ortooxacell kiss2022.gif Flax

REVOLTĂTOR: Artista dâmboviţeancă, Silvia Radu, cenzurată pentru lucrări „incorecte politic”

Foto: victorroncea.ro

Silvia Radu, artist de prim rang al artei plastice româneşti, este victima unui act de cenzură incredibil. Artista a vernisat recent, la Universitatea Politehnică din Bucureşti, expoziţia “Grădină cu Îngeri”. Vernisajul s-a bucurat de prezenţa rectorului Universităţii, Mihnea Costoiu, preşedintelui ICR, Radu Boroianu şi a lui Dan Puric. Două zile mai târziu, 4 portrete au fost îndepărtate din expoziţie în urma unei sesizări care le identifica drept incorecte politic. Este vorba de portretele lui Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, Valeriu Gafencu şi Costache Oprişan. Cei patru  martiri ai închisorilor comuniste sunt, după moarte, victime ale Legii 217/2015, iniţiată de Crin Antonescu şi susţinută de  Institutul Elie Wiesel.

Martiri-cenzurati-la-expozitia-Silviei-Radu-de-la-Politehnica-feb-2015-2

Mircea Vulcănescu, economist, filolog, filosof, publicist, sociolog, teolog și profesor de etică, mort în închisoarea125861_mircea-vulcanescu-22 de la Aiud în 1952, după ce contactase o pneumonie în urma unui gest de martir, când s-a aşezat pe ciment pe post de saltea pentru a salva viaţa unui tânăr! Lucrarea sa fundamentală,„Dimensiunea românească a fiinţei”, este una dintre cele mai importante cărţi de filosofie din cultura noastră.

 Radu Gyr, poet, dramaturg, eseist și gazetar român, condamnat la moarteradu-gyr
pentru poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, poem care era recitat în anii de după Revoluţie ca operă literară anticomunistă.

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,/nu pentru patule, nu pentru pogoane,/ci pentru văzduhul tău liber de mâine,/ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,/pentru cântecul tău ţintuit în piroane,/pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,/ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,/ci ca să aduni chiuind pe tapsane/o claie de zări şi-o căciula de stele,/ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi/şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane/şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,/ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte/pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,/pe toate ce slobode-ţi ies inainte,/ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!/Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!/Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,/ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

 Valeriu-Gafencu1Valeriu Gafencu, mort în 1952 în închisoarea Târgu Ocna, numit de Nicolae Steinhardt „Sfântul închisorilor”, după ce a renunţat la propriile medicamente pentru a salva viaţa pastorului Richard Wurmbrand, care se afla într-o stare gravă.

 Costache Oprişan, mort în 1958 în închisoarea Jilava. Este unul dintre puţinii români care au studiat filosofia cu Martin Heidegger. Toţi martorii susţin că a fost cel mai persecutat deţinut. Se aşteaptă chiar ca Biserica Ortodoxă să-l canonizeze, mai ales după ce s-a constatat că moaştele lui izvorăsc mir. Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, care a stat la căpătîiul său în clipa morţii, scria: imgzoom_82622„Noi tot timpul îl păzeam: ziua, noaptea, pentru că nu ştiam când va muri. Marcel îl păzea (îmi amintesc foarte bine scena aceasta) şi la un moment dat l-am auzit spunându-mi în şoaptă: «Ghiţă! Costache moare». M-am repezit la Costache Oprişan şi l-am văzut. Dacă aţi văzut vreodată o pasăre cum moare… Se lasă un fel de ceaţă pe ochii păsării şi ochii îşi pierd strălucirea. Aşa era Costache. Ochiul lui pierduse strălucirea vieţii… Aşa a rămas. Cu o floare mică, albastră, pe pieptul lui. Ca un sfânt. Cred că este cel mai impresionant lucru pe care l-am văzut în viaţa mea”.

