TABLETA DE MARȚI – Daniel TACHE – Of, dușmanilor, prefăcuților…

Cred că deconstrucția imaginarului românesc ar trebui să pornească de la cântecele de lume. Indiferent cum s-au numit pe parcursul timpului, cântece de lume, cântece lăutărești, manele, ele au furnizat o imagine în negativ a discursului mainstream. Abordând teme și ipostaze ocolite de acesta, ironizându-l atunci când devenea prea scorțos – academic ori golit de sens,  cântecele de lume l-au subminat sistematic, iar uneori au reușit să-l discrediteze definitiv.

Să ne înțelegem: departe de mine intenția de a descoperi cine știe ce perle ascunse prin mâlul aluvionar al cântecelor de lume. Ceea ce vreau să spun este că o cercetare antropologică serioasă nu poate face abstracție de existența lor.

 

Mi se pare, de exemplu, că o figură pe care manelele sunt pe cale să o impună definitiv în imaginarul românesc este cea a dușmanului. Cu apariții sporadice la Eminescu (știm cu toții că dușmani redutabili ai lui Baiazid au fost râul și ramul, dar și că fiecare om trebuie să fie un dușman al dacului cel romantic) și la Goga, dar ceva mai numeroase la Coșbuc (Dușmancele, Flăcări potolite, Trei, Doamne, și toți trei, La Smârdan etc.), termenul dușman n-a făcut cine știe ce carieră în literatura română. Chiar și în poezia lui Radu Gyr, unde ar fi fost de așteptat să apară frecvent, termenul apare rar: într-o poezie cu mesaj infamant, singurul dușman numit ca atare este viforul.

 


De fapt, cei care au impus termenul în discursul public, în timp de pace, au fost comuniștii. Dacă în primele decenii ale comunismului românesc dușmanul de clasă și imperialistul american pândeau de la fiecare colț de stradă, către finalul perioadei, cetatea ajunsese asediată de agenturi și de unguri. Cel puțin la acești dușmani s-a referit Ceaușescu în discursul ținut pe 20 decembrie 1989.

 

Dispărut (cu câteva excepții notabile) din discursul oficial postdecembrist, termenul a fost „reșapat” de către autorii de manele. Trebuie făcută precizarea că termenul nu apărea mai deloc în culegerea de cântece de lume a lui Anton Pann, după cum nu-mi amintesc ca Maria Tănase sau Fărâmiță Lambru să fi cântat ceva despre dușmani. Este adevărat, termenul nu a fost cu totul străin Mariei Lătărețu (Cucule, mare dușman; Ce credeau dușmanii mei) și putea fi auzit, înainte de ’89, în cântecele celor de la Azur sau de la Generic, dar doar de câteva ori.

 

Expresie a unui mod conflictual de a gândi lumea, figura dușmanului a pătruns cu surle și trâmbițe, OK, cu melisme și sintetizatoare, în galeria de ipostaze puse în circulație de subcultura cântecelor de lume abia după prăbușirea comunismului. O simplă căutare pe internet (termeni cheie: manele, dușman) poate fi mai mult decât edificatoare. Ceea ce nu este nu este nici bine și nici rău. Este și acesta un mod de a rezona la lumea în care trăiești. Că mi se pare dăunător să vezi peste tot numai dușmani, este o cu totul altă poveste.

 

Ceea ce mi se pare cu adevărat îngrijorător este că, în ultimii ani, din subcultura manelelor, termenul dă semne că s-ar reîntoarce în discursul public. De această dată însă, dușmanul nu mai este burghezul sau imperialistul american, ci Soros sau Statul Paralel, scris cu majuscule, orice ar însemna asta. Abia o asemenea manelizare a discursului public mi s-ar părea inacceptabilă.

 

 



Gurmand + Raiman

 

Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:

 

 

Parerea ta este importanta, lasă un comentariu.


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca