ortooxacell kiss2022.gif Flax

Concert „Appassionato” la Biserica Sf. Elefterie din Bucureşti

Luni, 5 iunie, în ziua marii sărbători creştine a Sfintei Treimi, Corala târgovişteană  „Appassionato” a susţinut un concert la Biserica Sf. Elefterie  din Bucureşti. La ora 19, un public numeros, iubitor de muzică corală, a ascultat, într-o atmosferă plină de pioşenie şi de înălţare spirituală, lucrări de  C. Monteverdi, E. Esenvalds, C. Porumbescu, F.M. Bartholdy, C. Tăutu, Francisco Repilado, N. Rimsky Korsakov, M. Hogan şi C. Rossini, pregătite cu minuţiozitate şi profesionalism de corala târgovişteană, coordonată  de dirijorul, prof. univ. dr. Florin Emil Nicolae Badea. Solişti au fost prof.dr. MihaelaMicuţă, Ana Maria Udrea, Adelin Simion şi Alexia Iordan, iar la percuţie, Teodor Brânduşa.

Concertul a făcut parte din Stagiunea Corală Bucureşteană „Paul Constantinescu”, 2016 – 2017, organizată de Asociaţia Naţională Corală din România, Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română” şi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

Personalităţi de seamă ale artei muzicale româneşti, printre care am remarcat  pe maestrul  Voicu Enăchescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale Corale din România şi dirijorul corului „Preludiu” din Bucureşti, conf.univ.dr. Ioan Golcea, Catedra de Dirijat şi Muzică Religioasă de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Lucian Vlădescu, dirijorul orchestrei Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian” din Bucureşti, au fost prezente la eveniment, adresând felicitări artiştilor târgovişteni pentru nivelul interpretativ de excepţie al repertoriului inclus în program. Acestora li s-au adăugat felicitările şi admiraţia  preoţilor şi mirenilor  prezenţi în Biserica Sf. Elefterie, care au aplaudat îndelung fiecare  piesă interpretată.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media