PASTORALĂ DE SFINTELE SĂRBĂTORI ALE ÎNVIERII DOMNULUI

 

 

 

---

 

 

PASTORALĂ DE SFINTELE SĂRBĂTORI ALE ÎNVIERII DOMNULUI

 

SFINTELE PAŞTI – PRAZNICUL BUCURIEI ŞI SPERANŢEI

 

† NIFON PRIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP ŞI

MITROPOLIT AL TÂRGOVIŞTEI

 

IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL ŞI TUTUROR BINECREDINCIOŞILOR CREŞTINI

DIN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIŞTEI, HAR, PACE ŞI AJUTOR DE LA DUMNEZEU,

IAR DE LA SMERENIA NOASTRĂ, ARHIEREASCĂ BINECUVÂNTARE ŞI PĂRINTEASCĂ ÎMBRĂŢIŞARE

 

HRISTOS A ÎNVIAT!

Iubiţii mei fii sufleteşti,

 

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este sărbătoarea care încununează salba praznicelor bisericeşti din cursul unui an. Ea este o pecete dumnezeiască, prin care se încheie şi se confirmă întreaga iconomie a mântuirii neamului omenesc prin Iisus Hristos, adică Întruparea, Jerfta şi Învierea Sa. Prin Învierea Domnului, ajungem la deplina cunoştinţă a dumnezeirii Lui şi a milostivirii Lui faţă de umanitate.

Înviind Iisus din mormânt, ne-a încredinţat că El este Stăpânul vieţii şi biruitorul morţii, că moartea nu mai are ultimul cuvânt asupra destinului oamenilor. Prin Jertfa şi Învierea Sa, Mântuitorul a întemeiat împărăţia harului dumnezeiesc pe pământ, care este Biserica Sa, despre care a zis că „nici porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18).

Minunea Învierii Domnului este la temelia bucuriei, credinţei şi speranţei în Dumnezeu pentru toţi creştinii de pretutindeni şi din toate timpurile. De la ea pornesc toate transfigurările spirituale, reînnoirile, convertirile binefăcătoare şi tot elanul în săvârşirea binelui, adevărului şi dreptăţii în lume.

 

 

Iubiţi fii duhovniceşti,

 

„Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care, după marea Sa milă, prin Învierea lui Hristos din morţi, ne-a născut din nou spre nădejde vie” (1 Petru 1,3), pentru că slăvita Înviere înviorează acum sufletele noastre cu un duh nou de bucurie şi credinţă, care aduce pace în cugetele noastre. Ea ne uneşte pe toţi în rugăciune şi în bucurie duhovnicească, ne cheamă „să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm”, întru dragostea lui Hristos Cel înviat. Astăzi, „toate s-au umplut de lumină, cerul şi pământul”. Drumul Crucii s-a preschimbat în cale luminoasă către cer, drum de bucurie că Hristos a înviat. Prăznuim „Paştile care ne-au deschis uşile raiului” ( Din cântările slujbei Învierii).

În faţa slăvitei Învieri, să ne închinăm cu cea mai adâncă evlavie, căci în ea simţim toată puterea mântuitoare a credinţei noastre, tot sprijinul sufletesc pentru dobândirea fericirii cereşti, căci „Hristos S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre şi a înviat pentru ridicarea şi îndreptarea noastră” (Romani 4, 25). Prin moartea şi Învierea Sa, El ne-a dat harul Său sfinţitor, adică puterea de a ne smulge din legăturile vechi ale păcatelor şi de a deveni oameni noi, prin sfinţenie şi har. Această transfigurare a ceea ce a fost vechi în ceea ce este nou, prin har, a reînsufleţit natura noastră duhovnicească, pentru a da roade întru mântuirea noastră şi slava lui Dumnezeu. De aceea, toate faptele mari realizate de oameni sunt roade ale ajutorului lui Dumnezeu, care este dat, chiar şi atunci când oamenii, din mândrie sau autosuficienţă, nu-l recunosc. Năzuinţele cele mai înalte spre bine şi eroism moral, bucuria, înnoirile spirituale, râvna spre sfinţenie, de aici izvorăsc. Nădejdea în Dumnezeu aici îşi are rădăcina, în Jerfa şi Învierea Mântuitorului.

Învierea Domnului este unul din cele mai puternice temeiuri ale credinţei creştine, este comoara cea sfântă a sufletului nostru, de unde începe ascensiunea spre culmile spirituale. De aceea, dacă noi credem în Învierea Domnului, credem şi în învierea noastră, pentru că „Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi prin puterea Sa” (1 Corinteni 6, 14). Prin Înviere, Mântuitorul Hristos întinde ocrotitoarea Sa mână dumnezeiască către fiecare dintre credincioşii care se bucură de lumina din noaptea de Sfintele Paşti, îndemnându-ne să ne ridicăm continuu spre o viaţă de cinste, de demnitate şi de străduinţă neîncetată pentru a dobândi calitatea materială şi spirituală a vieţii.

