Exclusivitate! Filosofia spiritului românesc, surprinsă de un francez

De cele mai multe ori auzim în jurul nostru cum pleacă din țară români frumoși și deștepti și cum se îndrăgostesc sau nu de țările în care plecă. Mai rar, însă auzim de străini care să viziteze România și să se întorcă an de an pentru că le-a plăcut și pentru că văd ceva deosebit în țara noastră. Fosta cetate de scaun a Țării Românești se pare că a cucerit un francez, domnul Alain Cauchy, care an se an, de câțiva ani încoace vine la Târgoviște pentru cel puțin o lună. Și-a făcut prieteni aici, care îl așteaptă cu mare drag în fiecare an, cunoaște locurile și istoria Târgoviștei, așa cum poate mulți târgovișteni nu o fac și chiar avea un gând de a-și cumpăra aici o casă. Domnul Cauchy se transformă treptat într-un român adevărat. Conduce în Franța o mașină românească și îi plac sarmalele.

Cristina Dinu: Domnule Cauchy, sunteți cetățean francez, locuiți în Franța, însă vă place foarte mult în România, pentru că veniți în fiecare an aici. Cum ați ajuns prima dată în România? Cum ați ajuns la Târgoviște?

Alain Cauchy: Din momentul Revoluției din 1989, când s-au deschis porțile către lumea estică, am descoperit că avem aici prieteni care vorbesc franceză, care îl cunosc pe Molière mai bine decât noi și pentru care literatura franceză era un element mai mult decât asumat, care îi ducea înapoi la originile noastre latine comune. În plus, orașul în care eu locuiesc, Mont Saint Aignan, s-a înfrățit cu un sat din Olt și astfel s-au început schimburile între cetățeni.

Pe de altă parte, în cadrul programelor europene de schimb de studenți, studenții români au venit la Universitatea din Rouen pentru a studia și astfel l-am cunoscut pe studentul, atunci, Pompiliu Alexandru, care acum predă la Universitatea Valahia din Târgoviște. I-am propus acum trei ani să organizăm la universitate un atelier de exprimare orală în limba franceză, pentru studenții de la jurnalism și nu numai și Senatul Universității a acceptat. De atunci, studenții care doresc să vină la cursul pe care eu îl susțin, care este mai degrabă o discuție liberă, o pot face an de an. Acesta este încă un motiv pentru care mă aflu aici.

CD: Ce vă place în România? Ce e diferit de Franța sau alte locuri în care ați mai fost?

Pentru mine este o adevărată plăcere să învăț încet-încet limba română, să pot să vorbesc cu unul sau altul, îmi plac deschiderea și ușurința cu care intri în contact cu oamenii. Ospitalitatea românilor este atât de bine cunoscută, încât este inutil să continuu. Este o lume lejeră, relaxată aici.

CD: De ce veniți mereu la Târgoviște? Ce vă place aici? Cunoașteți istoria orașului?

AC: Nu vin exclusiv la Târgoviște, eu am prieteni la Curtea de Argeș, în Olt, bineînțeles, mă așteaptă prieteni la Timișoara și merg des la București, unde chiar săptămâna trecută, împreună cu amicii de la capitală am fost la un concert la Ateneu, unde nu mai fusesem de ceva vreme. Însă, la Târgoviște am început încet, încet să mă integrez, cunosc orginile princiare ale Târgoviștei, dar văd că în ultima vreme se pune accentul pe perioada legată de „procesul genocidului”, cuplului Ceaușescu și mai puțin de restul. Am vizitat recenta expoziție de la Unitatea Militară de la Gară, dar am văzut că autoritățile evită să facă din acea cazarmă o loc de cercetare istorică, în care să se spună ce s-a întâmplat cu adevărat acolo, în acea perioadă sau de ce nu să facă dina cel loc un obiectiv turistic cu adevărat, la fel de bine promovat ca Dracula.

CD: Ce alte locuri ați mai vizitat din România?

AC:  Sinaia, Brasov, bineînțeles, Sibiul către care am o dragoste aparte. Toate acestea și în plus, faptul că se renovează centrele vechi ale orașelor mi se pare un lucru special și le face într-adevăr locuri magnifice. Chiar merită să fie mai bine cunoscute. Lacul de acumulare Vidraru și împrejurimile sale sunt de o frumusețe liniștită și pașnică.

