate este cu adevărat gravă; e legată de această dereglare profundă a ființei; este boală adâncă aici. Tabăra cealaltă, contestatarii, strigă din toți rărunchii că asa ceva este atroce. Doar urlă și se înroșesc de nervi. Căci sunt de o neputință care te lasă cu gura căscată. Numai unul mai răsărit își depune vreo demisie de onoare. Și asta este tot. Dar ce faci cu cei patruzeci? Sunt înjurați de unii, lăudați de alții. Cei care înjură spun că și aceștia sunt de teapa ministrului din Cretacic. Ceilalți, habarnavuții, își imaginează că au în felul acesta o susținere care îi întăresc pe poziții și sunt chiar mândri de alegerea făcută. De fapt, adevărul este următorul: 1. Deja s-a spus că acceptarea omului din Cretacic s-a făcut pentru că există posibilitatea să revină ceva mult mai cumplit, adică un fost, Ecaterina Andronescu, iar ei știu cât de toxică poate fi duduia. Este pertinentă explicația. Măcar acum nu știm dacă în omul din Cretacic zace un mic Stalin sau un „bon sauvage”. Vom vedea și stăm cu frica în sân. 2. Susținerea masivă a omului din Cretacic mai are o rațiune, mult mai delicată, și legată de sistem. Dacă vă uitați pe lista rectorilor care au susținut pe domnul în cauză veți vedea că aceștia provin din universități mici. De ce? Pentru că există doi poli de forță în sistemul universitar – există două viteze, cum se mai spune – care sunt în mod clar bazați/bazate doar pe puterea imaginii, și în niciun caz pe criterii fundamentale, de conținut. Universitățile mari, cele din viteza primă, tind de ani de zile să „jeneze” pe cele mici, ca să nu spun vreo vorbă mare, cum că ar dori să le elimine. Și de fiecare dată când au avut un ministru care să le ajute în a faulta pe acestea, au făcut-o. Așadar, se justifică din plin alegerea acestui om din Cretacic, chiar dacă fiecare rector care și-a manifestat susținerea este foarte conștient de alegerea aceasta și de riscurile enorme. Omul respectiv provine dintr-o astfel de universitate. Ar fi un om care e mai puțin nociv decât amintitul Tyrannosaurus Rex, capabil să joace în picioare tot, așa cum a mai făcut-o, căpătându-și porecla de „gropar al învățământului românesc”. Oamenii aceștia și-au asumat un risc de imagine doar pentru a evita un tiran de genul lui Tyrannosaurus. Poate că este un „bon sauvage”, cum am spus, și nu va pune umărul la desființarea, faultarea, jenarea acestor mici universități. Ar fi o eroare să asociem acest lucru – „universitate mică” – cu „fabrică de diplome” sau cu o calitate scăzută a actului educativ. „Malpraxisul” educațional este uniform răspândit la cei mari și cei mici, aici nu există nicio îndoială. Dar se arată cu degetul și se strigă în piața publică doar alegând exemple din cele mici. Să nu uităm că între semnatari sunt rectori de la universități grele, dar mici – Târgu Mureș (Medicina), Arhitectura (București), Sibiu etc. Așadar, în acest fel se justifică dansul în jurul focului împreună cu toate lighioanele pe care pădurea, din ce în ce mai uscată, poate să le dea.

Dacă ochiul tornadei stă pe ideea de penalitate, la periferie se ajunge la penibilitate!

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media