„Moștenirea Culturală a Epocii Brâncovenești” la a doua ediție

Asociația culturală de tineret, DAR DEVELOPMENT, a organizat sâmbătă, 12 August 2017 la Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi,  cea de-a doua  ediţie a Conferinței „Moștenirea Culturală a Epocii Brâncovenești ” a cărei temă anuală a fost “Interferențe Multietnice și Modernitate” urmărind să trezească interesul specialiștilor dar și al publicului larg pentru descoperirea urmelor etniilor întâlnite în arealul Drumul Sudului, care reprezenta în perioada medievală un sistem de drumuri care se întindea de la raiaua Giurgiu trecând prin București și Târgoviște spre trecătorile munților.

„Prin acestă conferință organizată cu sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României, Facultatea de Istorie a Universității București, Facultatea de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște și Primăria Comunei Potlogi, ne-am propus să valorizăm din ipostaze multidisciplinare bogăția multietnică din arealul Drumul Sudului, a căror existență s-a datorat ocupațiilor care au făcut să fie presărate în acest itinerariu de tranzit al mărfurilor dinspre levant spre Apus. Deci am propus o incursiune în viața economică din Valahia din epoca medievală până în zorii modernității, amintind de târguri și meșteșuguri, de circulația monetară și de reglementările comerciale în comerțul cu Transilvania și Moldova” a spus doamna Alexandra Brutaru, Președinta Asociației DAR DEVELOPMENT, în debutul conferinței.

Asociația DAR DEVELOPMENT, continuă tradiția simpozioanelor anuale interdisciplinare de la Potlogi, Ansamblul Brâncovenesc, fiind complet restaurat și redat circuitului cultural și turistic în Noiembrie, 2015 a permis crearea unui cadru pentru evenimentul „Moștenirea Culturală a Epocii Brâncovenești”.

Mesajul Departamentului CENTENAR de pe lângă Ministerul Culturii cu care Asociația DAR DEVELOPMENT a încheiat un parteneriat a fost transmis la  evenimentul de la Potlogi de către domnul George Coșofreț.

Suita de manifestări a inclus doua sesiuni de comunicări, una dedicata Interferențelor Multietnice și cea de-a doua rememorării marelui Voievod Constantin Brâncoveanu, vernisarea a doua expoziții la Droșcăria din cadrul ansamblului Brâncovenesc: o expoziție fotodocumentară care prezintă, stampe, hărți documente, documente medievale si expoziția și expozția Meșteșugul Boiangeriei Tradiții și Modernitate care s-a dorit un mijloc de rememorare sugestivă a  embaticarilor potlogeni, care începând din a doua jumătate a  secolului al XIX, până în anii 50 ai secolului trecut, practicau  vopsitoria cu    substanțe chimice a lânii toarse și țesăturilor ca serviciu pentru meșterii țesători și comercianți.


Expoziția prezintă lucrările realizate de studenţi din anul I licenţă şi anul I master, de la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Departamentul Arte Textile şi Design Textil.

În finalul evenimentului a avut loc un concert susținut de soprana Ana Cebotari și formația Mundicolor, care au prezentat un program de cântece culese de Anton Pann și folclor reinterpretat într-o manieră inedită. Ansamblul Dionisos ne-a încântat cu dansuri grecești.

Drumul Sudului va face subiectul unei apariții editoriale în cadrul aceluiasi proiect care va reuni comunicările conferinței și alte contribuții la acest amplu subiect de cercetare care rămâne deschis.

Persoana de contact

Alexandra Brutaru [email protected]



Gurmand + Raiman

 

Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:

 

 

Parerea ta este importanta, lasă un comentariu.


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca