ortooxacell kiss2022.gif Flax

Elevii de la „Bălașa Doamna”, ambasadorii muzicii! Evenimentul a avut loc la Siangoga Târgoviște

Duminică, 25 martie a.c., începând cu ora 11:00, în cadrul parteneriatului dintre Liceul de Arte „Bălașa Doamna”, Fundația Remember Enescu din București și Departamentul de Arte al Facultății de Științe și Arte a Universității Valahia din Târgoviște, a avut loc  un eveniment cultural de amploare, intitulat „Ambasadorii muzicii”.

Evenimentul a reunit 15 elevi din clasele pregătitoare până la a VIII-a și 10 profesori ai binecunoscutei instituții dâmbovițene de învățământ, respectiv invitata specială, pianista Andra Gavrilescu, studentă în anul IV la Universitatea Națională de Muzică din București, îndrumată de dl prof. univ. dr. Vlad Dimulescu. Au fost interpretate piese de J. S. Bach, Haendel, Boccherini, J. Haydn, L. Van Beethoven, Berkovich, F. Sor, M. Bartholdy, Fr. Shubert și Constantin Nottara, toate sub motto-ul „Muzica este dragoste… sau nu este nimic” (G. Enescu). Concertul a fost găzduit de frumoasa sală a Sinagogii din Târgoviște.

Menționăm că în perioada următoare Liceul de Arte va mai organiza astfel de activități culturale, atât pentru a marca împlinirea a 60 de ani de învățământ vocațional artistic în Dâmbovița, cât și a 20 de ani de la dobândirea statutului de Liceu, dar și expoziții de pictură și grafică în municipiul Târgoviște, dar și în alte localități din județ.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media