Jurnalistul Victor Roncea a contactat-o pe Silvia Radu, autoarea expoziţiei, care a declarat:

„O singură dată am mai fost cenzurată în întreaga mea viaţă artistică: pe vremea comuniştilor, de Tamara Dobrin, care mi-a eliminat lucrarea dintr-o expoziţie de grup. (…) Cu cât vor fi mai atacaţi cu atât vor lumina mai mult pe cerul românesc”!

Silvia Radu s-a născut în judeţul Dâmboviţa, la Pătroia, comuna Crâgurile. Artista nu a părăsit niciodată, sufleteşte vorbind, locurile natale. În urmă cu câţiva ani a sprijinit financiar, împreună cu soţul său sculptorul Vasile Gorduz, ctitoria unei mănăstiri în comuna Crângurile. Mănăstirea Pătroaia Deal cu hramurile Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Izvorul Tămăduirii şi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, este cel de al doisprezecelea aşezământ monahal din Arhiepiscopia Târgoviştei.

manastirea-patroaia-03

Distribuie:

4 comentarii la „REVOLTĂTOR: Artista dâmboviţeancă, Silvia Radu, cenzurată pentru lucrări „incorecte politic””

  1. Agramatii „alesi ai poporului” au adoptat, cu servilismul care-i caracterizeaza, inca o Lege lipsita de temei si consistenta – ma refer la faimoasa Lege antilegionara…

    Acum vine si sfertodoctul de „Tavarisci DRAGNEA” sa-si puna numele pe Noua Lege a Cenzurii de Partid si de Stat.

    Vae victis – vai de cei invinsi… Cine sunt acestia ? Cei ucisi cu ocazia Loviturii de Stat botezata „revolutie”, dar si cei ale caror Idei si Nazuinte au fost definitiv ucise…

    Sa-l parafrazam pe DANTE : Voi ce RAMANETI AICI, ati pierdut orice speranta !

  2. „Istoria este un instrument folosit de politicieni pentru a-şi justifica intenţiile“. (Koppel)

  3. Decizia de a scoate de pe pereții expoziției chipurile domnilor menționați în articol le aparține, fără doar și poate, conducătorilor instituției gazdă : Universitatea Politehnică București. Iar acești conducători sunt importanți lideri PSD-iști, foști miniștri și cunoscuți lideri parlamentari de cursă lungă.
    E vorba de Mihnea Costoiu (Rector și Președinte al Consiliului de Administrație) și de nemuritoarea doamnă Ecaterina Andronescu, numită de unii „groparul educației naționale” (în calitatea ei actuală de Președinte a Senatului UPB).
    Pe de altă parte, poate că gestul are, cu adevărat, la bază, încălcarea unui articol de lege în vigoare. Dar legile nu sunt de neschimbat, pe lumea asta…
    Eu nu cred că trebuie să ne inflamăm atât, căci nimic nu ne-împiedică să citim/aflăm despre activitatea unui Mircea Vulcănescu sau Radu Gyr.

  4. prea puțin spus „REVOLTĂTOR” pentru această „Lege antilegionari”, livrată „inițiatorilor” Antonescu (prof de istorie, auzi la el!), Gerea şi Scutaru de fiul ideologului stalinist Radu Florian, Alexandru.
    parlamentarii in corpore, ca oile cu mîna sus (by Jiji), primarul cu girofar de la Cotroceni promulgă… pupat toți Piața Endependenți!
    am sesizat o reacție destul de anemică (aceeași cîțiva mereu care iau atitudine) a intelectualității românești față de această lege care poate genera antisemitism (oare se dorește?)
    coroborat cu „minunea” de lege a mustăciosului pușcăriaș – fie-i numele uitat! – șăf al grupării GIO-PSD, care și ea vrea să îngrădească libertatea exprimării opiniilor, zici că astea două vin la pachet (anu’ și bulanu’: 2015, 2016!) după un plan diabolic tocmit.
    oare intelectualitatea dâmbovițeană (exclus parlamentarii ultimilor 26 de ani!) are opinie sau o ține la sertar? 🙁

Dă-i un răspuns lui cristian

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media