TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Creierul post-electoral (II)

Avem și guvern, avem și parlament, avem de toate… Să mai povestim despre creierul post-electoral, partea a doua… Doamna despre care v-am mai vorbit ne îndeamnă ca niciodată să nu comparăm acrul cu pătratul, pentru că fiecare persoană este geniu în domeniul său de activitate. Corect, l-am văzut la televizor pe noul ministru al agriculturii. D-aia zic! Era a opta afirmație… Și vine a noua:  întotdeauna ne sperie gândul că în viitorul apropiat inteligența artificială ne va percepe ca ființe individuale. În acel moment ea va avea planurile, motivele și obiectivele sale, iar noi nu ne vom încadra în acest conținut. Cam are dreptate, se perindă pe ecrane oameni numeroși care nu par „ființe individuale”, recită lozinci și umflă zdravăn din obrajii rumeniți de frigul patriei în ianuarie. A zecea afirmație ne dă gata… Creierul nostru este independent de noi și singur ia toate deciziile, doar că la un anumit moment, acesta ne trimite un semnal care creează iluzia că toate deciziile au fost luate doar de noi. Cam așa părea și noul premier, cu șeful de la Alexandria lângă el, în lungile zbateri politice din ultima vreme.  Și să vedeți a unsprezecea predicție: pentru existența geniilor plătim un preț fabulos. Tulburările nervoase și mentale debutează și evoluează mai repede și față de numărul total de boli oncologice și cardiovasculare, care prezintă o povară dinamică pentru toate țările dezvoltate. Aș avea eu câteva exemple, dar mă abțin, mai am vreo trei ani până la pensie… În cea de-a douăsprezecea afirmație ni se spune așa:  de la naștere suntem înzestrați cu un computer puternic în cap, în care trebuie să instalăm o varietate de programe. Anumite programe le primim când ne naștem, pe altele le „descărcăm” pe parcursul întregii vieți. Chiar și programul de guvernare, nu-i așa? Și aici, la punctul treisprezece, sunt deja depășit de efecte… Creierul nu există independent, precum capul profesorului Dowell, pe farfurie. El are un corp: urechi, mâini, picioare, piele, el ține minte gustul rujului și știe ce înseamnă când te mănâncă nasul. Mai ales dacă posesorul lui e la a cincea nevastă… În fine, iată și ultima premisă… Capacitatea de a obține o educație de înaltă calitate poate deveni un privilegiu de elită disponibil numai pentru „inițiați”. În romanul „Numele trandafirului” de Umberto Eco, autorul spunea că bibliotecile ar trebui să fie disponibile doar pentru persoanele capabile și gata să perceapă cunoștințe complexe. Se va forma astfel o diviziune între cei care citesc literatură complexă și cei care trec cu ochii tot felul de afișe și anunțuri și asimilează informația doar de pe internet. Și această prăpastie va fi din ce în ce mai mare și se va simți din ce în ce mai puternic.