ortooxacell kiss2022.gif Flax

TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Albul singurătății

Am terminat un roman nou, se numește Unde să ne punem singurătatea. Scriu la început, în cartea mea, că singurătatea e un privilegiu, te obligă să fii foarte cinstit cu tine şi să-ţi împingi limitele, impune o igienă morală, în care nu începi prin a judeca şi prin a da vina pe alţii. Tendinţa este, întotdeauna, să vezi nefastul din jur şi să spui: dacă aş fi eu, aş face… Vedeţi, acest „dacă”… Nu. Începi, întâi, prin a face! Cineva scria că să îndrăznești să trăieşti singur este un curaj foarte rar, mulţi ar prefera să-şi întâlnească cei mai răi duşmani pe câmpul de luptă, decât propriile inimi într-o cameră izolată. E atât de multă singurătate în lumea de azi; o femeie tristă rostea cu amărăciune: silă, fiecare-şi ştie sufletul lui şi nu e fericire în niciunul.  Și mai știți cum se spune, foloseşte singurătatea, dar nu fi folosit de ea.  Să ni-l amintim și pe Seneca, singurătatea este pentru spirit ceea ce hrana este pentru corp.  Sunt locuri şi momente în care un om este atât de singur, încât poate vedea întreaga lume. E de ajuns să-i privim pe bătrânii neajutorați, mișcându-se greu printre tarabele din piață, căutând ceva mai ieftin, le tremură mâinile prin crăpăturile goale ale portofelului. Din moment ce atât de mulţi se simt singuri, ar fi de un egoism nescuzabil să te simţi singur de unul singur. O spunea un om ajuns la înțelepciunea bătrâneții.  Și totuși, singurătatea e soarta spiritelor superioare.  Balzac credea că singurătatea este un lucru frumos, dar ai nevoie de cineva, ca să-ţi spună că singurătatea este un lucru frumos; doar că singurătatea muşcă uneori chiar din inimă. Un poet scria într-o carte subțire: atâta vânt, câtă singurătate, zăpezile, statui evaporate, iar altul că  singurătatea e peste tot în acest oraş fără somn, poemul începe cu ea, ca un clopot departe stins într-un  ecou;  singurătatea e o gară veche, cu liniile scoase demult, în ea nimeni nu vine, nimeni nu trece, timpul se plictiseşte aşteptând ceva ce nu se mai întâmplă, apoi se pregăteşte de somn lung.  Și da, singurătatea omului nu este altceva decât frica de viaţă…

 

Și, de cele mai multe ori, viața se așază neliniștită peste poveștile noastre. Într-una dintre diminețile albe de săptămâna trecută, mergeam – așa cum o fac de aproape patruzeci de ani – spre liceul meu acoperit de zăpadă. Era șapte și jumătate, străzile din centrul orașului erau pierdute în nămeți și o liniște albă și ea se amestecase cu gerul de sfârșit de februarie.

 

Știu fiecare casă, fiecare curte și fiecare câine de dincolo de garduri… Și mai știu, aproape, fiecare om pe care-l întâlnesc pe trotuarele căptușite cu amintiri. Zăpada neatinsă din cele mai multe curți îmi dă senzația unei lumi de plumb, grea și apăsătoare. În multe locuri, e clar, nu mai locuiește nimeni, nu se vede nici măcar urma unei pisici rătăcite, oamenii nu mai sunt, cei tineri au plecat  prin Italia, Spania, Anglia… Cei bătrâni au plecat și ei…

 

Aceasta, îmi spun împiedicându-mă în zăpada moale, trebuie să fie culoarea albă a singurătății. Noroc cu ea, zăpada  căzută peste noi, care ascunde tot, tristețe, milă, deznădejde și umbre…

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media