Există mai multe tipuri de comunism în România. Niciunul dintre aceste tipuri nu a murit. Funcționează în paralel, unul ceva mai manifest, altul potențat. E pe straturi și pe filoane. Există, mai întâi, unul ideal. Cel despre care ne vorbesc istoricii și teoreticienii. Ăștia vorbesc despre el ca fiind de fapt o Neființă. Adică, mai direct spus, nu a existat niciodată ca atare. Cum așa? Simplu, că nu am ajuns niciodată la el. Comunismul este precum… – scuzați-mi comparația, dar așa spun teoreticienii – creștinismul, dar unul reformat. Vă zguduie comparația? Ei, nu ați văzut nimic. Pe scurt, comunismul este o stare ideală, un fel de nirvana socială la care, din păcate, cum spun ei, nu am ajuns niciodată. Noi, alături de ruși și alte state care s-au urcat în trenul spre Comunism, nu am ajuns acolo, doar am încercat să ne îndreptăm spre el. Comunismul nu este vinovat, spun aceiași teoreticieni, de ceea ce am făcut noi pe drum spre el. Comunismul este egal cu Epoca de Aur, nicidecum cu Kali Yuga, adică cu mizeria asta de viață pe care o trăim de prin anii ’40 ai secolului trecut. Deci ăsta e primul filon, atât de departe că nici nu a existat.
Apoi vine stratul doi, ăla ceaușist, de până în ’89. Și ăsta a avut mai multe substraturi (primul astfel de strat a fost perioada lui Gheorghiu-Dej). În fine, acum vorbim despre practicienii comunismului. Adică nașii de pe tren, conducătorii și compostorii de bilete. Ăia care l-au gustat din plin, fie mâncând țărână și murind în cele mai stupide forme, fie huzurindu-se și lăfăindu-se în cele mai deșănțate forme. Acum, dacă privim practic, și fiind de acord cu istoricii și teoreticienii inocenți, a fost o chestie căreia îi spunem „comunism” doar așa, din răutate. Ei bine, chestia aia, adică acea călătorie cu trenul-spre-comunism a fost coșmarul acestei națiuni. Paradoxal, am prosperat. Prosperitate pe spatele unor cadavre. Dar ce contează, importantă este evoluția la scară istorică. Ce, nu vă simțiți mândri că avem o Casă a Poporului? Dă-l dracu de București de odinioară care a fost ras de pe fața pământului. Ce, ăia de prin Orientul Mijlociu pe care îi vedeți că dau cu barosul în statuile vechi de vreo trei sau cinci mii de ani nu fac asta pentru a renova, pentru a revoluționa locul? Or să construiască lucruri și mai mărețe decât ruinele acelea! Ce, nu vă place că avem blocuri în care stăm și astăzi?
Nu vă aduceți aminte de fabricile și uzinele patriei și alte mii de construcții socialiste despre care fiul dictatorului spunea profetic că „nici cu var nu veți fi în stare să dați peste ce a construit tata”? Și puteți spune că nu a avut dreptate? Că istoria își bate joc de noi în continuare? Tocmai că acest individ a avut dreptate?! În această perioadă, chestia pseudo-comunistă, căci nu e bine să spui că a fost comunism pur, că nu e adevărat din punct de vedere al doctrinei – apropos, de ce oare politicienii noștri pun accent atât de mare pe doctrina politică a comunismului să nu care cumva să o confundăm cu cine știe ce, căci nuanțele sunt fine și definitorii, în schimb nu mai cunosc nicio altă doctrină politică, de aceea ajung să facă alianțe de te doare mintea, conservatori și socialiști, liberali și comuniști etc.?! – în fine, această perioadă are, cum spuneam, niște straturi interesante. A fost așa: perioada preluării puterii, adică a Revoluției, aia primă, de prin anii ’40. Aia feroce, sub oblăduirea și coordonarea fraților ruși, experți de altfel în asemenea lucruri. A fost perioada înlocuirii masive a intelectualilor și a gospodarilor cu ultimii ageamii și puturoși nepricepuți. Și a fost perioada crimelor și a deportărilor. Apoi vine perioada relaxării și construirii patriei curățate în mare parte de dușmanii poporului. E perioada de glorie a lui Ceaușescu. Constructorul, reformatorul complet al țării. Apoi vine perioada de independență și de separare de frații ruși, căci prea erau hulpavi. Ne luau petrol și, puturoși fiind, nici măcar rezervoare nu făceau, ci îl îngropau în solul Rusiei eliberatoare. Acum, Ceaușescu începe să arate că ne-am făcut mari. Lupul tânăr vrea să arate ce știe. Și începem să ne iubim țara și neamul. Crimele persistă, dar nu mai sunt făcute de alții, ci de noi înșine căci, gata, putem face și noi asta! Reînvățăm despre domnitori care erau interziși înainte. Și citim și cărți care erau arse înainte. Nu chiar orice, căci chestia comunistă are mulți dușmani continuu. Ochiul Partidului trebuie să vegheze continuu. Apoi vine un alt substrat. Ăla al foametei și al Epocii de Aur. Da, chiar așa se numea: „Trăim decenii de împliniri mărețe!” ”Epoca Luminii fără curent electric între orele 16 și 20 și Epoca de Aur a fericirii totale au venit. Gata! Ne achităm toate datoriile externe și vom fi liberi definitiv!
