ortooxacell kiss2022.gif Flax

Portretele lui Emil Cioran de Rogelio Cuéllar, expuse la Universitatea “Valahia” din Târgovişte

         Universitatea “Valahia” din Târgovişte, în parteneriat cu Ambasada Mexicului invită iubitorii de artă fotografică la expoziţia intitulată „Portretele lui Emil Cioran” de Rogelio Cuéllar.

         Expoziţia va fi organizată în perioada 9-13 mai 2016, în Campusul universităţii – corpul A (Aleea Sinaia, nr. 13) şi constituie una dintre manifestările culturale celebrate de Ambasada Mexicului pentru a marca aniversarea a 80 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Mexic şi România.

         Portretele au fost prezentate şi la Biblioteca Naţională a României, în perioada 15 septembrie-2 noiembrie 2015, iar ulterior la catedrala Saint Sulpice din Paris în cadrul zilelor „In Memoriam Emil Cioran”, organizate de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale, în perioada 13 decembrie 2015-2 februarie 2016.

     Născut în 1950 la Ciudad de México, Rogelio Cuéllar face parte din avangarda fotografiei mexicane, fiind cunoscut pentru portretele realizate unor personalităţi din cercurile artistice şi literare ale Americii Latine, precum Gabriel García Márquez, Jorge Luis Borges, Octavio Paz, Carlos Fuentes, Julio Cortázar sau Mario Vargas Llosa. În decursul a peste patru decenii, Rogelio Cuéllar a fost prezent în expoziţii individuale şi colective organizate în Germania, Argentina, Belgia, Brazilia, Franţa, Columbia, China, Cuba, Statele Unite, Portugalia, Rusia, Suedia sau Uruguay, printre altele.

           Totodată, Rogelio Cuéllar este autorul mai multor volume care au ca temă arta fotografică: De frente y de perfil (Din faţă şi din profil, 1993), El rostro de las letras (Chipul literelor, 1997), Hacedoras de historia y poesía. El rostro femenino de las letras (Creatoare de istorie şi poezie. Chipul feminin al literelor, 2011), De la Tierra al Cielo. 50 años de Rayuela (De la Pământ la Cer. 50 de ani de Șotron – opera lui Julio Cortázar, 2013).

      Portretele prezentate au fost realizate în ianuarie 1990. Cuéllar l-a surprins pe Cioran în intimitatea apartamentului său din Paris în plină activitate intelectuală: citind o carte, scriind un text ori vorbind cu soţia sa, Simone Boué. Fotograful a ajuns la Cioran prin Esther Seligson, traducătoarea de limba spaniolă a filozofului român, la sfârşitul lunii octombrie 1989 şi s-au întâlnit trei luni mai târziu.

                                                             BIROUL IMAGINE ŞI RELAŢII PUBLICE

foto 3

foto 2

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media