ortooxacell kiss2022.gif Flax

TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE: DESPRE CINE VORBIM?

Ce campanie electorală plictisitoare  și inutilă… Mai greșim butonul de la telecomandă și dăm de ei. Între timp, la prima ploaie, orașul meu a devenit canal navigabil, mai ales în zonele reabilitate cu bani mulți și deja peticite cu dreptunghiuri de altă culoare. Și aleșii  cei vechi se laudă peste marginile ecranului de televizor, iar cei noi ne anunță binele suprem pe care ei îl vor înfăptui.

Dezbateri electorale, întâlniri cu alegătorii, prim-planuri burdușite cu promisiuni optimiste și mobilizatoare… Îi mai crede cineva? Și, desigur, noi despre cine vorbim?

Acești „giganți de carton” își arcuiesc buzele, se contrazic, le știu pe toate și ne promit fericirea. Și, cu respirația lor întretăiată, par mesagerii unor victorii nemăsurate. Când își termină vorbele sărace și puține, repetate cu poticniri îmbălsămate,  rămân doar ecourile unor sunete ștrangulate, amorfe, care se topesc în ceva care seamănă cu un sughiț.

Așa par… Jinduitori după muchia spațiului și după marginea timpului. O spoială strălucitoare se adună în ecranul televizorului, iar lumea, pentru ei, pare o coală albă, pe care o vor scrie cu erorile clasice ale doamnei Grapini, cea mai înțeleaptă vorbitoare de limbă română și cea mai cultivată dintre toți și toate.

Unii, un fel de șobolani plini de sine, slujesc minciuni nemăsurate și coboară direct dintre cătușe. Fix în virtutea națiunii… Și se agită. S-a întins peste noi o lume în care oamenii mișună bezmetic, toți par grăbiți, unii mănâncă prea repede, iar sosurile și picăturile de ketchup li se preling  peste bărbie, alții râd zgomotos și râgâie voievodal peste alegători.

Rămâne, în liniștea aparentă a mulțimii, o întrebare: suferințele și pierderile sunt normale? Și cum să-i faci ( pe ei ) să înțeleagă că va veni, totuși, și o vreme a plecării, atunci când nu mai există, cu certitudine, încă un loc în care să ajungă?

 

Distribuie:

2 comentarii la „TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE: DESPRE CINE VORBIM?”

  1. 🙂 consider mai corect așa: „cea mai cultivată dintre tonți și toante” 😉

  2. Ce mult este până departe…! Ce departe este atât de aproape…! Felicitări, Domnule prof.! Un oftat… din suflet!

Dă-i un răspuns lui Vali Niţu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media