ortooxacell kiss2022.gif Flax

Dâmboviţenii pot învăţa despre viaţa strămoşilor în “Centrul de Arheologie Experimentală”

Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din  Târgovişte în parteneriat cu Universitatea Valahia din Târgovişte, Facultatea de Ştiinţe Umaniste a înfiinţat “Centrul de Arheologie Experimentală”, în cadrul căruia se vor desfăşura diverse activităţi de cercetare sub forma de experimente arheologice ce îşi propun să reproducă anumite gesturi din trecut prin realizarea de obiecte folosind numai mijloace specifice perioadei respective. Se urmăreşte prin aceasta dobândirea de cunoştinţe noi ce pot contribui la crearea unei imagini cât mai relevante asupra modului în care trăiau oamenii în trecut. La activităţile Centrului de Arheologie Experimentală pot paticipa toate categoriile de public, pe baza unei programări la numărul de telefon: 0723.686.278 – Florin Dumitru

Locul de desfăşurare: Ansamblul Monumental “Curtea Domnească”, str. Calea Domnească, nr. 181

„Un  obiectiv esenţial al demersului nostru este ca în cadrul Centrului de Arheologie Experimentală să se desfăşoare programe educative. Astfel, se vor organiza ateliere interactive în care copiii vor desfășura activități specifice modului de viață din trecut, în special din perioada preistorică: pot modela figurine sau obiecte din argilă, vor manipula și învăța să utilizeze unelte din piatră înmănușate, vor încerca să prelucreze unelte din os prin șlefuire cu o gresie, vor încerca să coasă blănuri, vor râșni grâu, și multe altele în funcție de tema propusă. Aceste activități se vor a fi o completare la informațiile primite dar și o modalitate de a-și dezvolta imaginația și diverse abilități”, spun reprezentanţii C.N.M. Curtea Domnească.

O altă dimensiune importantă a activităţilor educative desfăşuate în cadrul proiectului presupune intrarea în contact direct a participanților cu diverse tipuri de materiale: blănuri de la diverse animale, țesături din cânepă sau in, material litic din care erau confecționate uneltele, semințe de cereale, etc. Se dorește îmbogățirea universului senzorial, tactil și olfactiv al copilului crescut în mediul urban și o mai bună înțelegere a lumii naturale din partea acestuia.

În această săptămână, tema workshop-ului  este: “Femeia în preistorie”, iar beneficiarii acestui proiect sunt elevii Liceului “Voievodul Mircea” din Târgovişte, care timp de două săptămâni, vor încerca prin metoda experimentului, confecţionarea unei colecţii de replici de vase ceramice preistorice, având la dispoziţie argilă cu care vor modela diverse vase sau statuete.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media