Festivalul Național de Interpretare a Romanței „Crizantema de Aur”, ajuns în acest an la cea de-a patruzeci și opta ediție, va avea loc la Târgoviște între 22 și 24 octombrie a.c., la Teatrul „Tony Bulandra”. Evenimentul este organizat de Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgoviște, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița și Centrul Județean de Cultură Dâmbovița. Este cel de-al doilea an consecutiv în care Teatrul „Tony Bulandra” găzduiește festivalul muzical cel mai longeviv din România și una dintre mărcile de onoare ale Târgoviștei.
În acest an, festivalul va avea o secțiune-concurs de interpretare, care se va desfășura în primele două zile, urmată apoi în fiecare seară de recitaluri susținute de personalități marcante ale scenei muzicale românești.
FESTIVALUL NAŢIONAL DE INTERPRETARE A ROMANŢEI
„CRIZANTEMA DE AUR „ – TÂRGOVIŞTE 2015 – Ediţia XLVIII
22 octombrie – 24 octombrie 2015
PROGRAMUL FESTIVALULUI
Joi, 22 octombrie 2015
TEATRUL „Tony Bulandra” – Sala mare – orele 19:00
Prima parte
CONCURSUL DE INTERPRETARE
- ION IONIȚĂ – București
- E prea târziu Muzica: Vespasian Vasilescu; Versurile:***
- Te-am revăzut Muzica și versurile: Ion Ioniță
- IOANA-MARIA DAN – Cluj Napoca – Cluj
- Așteptarea Muzica: Titel Popovici; Versurile: Octavian Goga
- Îmi pare rău Muzica și versurile: Titel Popovici
- IONUȚ BOANCHEȘ – Constanța – Constanța
- De ce m-aţi dus de lângă voi Muzica: *** ; Versurile: Octavian Goga
- Se scuturau toți trandafirii Muzica: Popescu-Peppo; Versurile: Ionescu Quintus / Gh. Preda
- MARIA LOBONȚ – Cluj Napoca – Cluj
- De dragul tău am plâns Muzica și versurile: George Carlson
- Vioara Muzica și versurile: Mia Braia
- TANȚA IVANOV – Videle – Teleorman
- Primăvara a sosit Muzica: Nelu Danielescu; Versurile ***
- N-ai să ştii niciodată Muzica: Ioanin Lupescu ; Versurile: Mircea Block
- ANDREI ȘTEFĂNEȚ – Chișinău – MOLDOVA
- Când vine toamna pe la noi Muzica: Constantin Rusnac; Versurile: Ion Podoleanu
- Car frumos cu patru boi Muzica:***; Versuri: Vasile Militaru
- ALLA CEBOTARI – Craiova – Dolj
- N-ai să ştii niciodată Muzica: Ioanin Lupescu ; Versurile: Mircea Block
- De ce oare eu te-am cunoscut? Romanță populară
- MANI GJERGJI – București
- Ciobănaș cu trei sute de oi Muzica: Lydic; Versurile: Pascal G. Alexandru
- Zaraza Muzica: Benjamin Tagle Lara; Versurile: Ion Pribeagu / Cristian Vasile
Acompaniază orchestra “ROMANTICII” Director muzical: Dan Ardelean
Prezentatori: Miruna Ionescu și Silviu Biriș
P a u z ă
Evenimente în foaierul teatrului. Amfitrion: Octavian Ursulescu
Lansarea monografiei ”Istoria Crizantemei de Aur” – ediție actualizată, autor Teodor Vasiliu.
Prezentare albume în format DVD și CD ale Coralei Catedralei Mitropolitane din Târgoviște.
