La audierile din comisiile parlamentare, care au avut loc înaintea investirii Guvernului Grindeanu, în discursul domnului Pavel Năstase, noul ministru al Educației, cuvintele au sunat așa: „La nivel preșcolar, evident că educația este poate tot atât de dificilă ca și cea la nivel universitar. Pentru că populația care este educată sunt oameni care înțeleg mai greu lucrurile și în care trebuie să procedăm cu atenție” . Și mai zice domnul ministru: „Sunt oameni care din naştere, nativ, nu pot lua un bacalaureat. Sunt oameni care înţeleg mai greu lucrurile.”
Dacă unul dintre elevii mei ar vorbi așa, cred că l-aș privi cu simpatie deplină, l-aș încuraja să caute drumul spre ieșire și i-aș spune: prietene, e bine, sper să ajungi peste ani ministrul învățământului. Pe care eu nu îl voi mai avea… Din fericire…
Ce ironie… Și altul, tot ministru al educației, cel cu Romulus și Remus și lupoaiaca și vulpea mi-a fost elev… Bun dascăl, nu-i așa?
Sunt peste 36 de ani de când fac, și eu, educație, sunt atât de multe generații în urma mea, încât le-am pierdut numărul exact. Și totuși… Am tot scris că sunt mândru de mulți dintre elevii mei, de ieri și de azi. Am câteva mii de prieteni, printre ei, pe foarte mulți nu i-am uitat, aș putea să le spun și locul pe care-l aveau în clasele friguroase și mucegăite ale bătrânului liceu. Câțiva dintre ei scriu alături de mine la CULTURA DE SÂMBĂTĂ și o fac inspirat și temeinic. Cred că-i citiți și pe JUNIORII CULTURII DE SÂMBĂTĂ, eu simt că generația lor ar putea să fie o forță, dacă ar avea șansele pe care le merită.
Suntem întrebați adesea dacă a greși este același lucru cu a fi creativi. Dacă nu greșești nu vei veni niciodată cu argumente clare la problemele vieții noastre. Îndemnul este atrăgător: să nu le fie frică elevilor noștri de greșeli! Din păcate, cred că noi educăm adesea oamenii în așa fel încât să-și piardă capacitățile creative. Și ni se reamintesc adesea cuvintele lui Picasso: toți copiii se nasc artiști, problema e cum să rămână artiști pe măsură ce cresc. Mai greu este cu oamenii mari, chiar profesori universitari, atunci când ajung să decidă pentru educația unei națiuni. Cum se vede…
Un cunoscut pedagog spunea că pe măsură ce elevii noștri cresc, începem să-i educăm de la șold în sus. Și apoi ne concentrăm asupra capului, iar senzația este că orice sistem de educație are scopul de a produce profesori universitari. Dar ei nu sunt realizarea supremă a umanității… Adesea ei sunt separați de trup, își privesc trupul ca pe o formă de transport pentru capul lor. Adică, mai spunea el, trebuie regândită viziunea despre inteligență, dacă un copac cade în pădure și nimeni nu-l aude, a făcut zgomot? Sistemul educațional ne-a îmbunătățit mintea, dar trebuie să regândim principiile pe care ne educăm copiii, adică să-i putem educa pentru întreaga lor ființă, pentru capacitățile lor creative.
Concluzia e, cum aud eu zi de zi, de la catedra mea de educator, din băncile jerpelite, „mișto”: dacă toate insectele ar dispărea de pe pământ, în 50 de ani planeta ar dispărea. Dacă toate ființele umane ar dispărea de pe pământ în 50 de ani, toate formele de viață ar prospera…
Cum bine zice un proverb chinezesc, atunci când ai zece pași de făcut, nouă pași sunt jumătatea drumului. Un singur partid nu va pieri. Niciodată?
Facebook
WhatsApp
TikTok