Imediat ce am făcut aceste lucruri, cu sacrificii enorme, a venit un alt val. Adică am trecut la un alt strat. Unul nou complet. Printr-o nouă Revoluție – căci orice comunism se instalează printr-o revoluție, se știe. Asta era prin ’89. Când tătucul Iliescu a copt la foc mic, tot prin Rusia pe undeva – adică sub oblăduirea neamului frate – cum să îl dea jos pe Ceaușescu. Și acum vine un alt nume dat chestiei cu aspect comunist. I se spune democrație autentică. De fapt, și teoretic și practic, denumirea corectă ar fi: instalarea comunismului deghizat în democrație autentică. Sau, mai pe scurt, comunismul cu față umană. Gata cu crimele, gata cu foametea, gata cu interdicțiile. Acum sunteți liberi să face ce vreți, să spuneți ce vreți, să mâncați cât vreți, să consumați ce vreți. Asta este libertatea, nu?! Libertatea înseamnă să faci ce vrei! Asta ni se spunea și la școală, tâmp! Ce să știe prostimea că libertate nu a însemnat niciodată așa ceva? A face ceea ce dorești nu înseamnă democrație, înseamnă anarhie. Ești liber să joci șah doar în condițiile respectării unor reguli stricte, chiar despotic aplicate. Altfel, orice piesă o ia în orice direcție vrea fiecare jucător, ideea de „șah” dispărând complet, normal! În fine, deviem dacă o luăm pe panta asta.
Acum, noul tătuc ne spune că ce am avut până atunci „nu este comunismul, tovarăși! Vă arătăm noi ce și cum este comunismul!” Și de atunci suntem în noul strat. Pe fondul acestor dezlegări, tot ceea ce am construit în chestia comunistă anterioară începem să dărâmăm. Toate fabricile și toate uzinele. De reparat nu are rost să mai reparăm nimic. Avem decenii de dărâmat. Ne va lua mult până exorcizăm complet perioada anterioară. COS Târgoviște arată exact ca Bagdadul. Dărâmăm mult și vindem și mai mult. De la clădiri și utilaje care nu mai sunt performante, căci totul e depășit acum, până la pădurile patriei care prea erau multe și poluau cu oxigen. Sunteți răi, se și construiește. Ce anume? Clădiri de sticlă și vile mărețe. Mii și milioane de metri pătrați de case și clădiri. Acum am simplificat mult societatea. Există doar două tabere – politicienii sau cei care au legătura cu aceștia și restul lumii, numit și populău.
Populația țării trebuie să fie formată din politicieni bogați și proști – extrem de bogați și extrem de proști–, cât mai proști și ineficienți, în perfect acord cu stratul numărul unu, cel în care am înlocuit intelectualii autentici și gospodarii cu proștii satului. A doua clasă socială este cea a restului prostimii și se numește acum populău. Ăștia sunt săracii lipiți, amestecați ca dracu. Profesorii, medicii, inginerii, profesioniștii din oricare domeniu se retrag în blocuri, căci pădurile sunt tăiate. Ei sunt populăul, adică masa bună doar să voteze când e nevoie și trebuie supravegheată mai departe de ochiul vigilent al Partidului să nu cumva să se răscoale, să se deștepte, să pună mâna pe par… Și populăul încearcă să fugă departe. Muncitorii adevărați pleacă și ei. Rămân imaginile simbol ale prostiei specifice populăului, care au un nume nou acum. Se numesc dorei. Ăștia au ocupat toate posturile importante și mai puțin importante din orice domeniu. De la instalatorul-dorel până la primarul și ministrul-dorel. Ăștia îți cer 100 de lei dacă strâng un șurub. Iar tu, dacă stai la catedră sau la căpătâiul unui bolnav iei 10 lei pe oră, că doar stai. Dorelul face ceva. Complicat – pune șurubelnița, învârte în sensul acelor de ceasornic dacă vrea să strângă, în sens invers acelor de ceasornic dacă desface șurubul. Nu e de ici, de colea asta! De la strâns șurubul în sus sunt necesare sume colosale.
Acum, comunismul deghizat în democrație iubește declarat occidentul. Dar cu ochii stă înspre răsărit-nord. Acum, comuniștii vechi, ziși și „dinozauri”, căci fac parte din straturi mai vechi, pun pe ascuns flori la mormântul soldatului rus sau aduc omagii Armatei Roșii eliberatoare. Fără presă, fără tam-tam. Doar cu copii aduși de la licee în care abia poți să spui tabla înmulțirii în clasa a XII-a și în care nimeni nu a mai citit o carte de ani de zile, profesori și elevi de-a valma.
În fine, în acest strat minunat râdem mult de tot și de toate. Spune prostii un ministru? Râdem! Pune un dorel un stâlp în miezul drumului? Râdem! Își face unul o baritai vila din salariul de bugetar? Râdem! Au cocalarii lanțuri groase la gât? Râdem! Au femeile buzele precum fundul maimuței Rhesus? Râdem! Are primul ministru coafura precum Pavianul cu Mantie? Râdem! Apar toți proștii la televizor și se ceartă pe bune sau de fațadă? Râdem! Se surpă autostrada proaspăt inaugurată? Râdem! Se schimbă politicienii – aceiași – precum ciorapii? Râdem! Nu e în stare cineva să facă nimic bun? Râdem! Totul e de râs acum. Ne bucurăm și de înjurăturile cu obidă. Râdem și de neputința noastră! Aprind unii luminițe – vreo câteva milioane – în piața publică de un an de zile? Râdem de ei! Cei care se supără și care se enervează – puțini la număr – au o caracteristică ciudată. Se supără tare de tot și acest lucru le ia toată energia și nu pot face nimic. Așa că râdem și de ăștia că nu pot să facă nimic. Dar nimic absolut!
No, cam astea-s straturile geologice ale comunismului. Sunt câteva lucruri obligatorii în comnismul ăsta. Crimele, aneantizarea unor straturi sociale, îndobitocirea cruntă, sărăcia cruntă a unora și îmbogățirea cruntă a altora, existența obligatorie a unor dușmani, imaginari sau reali, respectul dus până la idolatrie a unor principii, doar cele care convin clasei conducătoare – ca de exemplu… dacă ai votat, asta este, stai patru ani și îndură; între timp nu faci nimic – grevele sau alte mișcări sociale se fac doar cu aprobare de la Primărie…
În încheiere aș dori să vă vorbesc despre o sinteză a tuturor acestor lucruri. Dacă vreți să vă faceți o imagine ceva mai clară despre tot ce am vorbit, adăugând multe alte aspecte, subtile în mare parte, vă recomand să vedeți un film. Se numește The Death of Stalin, de Armando Iannucci, apărut acum, în 2018. Printre actorii mai cunoscuți sunt: Steve Buscemi, Olga Kurylenko, Jason Isaacs, Rupert Friend. Este primul film despre o imagine a comunismului pusă într-o tonalitate umoristică. În mod normal nu prea ai de ce să râzi în comunism. În nazism poți. Charlie Chaplin a făcut acest lucru acum ceva vreme. Se referea puțin și la Stalin și comunism, dar occidentalii au obiectul lor de studiu, nazismul. Comunismul este o poveste frumoasă pentru ei. Încă mai cred că poate fi atins undeva, la capătul liniei de tren. Problema este că nu se hotărăsc mai niciodată să urce în acest tren. Ne lasă mereu pe noi să o facem, să ajungem primii. Căci sunt galanți, știm doar! Ei urăsc mult nazismul, iar asta le ocupă tot timpul. Nazismul este întunericul intelectualilor, așa că își permit să mai râdă de el. Comunismul este întunericul omului needucat și limitat, de aia nici nu merită să îl bagi în seamă. Stârnește râsul. Ajung în același loc? Da. Cu o mică diferență. Cantitativă. La morți mă refer. Comunismului îi place mult tot ce e cantitativ – „cantitatea face calitatea!” În orice, și la crime! Ei bine, filmul acesta cred că este cea mai neagră formă umoristică despre comunism expusă vreodată cinematografic. Redă perfect fazele noastre geologice de mai sus, dar într-o formă concentrată la nivelul prim, cel imediat după Lenin, adică în persoana „practicianului și continuatorului” Stalin. Vezi bestia umană în splendoarea ei. Absolută. Atât de perfectă în bestialitatea ei încât… te face să râzi! Vizionare plăcută! După ce vedeți filmul, ieșiți afară și trageți aer puternic în piept și spuneți: Mulțumim partidului iubit, căci el ne-a călit! Veți simți un puternic iz de comunist cu multiple fețe!
Facebook
WhatsApp
TikTok