Partea a doua
Invitaţii serii:
- Tatiana JACOB – Câştigătoarea Trofeului „Crizantema de Aur 2014”
- Domnica DOLOGA – Câştigătoarea Trofeului „Crizantema de Aur 1998”
- Intermezzo cu Valentin ALBEȘTEANU – vioară și Valentin CUCU – pian
- Nicolae FURDUI IANCU
- Maria BUZĂ & Taraful George Pătrașcu – ”Ioana Radu” –
Acompaniază Orchestra ”DOR ROMÂNESC” Dirijor: Ștefan Cigu
Prezintă: Octavian Ursulescu
Vineri, 23 octombrie 2015
TEATRUL „Tony Bulandra” – Sala mare – orele 19:00
Prima parte
CONCURSUL DE INTERPRETARE
- ADRIAN IOACHIM STĂNILĂ – Brașov – Brașov
- Dorurile mele n-au închipuire Muzica: *** ; Versurile: Octavian Goga
- De ziua nunții tale-ți scriu Muzica: Vespasian Vasilescu; Versurile: A de Herz
- RODICA SELING POP – Zalău – Sălaj
- Să treci prin lume fără dor Muzica: Grigore Periețeanu; Versurile: Alexandru Leon
- Mi-e dor Muzica: Nelu Danielescu; Versurile: Ionescu Quintus și Gh. Preda
- AUREL NIAMȚU – Iași – Iași
- Te rog să uiți că te-am iubit Muzica: Nelu Danielescu ; Versurile: Ionescu Quintus
- Viața-i joc de noroc Muzica: Constantin Bardan; Versurile: Angela Giorgica
- CRISTINA NEACȘU – Târgoviște – Dâmbovița
- Iubirea noastră nu are apus Muzica: Titel Popovici; Versurile: Elisa Florescu
- Departe te-am lăsat sătucul meu Romanță populară
- ILIE CONSTANDACHE – Darabani – Botoșani
- Nu se poate Muzica și versurile: Henry Mălineanu
- La fereastra cu zorele Muzica și versurile: Popescu Peppo
- CRISTINA MIHAELA DAN – Mărcești – Dâmbovița
- Ai revenit… Muzica: Ioan Tomescu; Versurile: Stelian Filip
- Te-aștept pe-același drum Muzica: Aurel Maxiny ; Versurile: Harry Negrin
- ALEXANDRU TRAIAN – TRAYANYS – București
- Țiganca Muzica: Ionel Fernic; Versurile: Artur Enășescu
- Inimă, de ce nu vrei să îmbătrânești Muzica: Nicolae Kirculescu; Versurile: Puiu Maximilian
- LUDMILA ROȘCULEȚ – Chișinău – MOLDOVA
- Ionică Muzica: Vasile Veselovski; Versurile: Mihai Maximilian
- Ai și venit la mine toamnă Muzica:Henry Mălineanu ; Versurile: Harry Negrin
Acompaniază orchestra “ROMANTICII” Director muzical: Dan Ardelean
Prezentatori: Miruna Ionescu și Silviu Biriș
P a u z ă
Evenimente în foaierul teatrului. Amfitrion: Octavian Ursulescu
Lansarea cărții ”Album de amintiri” – In memoriam Titel Popovici, autor Octavian Ursulescu.
Jolt Kerestely – lansarea cărții „O viață pentru cântec” și 2 CD-uri.
Partea a doua
Invitaţii serii:
- Ina CRISTEA – Medalion ”Titel Popovici – Trofeele Creației”
- Bogdan HRESTIC – Premiul I, secțiunea Interpretare – 2003
- Mioara MANEA ARVUNESCU – Câştigătoarea Trofeului „Crizantema de Aur 1993”
- Carmen RĂDULESCU și Florin GEORGESCU – ”In memoriam Paraschiv Oprea” –
Acompaniază Orchestra ”DOR ROMÂNESC” Dirijor: Ștefan Cigu
Prezintă: Octavian Ursulescu
Sâmbătă, 24 octombrie 2015
TEATRUL „Tony Bulandra” – Sala mare – orele 19:00
Prima parte
GALA LAUREAȚILOR
Decernarea Premiilor și Concertul laureaților
Acompaniază orchestra “ROMANTICII” Director muzical: Dan Ardelean
Prezentatori: Miruna Ionescu și Silviu Biriș
P a u z ă
În foaierul teatrului va avea loc lansara CD-ului îndrăgitei interprete Matilda Pascal Cojocărița ”Melodii de-atunci… cântate acum”.
Daniela Vlădescu lansează un CD, ce conține cele mai frumoase cântece, de la clasic la modern –„Christmas feeling”
Partea a doua
Alina MAVRODIN VASILIU
Daniela VLĂDESCU
Silviu BIRIȘ și Miruna IONESCU – Recital ”Ionel Fernic”
Matilda PASCAL COJOCĂRIȚA și Orchestra condusă de Ștefan Cigu
Prezintă: Octavian Ursulescu
Da, la ediția 45. Au fost invitați toți laureații în viață. A fost o seară dedicată lor și s-a numit „RECITALUL CRIZANTEMELOR”
De cand se organizeaza Crizantema dee aur au fost foarte multi laureati . Oare s-a gandit cineva sa-i invite pe toti? Acum sunt oameni in varsta , si le-ati face o mare bucurie