Sunt, bineînțeles, pasionat de plimbările în București, capitala în plină efervescență. Institutul Francez din București organizează conferințe interesante ale filosofilor francezi, iar asta mă face să realizez că latura culturală este într-adevăr un lucru comun românilor și francezilor.

CD: Știu că vorbiți și limba română, din ce în ce mai bine. Cum e limba română? Vă este greu să o învățați?

AC: Este greu, pentru că în Franța nu există cărți sau lucrări destinate învățării limbii române. Dar, obiectivul meu personal este să pot să comunic și în acest sens internetul îmi permite să ascult radiourile românești sau să urmăresc televiziunile românești. Astfel, mă familiarizez cu limbajul cotidian.

CD: Știu că ați luat contact și cu sistemul sanitar din România. Ați fost la Pucioasa la tratament. Ce ne puteți povesti?

AC: Am făcut o cură de tratament la Pucioasa, unde deja vin foarte mulți români. Într-adevăr mă simt mai bine, însă nu ar strica o îmbunătățire și o evaluare științifică, chiar, dacă se dorește o modernizare a sistemului. În ceea ce privește sistemul general, nu am văzut o campanie de prevenire împotriva tutunului în rândul tinerilor.

CD: Care ar fi cel mai șocant lucru care vi s-a întâmplat sau pe care l-ați văzut în România?

AC: Am văzut oameni handicapați fizic și mental care sunt nevoiți să se complacă în situația pe care o au. Asta arată cât de „bine” merge sistemul de ajutor social, de exemplu. În ceea ce privește traficul, trebuie să vă mărturisesc că este puțin ciudat, însă cu toate acestea nu trebuie să uităm că România este singura țară în care alcolemia trebuie să fie 0, iar dacă se depășește această rată șoferii sunt pedepsiți.

CD: Ați venit și cu familia aici. Celorlalți membri ai familiei dumneavostră cum li s-a părut România? Vor să mai revină aici?

AC: Copiii și nepoții mei au venit aici de câteva ori și am vrea să mai venim și când este vremea sărbătorilor de iarnă, cu zăpadă, pentru că în regiunea din Franța unde locuim noi plouă foarte mult și foarte des, însă zăpada este destul de rară. Locuitorii nu sunt obișnuiți, la un centrimetru de zăpadă deja viața se oprește.

CD: Știu că în urma experiențelelor pe care le-ați trăit în România, ați gândit niște principii tipic românești. Care sunt acestea?

AC: Românii nu se atașează atât de mult de principii, precum francezii. Sunteți în primul rând sentimentali fără pasiuni. Ceea ce contează este prietenia, dragostea, increderea, de exemplu, apoi vine o aplicare a sentimentelor destul de vagă și nesigură a regulilor de organizare, prin apropierea de lucruri prin aproximări succesive și aceasta se traduce într-un limbaj cotidian prin expresii pe care le-am auzit de sute de ori, de genul: vom vedea… depinde… poate… imediat… Logica floue a ciberneticii ar fi putut fi în mod clar o invenție românească. Aceasta poate să șocheze în contactele cu alte state europene cu mult mai riguroase, dar aceasta este garanția adaptabilității atât de necesare astăzi.

CD: Cum caracterizați spiritul românesc?

AC: Aș cita trei nume, probabil cunoscute mai bine în Franța decât în România, dar care ar putea rezuma mai bine ceea ce gândesc: Ionesco, Brâncuși, Cioran.

Primul este, încă de actualitate, cu un teatru și o critică feroce la adresa românilor în ceea ce privește politicienii.

Al doilea, cel mai mare sculptor al lumii contemporane nu poate fi inteles decit dupa ce am vazut zona rurala romaneasca cu acele gospodarii care au portile lucrate, in care lemnul brut ne aminteste fara incetare puterea mitica pe care o are copacul padurii romanesti simbolizind omul care incearca sa se ridice din conditia sa dificila spre un cer inaccesibil…

Al treilea, Emil Cioran, este filosoful ironiei ”mușcătoare”, de la nostalgie la suferință.

 Deci, spiritul românesc este acela al reîntoarcerii permanente la sine și la condiția umană. Acesta este motivul pentru care este atât de duios, spiritul românesc.