 

 

Iubiţii mei,

 

Sfânta Scriptură, prin pana Sf. Apostol Pavel, consideră viaţa aceasta ca o întrecere şi alergare pe stadion, pentru a câştiga cununa biruinţei (1 Corinteni 9, 24-25). Pentru noi, această cunună este mântuirea sufletului. Ea nu vine de la sine, ci se dobândeşte cu trudă şi sârguinţă, căci orice cunună sau premiu nu vine fără eforturi. Tot aşa, şi „Împărăţia lui Dumnezeu se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc o dobândesc” (Matei 11, 12). Ea nu constă în vorbe, ci în fapte, care se sprijină pe dragostea faţă de semeni.

Aşadar, în tot acest efort duhovnicesc, trebuie să ne supunem rânduielilor vieţii creştine, cu bucurie şi speranţă în bunătatea şi ajutorul lui Dumnezeu. Trăirea vieţii după această rânduială nu înseamnă nicidecum renunţare sau dezertare de la lupta ce se desfăşoară pe arena largă a vieţii, pentru progresul şi bunăstarea oamenilor. Mântuitorul Însuşi a venit „ca oamenii viaţă să aibă şi încă din belşug” (Ioan 10, 10), „căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul, ci-l hrăneşte şi-l încălzeşte” (Efeseni 5, 29). De aceea, în spiritul adevărat al învăţăturii Bisericii noastre, nu putem fi decât pentru afirmarea vieţii, în drepturile ei fireşti, cu toate bucuriile şi speranţele ei, aşa cum a voit-o Dumnezeu Creatorul.

Legile dumnezeieşti nu se opun bucuriilor legitime ale vieţii noastre, ci, dimpotrivă, le cultivă şi le sporeşte în conţinutul lor, prin binecuvântarea şi sfinţenia pe care le revarsă asupra ei, în cele mai însemnate momente, de la leagăn până la mormânt. Dacă, însă, se cere o grijă deosebită şi un control moral permanent asupra felului cum trăim, aceasta nu se face în detrimentul vieţii şi nici cu sacrificarea bucuriilor ei îndreptăţite, ci se face tocmai pentru conservarea şi ridicarea calităţii vieţii, prin nimicirea patimilor, care desfigurează pe om, şi prin dezvoltarea calităţilor umane, care duc la virtute şi la rodirea faptelor nobile care întăresc iubirea între semeni.

 

Dreptmăritori creştini,

 

Domnul nostru Iisus Hristos a întâmpinat pe femeile mironosiţe, în ziua Învierii Sale, cu îndemnul: „Bucuraţi-vă” (Matei 28, 9). Sfintele femei au venit la mormântul Domnului dis-de-dimineaţă pentru a-I unge trupul cu miresme, după datina de-atunci. În drum spre mormânt, erau cuprinse de grijă şi de durere, dar, în acelaşi timp, erau stăpânite de curaj şi dragoste, de bucurie şi speranţă în Mântuitorul, pe Care-L însoţiseră în timpul activităţii Sale, inclusiv în zilele patimilor şi Jerfei de pe Cruce. Ele au dovedit cel mai statornic devotament şi curaj, mergând până sus pe Golgota, unde au privit întreg calvarul răstignirii şi au văzut locul unde a fost aşezat trupul Domnului.

Când au ajuns la mormânt, acesta era gol şi un înger le-a întâmpinat zicând: „Nu vă înspăimântaţi! Iisus Nazarineanul Cel răstignit a înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Mergeţi şi spuneţi ucenicilor Săi şi lui Petru că va merge în Galilea; acolo Îl veţi vedea, aşa cum v-a spus” (Marcu 16, 6-7). Şi mai departe, Sf. Evanghelist Matei ne relatează că „au plecat de la mormânt cu frică şi cu bucurie mare…Dar pe când mergeau ele să-i vestească pe ucenici, iată, Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă!” (Matei 28, 8-9).

Femeile mironosiţe s-au învrednicit, deci, să audă cuvintele Mântuitorului: „Bucuraţi-vă!”, după care au mers, în grabă, şi au spus Sfinţilor Apostoli că „L-au văzut pe Domnul” (Ioan 20, 18).

De atunci, din noaptea Învierii Domnului, s-a revărsat peste lume bucuria, lumina şi speranţa vieţii noastre, întrucât Domnul este Izvorul cel nesecat al tututor bucuriilor ziditoare de mântuire. De aceea, Sărbătoarea Învierii este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii.

Încă din Vechiul Testament, această „Sărbătoare a Sărbătorilor” a fost prevestită ca o zi de mare şi negrăită bucurie duhovnicească: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într`însa” (Psalmul 117, 24). De asemenea: „Şi voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele” (Psalmul 136, 6).

