A fost „ziua de leafă”… A rămas doar ziua, leafa s-a cam dus. Gaze, curent electric, cablu, apă, telefon, taxa de drum, RCA de cinci sute și ceva, adică de trei ori mai mare decât anul trecut… Cardul meu sună a gol și e abandonat într-un colț de sertar. Iar liderul suprem, latifundiarul de Alexandria mă anunță, printre firele cărunte ale mustății, că se mai amână laptele și mierea, dar, zice înălțimea sa, la anul care vine crește plăpânda mea leafă cu peste o sută de procente. A naibii matematică! V-am mai povestit că după cifrele de la televizor abia dacă mai am timp să-mi număr banii în ziua de salariu. Nu mă văicăresc, dar nu mai suport (ce metaforă de iunie…) să fiu mințit cu nerușinare. Ca să mai terminăm cu cifrele, vă mai fac această mărturisire afectiv-emoțională: cu trei ani înainte de pensie, cu aproape 40 de ani vechime în școala românească, salariul meu net ( bani în mână, cum zicea bunicul…) este de 2720 de lei!
Toate sunt pregătite, așadar, ca să vă mai spun că sărăcia este mama vitregă a geniului, dar și părintele revoluției. Vă asigur că sărăcia nu e un viciu, e un adevăr. Poetul zicea că ea, sărăcia, ne duce mereu pe cărarea spre cer. Nu spunem noi că „să n-ai nici pe dracu e culmea sărăciei”? Mi-a plăcut mereu un vechi proverb: banii fac mulțumire, mulțumirea face bucurie, bucuria face sărăcie, iar sărăcia face minte.
Și îmi mai dă mari satisfacții intelectuale încă un adevăr sigur: săracul fără răbdare, e ca lampa fără ulei. Am și o „explicație”, un criteriu pentru adevărul de mai sus: un om era atât de sărac, încât nu avea nici dușmani. Iar consolarea mea etică este fără dubii, pentru că și cel mai sărac popor produce politicieni bogați.
Mă grăbesc să mai adaug, la sfârșitul tabletei de azi, că nu este sărac cel care are puțin, ci doar cel care dorește mult, pentru că averea este fericirea celor săraci cu duhul… Să căscăm, deci, larg gura la liderii de azi, precum nenea cu programul perfect de guvernare, înțeleptul de Teleorman, ușor condamnat cu suspendare etc.
Facebook
WhatsApp
TikTok
