ortooxacell kiss2022.gif Flax

Sărbătoarea nașterii Domnului, la Catedrala din Târgoviște

Duminică, 25 decembrie 2016, cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie, la Catedrala din Târgoviște, la care au participat numeroși credincioși.
În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat esența sărbătorii Nașterii Domnului, care se referă la faptul că Dumnezeu a intrat în lumea noastră, pentru a fi alături de noi, împărtășindu-ne harul, ajutorul și iubirea Sa. Astfel, Nașterea Domnului este sărbătoarea milostivirii dumnezeiești, care susține credința și speranța noastră cotidiană, îndemnându-ne să fim misionari ai bucuriei evanghelice.
În cadrul sfintei slujbe, a fost hirotonit întru diacon tânărul Cristian Duțescu, pe seama parohiei Vlădeni I, Protoieria Târgoviște Sud, absolvent al Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște.
Așa cum a devenit deja o tradiție, la finalul sfintei slujbe, s-a derulat proiectul eparhial filantropic, denumit Masa de Crăciun, în cadrul căruia a fost dăruită fiecăruia dintre credincioșii prezenți câte o porție de mâncare tradițională românească. De asemenea, în cadrul aceluiași proiect, s-au oferit alte 1000 de porții pentru credincioși din Parohia Mitropolia.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media