Cântările şi îndemnurile Bisericii sunt în această zi pline de bucurie: „Saltă, acum, şi te bucură Sioane, căci slava Domnului peste tine a strălucit” şi „Ziua Învierii, cu bucurie unii pe alţii să ne îmbrăţişăm, căci, prin Cruce, a venit bucurie la toată lumea”.

Bucuria este, într-adevăr, una din cerinţele cele mai de seamă ale vieţii omeneşti, căci, fără bucurii, viaţa este întunecată, apăsătoare şi pustie. „Noi toţi năzuim spre bucurii”, zice Sf. Ioan Gură de Aur, „dar nu toţi ştim să alegem căile şi nobleţea lor”. Sunt şi bucurii amăgitoare, confuze şi aducătoare de boală şi moarte sufletească, şi chiar trupească. Sfânta noastră Biserică ne îndeamnă să fugim de ele, să le înlăturăm, pentru că sunt nevrednice de om. Cât de întunecat şi de abject trebuie să fie sufletul unui om care se bucură de răul semenului său!

De aceea, Sfintele Scripturi ne învaţă să ne lepădăm de omul cel vechi, care caracterizează pe cei care, având sufletul schimonosit de răutate, foarte adesea, din motive imaginare, manifestă o poftă bolnăvicioasă de răzbunare, prin calomnii şi violenţe de tot felul, căutând, asftel, să-şi potolească neputinţa şi întunecimea lor sufletească deosebit de degradantă. Învierea Domnului le dă tuturor o şansă de înnoire şi de curăţire, pentru a-şi salva starea pierzătoare de suflet şi de mântuire.

Praznicul Învierii Domnului ne redă bucuria şi optimismul pe care se întemeiază credinţa şi nădejdea în Dumnezeu. Cu feţele luminate şi cu inimile pline de bucurie, să cântăm astăzi şi în următoarea perioadă pascală: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Este bucuria credinţei în Dumnezeu, bucuria trăirii împreună cu Hristos Domnul, bucuria pe care o simte sufletul în orice împrejurare, când este aproape de Dumnezeu.

 

Iubiţi slujitori ai altarelor

şi binecredincioşi creştini,

 

Cu harul şi milostivirea lui Dumnezeu, Arhiepiscopia Târgoviştei, împreună cu credincioşii şi sfinţiţii ei slujitori, a trăit, în anul 2011, momente de aleasă bucurie, datorită eforturilor pastorale şi misionare puse în slujba zidirii sufleteşti a tinerilor şi adulţilor din Eparhie. Neuitată rămâne ziua de 11 august, când mii de pelerini au venit să se închine la sfintele moaşte ale Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, care se află în Catedrala Mitropolitană din Târgovişte şi, de asemenea, pelerinajul tinerilor din ajunul sărbătorii.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu, ca şi în acest an, să trăim clipe de înălţare sufletească, la 11 august, când vom prezenta ediţia jubiliară a „Tetraevangheliarului” lui Macarie, la 500 de ani de la tipărire, lucrare ce reprezintă una din capodoperele culturale şi spirituale din Cetatea voievodală de Scaun a Ţării Româneşti.

De asemenea, anul acesta se împlinesc 500 de ani de la urcarea pe tron a Sf. Voievod Neagoe Basarab, la a cărui proclamare locală a canonizării aţi participat, cu mare bucurie şi credinţă în Dumnezeu, la 26 septembrie 2009.

Un alt eveniment major din viaţa Eparhiei noastre îl reprezintă împlinirea unei jumătăţi de mileniu de la prima atestare documentară a judeţului Dâmboviţa, într-un act emis de Sf. Voievod Neagoe Basarab, la 4 iunie 1512.

Să ne bucurăm, de asemenea, pentru că acest an este Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, în care avem prilejul de a ne intensifica dragostea noastră, prin cuvânt şi faptă, faţă de cei aflaţi în suferinţă trupească şi sufletească.

Împărtăşindu-vă aceste gânduri, rog pe Mântuitorul Hristos Cel înviat să reverse asupra tuturor bucuria şi pacea cu care i-a întâmpinat pe Sfinţii Apostoli şi pe femeile mironosiţe, în ziua Învierii Sale, ca să prelungim lumina şi speranţa sfântă în viaţa de zi cu zi şi să le facem lucrătoare în familie şi societate.

În această sfântă şi dumnezeiască zi de Paşti, vă îmbrăţişez pe toţi, clerici şi credincioşi, cu părintească dragoste şi binecuvântare.

 

HRISTOS A ÎNVIAT!

 

 

Al vostru Arhipăstor sufletesc,

totdeauna rugător către Bunul Dumnezeu,

 

† NIFON

Arhiepiscop şi Mitropolit