ortooxacell kiss2022.gif Flax

TABLETA DE MARȚI – Daniel TACHE – Eternul Isarlâk

Derivat de la părtaș, cu sensul de a face (pe cineva) părtaș (la ceva), verbul a împărtăși a cunoscut în română o evoluție cel puțin stranie. Clasificat în dicționare atât ca tranzitiv, cât și ca reflexiv, verbul se particularizează, în varianta reflexivă, prin contradicția instaurată între nivelul semantic și cel morfologic. DLRLC-ul (1955-1957), de exemplu, ilustrează unul dintre sensurile reflexive ale verbului cu un citat din Ispirescu: Numai împăratul se mâhnea în sufletul său că nu este față și fiul său cel mic care să se împărtășească de bucuria poporului său. Cu sensul acesta, de a se face părtaș (la ceva), verbul mai este utilizat astăzi doar în limbajul religios, unde, de altfel, trebuie că își are originea, dar chiar și în cazul acestui limbaj este de bănuit (aici, specialiștii în ILR mă pot contrazice) că sensul prim al verbului a fost cel tranzitiv: a da împărtășania, a face pe cineva părtaș la taina transsubstanțierii.

În varianta reflexivă, generalizată astăzi și echivalată de dicționare cu locuțiunea a lua împărtășanie, verbul îmi pare văduvit tocmai de sensul său prim, profund, de participare la viața Bisericii. Și nu mă refer aici la instituție sau la vreo biserică din piatră, ci la Biserica vie, la comunitatea credincioșilor. A te împărtăși indică, este adevărat, asumarea unei alegeri, dar a unei alegeri care exclude, în procesul mântuirii, participarea la viața comunității. Opunându-se lui a împărtăși, a se împărtăși îl exclude, de fapt, pe celălalt. În această formă, verbul nu este departe de sensul pe care i l-a atribuit Ion Barbu într-un vers celebru: Sfânt trup și hrană sieși, Hagi rupea din el (Nastratin Hogea la Isarlâk).

Aflat de patruzeci de zile în pustiu, însetat și flămând, Iisus este ispitit de diavol să transforme piatra în pâine. Nu numai cu pâine va trai omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4) îi va răspunde Iisus/Cuvântul ispititorului. Și asta pentru că nu acea piatră, una oarecare, trebuia transformată în pâine, ci alta, mult mai însemnată. Taina transsubstanțierii, prefacerea pâinii și a vinului în trupul și sângele lui Hristos își împlinește sensul doar prin împărtășire: la Cina cea de taină, Iisus îi face pe cei doisprezece apostoli părtași ai trupului și sângelui său. Biserica de piatră devine astfel Biserica cea vie, cea pe care Pavel o numea trupul lui Hristos (Coloseni 1, 24).

 

Nae Ionescu spunea undeva că, dintre toate confesiunile creștine, ortodoxia este singura în cadrul căreia omul se poate mântui în afara comunității, în sihăstrie. Evident, în viziunea filozofului filolegionar, aceasta era un soi de virtute. Virtute sau nu, faptul că valorile ortodoxe sunt valori ale individualității, ca să nu spun ale individualismului, este confirmat chiar de evoluția verbului a (se) împărtăși. Și nu numai.

 

Repetând greșelile de acum câteva secole ale Bisericii Catolice, Biserica Ortodoxă Română se încăpățânează să ridice astăzi, cu o frenezie demnă de invidiat, tot mai multe biserici de piatră. Tot mai multe, tot mai mari, tot mai frumoase, tot mai pustii. Cu câteva excepții: de vreun hram transformat în prilej de pelerinaj pe la moaște cu origine incertă și de Paști. Pornind probabil de la premisa potrivit căreia participarea la miracol îl întărește pe om în credință, BOR a instituit în ultimii ani o noua tradiție: lumina sfântă este adusă, cu o aeronavă specială, de la Ierusalim. Rezultatul este, evident, pe măsura așteptărilor: credincioșii vin, iau lumină și pleacă. Pentru că lumina aceea care abia pâlpâie, dar venită tocmai de la Ierusalim, trebuie repede așezată sub obroc. Pentru uz personal. Adevăratul miracol, cel al Învierii Domnului, prilej de reînnoire a speranței și de împărtășire a bucuriei, a căzut în plan secund.

 

Așa stând lucrurile, nu este de mirare că anul acesta numărul participanților la slujbă a fost mult mai mic decât în anii anteriori. Și este de bănuit că va continua să scadă în anii următori. Și va continua să scadă câtă vreme BOR nu va înțelege că adevăratele miracole nu au nevoie de moaște sau de aeronave pentru a se produce, că ele se nasc în inimi și se împlinesc prin împărtășire. Sfântă lumina a Învierii este, în primul rând, cea din inimi. Cea pe care o împărtășești cu celălalt.

 

Hristos a înviat!

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media