ortooxacell kiss2022.gif Flax

TABLETA DE MARȚI – Daniel TACHE – Divagații

Mi s-a întâmplat, nu de puține ori, să fiu întrebat ce poet îmi place. N-am știut să răspund. Poate și pentru că nu-mi plac poeții, îmi plac doar poeziile pe care ei le scriu. Și nici poeziile nu-mi plac toate, doar unele, destul de puține la număr. În ultima vreme, este adevărat, am fost întrebat tot mai rar. De fapt, anul acesta nu m-a întrebat nimeni. Trăim vremuri interesante și nu prea mai avem timp de poezie. Sau, mai bine spus, ne trăiesc ele pe noi. Iată de ce m-am hotărât să încep aici o nouă serie de (aproape) articole, în care să prezint, în cuvinte puține, poeziile care îmi plac. Și acum, prima poezie:

 

credeam că sunt la capătul puterilor

și deodată am văzut marea

mă privea, era în asfințit şi-şi spunea:

 

credeam că sunt la capătul puterilor

și uite-l deodată cum se-ndreaptă întrebător spre mine

ce-o fi vrând?

(marea, Florin Mugur)

 

O teribilă sfârșeală și marea. Cuprins de o oboseală existențială asemănătoare, Eminescu (ei, da… am obosit să tot spun eul liric) își dorea să moară la marginea mării, răsturnând perspectiva din care definim limanul. Atât doar că marea lui Florin Mugur nu pare a fi chiar cea din Mai am un singur dor. Credeam că sunt la capătul puterilor, dar nu mai cred. Ceva s-a întâmplat. S-a întâmplat că am văzut marea.

 

Lumea toată-i trecătoare./ Oamenii se trec și mor/ Ca și miile de unde,/ Ce un suflet le pătrunde,/ Treierând necontenit/ Sânul mării infinit… Asta pentru a rămâne în sfera poeziei eminesciene, unde marea nu doar facilitează eliberarea prin depersonalizare, ci, iată, poate servi și drept comparant lumii. Dacă marea lui Florin Mugur este lumea, cum rămâne cu oboseala de a fi în lume? Îmi amintesc albatroșii lui Baudelaire, mari păsări călătorind pe mare/ Care-nsoţesc, tovarăși de drum cu zborul blând/ Corabia pornită pe valurile-amare. Marea, albatroșii, marinarii care îi schingiuiesc.

 

Dar îmi amintesc și chemarea din Briză marină și marea în care se aventura Corabia beată. Și asta pentru că marea lui Florin Mugur se dovedește a fi un potențial partener de dialog. Și chiar unul care, în asfințit fiind, experimentează aceeași oboseală existențială, născută din nevoia, niciodată împlinită, de comunicare.

 

Plasată în deschiderea volumului Spectacol amânat, poezia are aerul unei arte poetice. Poetul se îndreaptă către marea de cititori. Poezia ar trebui să se nască din acest dialog. Se naște? Mai este posibil astăzi un asemenea dialog? Nu știu… Știu însă că ori de câte ori sunt obosit îmi spun că ar trebui să văd marea.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media