Că ne place sau nu să recunoaștem, România s-a împotmolit. Relațiile sociale s-au dizolvat. Nu ne mai găsim locul. Urâtul ne asaltează din toate părțile. Clasa politică, mai divizată ca niciodată, ne pune în față o oglindă în care ne prefacem că nu ne recunoaștem. Nu, noi nu suntem așa. Noi așteptăm o minune. Așteptăm. Avem un îndelungat exercițiu al așteptării. Însă liderul providențial nu apare de nicăieri. Nici nu mai are cum. Așteptarea este inerțială, golită de sens. Nimeni nu mai este dispus să-și încredințeze viața celui de lângă el, cu atât mai puțin unui asemenea lider. Ni s-a epuizat stocul de încredere.
Am dat search pe Google după Carul cu boi al lui Grigorescu. Am vrut să văd dacă, în cele peste trei sute de lucrări cu temă, s-a gândit să picteze/deseneze și unul împotmolit. N-am găsit. România lui Grigorescu este idilică. Carele trec, dar praful nu se ridică. De noroi nici nu poate fi vorba. O țară în care chiar ai vrea să trăiești. O Românie în care viața era simplă, o Românie în care te întâlneai cu sacrul la tot pasul. O Românie care a fost doar odată ca niciodată. O fantasmă. Numai bună pentru alimentat nostalgii.
Ieșim în stradă. Protestăm. Suntem împotrivă. Avem soluții. Prea multe soluții. Se vorbește despre o cultură a protestului, despre o maturizare a societății civile. De fapt, doar nemulțumirea ne mai poate uni. Minți luminate spun că avem nevoie de un proiect de țară. Un proiect capabil să recoaguleze societatea. Să reinventăm speranța. Iată un bun slogan electoral. Că de reclădit, am tot reclădit-o. Parcă Vali Sterian știa ceva despre asta, prin ‘92. Să mai ardem niște etape.
Și în tot acest timp, viața. Cea pe care tot amânăm să o trăim. Cea care se scurge încet din noi. Ne stingem lent, pe nesimțite, cu un soi de discreție care nu ne-a fost niciodată proprie. Și România se stinge odată cu noi. Asta dacă nu cumva noroiul în care ne-am împotmolit nu este altceva decât suma reflexelor și metehnelor trecutului.
Pentru a scoate carul din noroi, țăranii strecurau sub roți fân, pietre sau vreun retevei găsit pe marginea drumului. Oricum, ceva aparent lipsit de însemnătate. Așa, ca omenia. Despre care astăzi nu mai vorbește nimeni. Pentru că ne place să readucem la viață doar tradiții și instituții, nu și valori. Sau poate pentru că niciun dicționar n-a știut cum să o definească. Iată, pentru a ieși la liman, am putea începe prin a o defini. Omenia este…
Facebook
WhatsApp
TikTok
