Artist târgoviștean: Mihai Rusen – creativitate și pasiune, rețeta pentru a deveni artist

Motto: „Arta este produsul dumnezeiesc al omului” – Vasile Ghica

Gazeta Dâmboviţei vă propune o nouă campanie de presă al cărei scop este să-i aducem în faţa publicului larg pe artiştii noştri. Vă invităm să-i descoperiţi pe târgoviştenii care trăiesc pentru frumos.

Mihai Rusen, artistul târgoviștean de astăzi, este sculptor. Însă lucrurile nu au stat întotdeauna așa. A restaurat arme de panoplie, a colecționat obiecte vechi, a dat cursuri de pian și desen. Soarta însă l-a ajutat să-și urmeze visul de a deveni artist și mai ales de a-i învăța și pe alții cum să fie artiși, pentru că Mihai Rusen este și lector universitar doctor la Universitatea de Arte București.

1. Înainte de toate, aș vrea să-mi spui, pe scurt, câteva lucruri despre tine. Care au fost pașii cei mai importanți ai creării tale ca om și mai apoi ca sculptor.

MR: Pe scurt, o evoluție perfect normală – în sensul în care generația mea a perceput normalitatea, adică o familie echilibrată, părinți iubitori, un cămin primitor. Educația este foarte importantă, și mai ales liceul – în cazul meu Liceul Carabella, unde am avut ocazia să-mi formez o cultură generală extrem de solidă, lucru esențial pentru orice specializare de succes pe parcursul studiilor universitare și postuniversitare. In ceea ce privește orientarea către studiile de artă, trebuie spus că majoritatea copiilor sunt, într-un fel sau altul, talentați; dar, în opinia mea, abia pe parcursul sau mai degrabă la finalul adolescenței se produce acel declic psihologic și pasional care te îndreaptă definitiv către domeniul în cauză – e un process formativ care, în cazul meu cel puțin s-a petrecut undeva între 16 și 18 ani; restul, adică studiile de specialitate țin strict de pasiune și puterea de muncă – nivelul de talent este, aș putea spune, oarecum opțional.

2. Plecat din Târgoviște de la unul dintre cele mai bune licee, Constantin Carabella acum, Grigore Alexandrescu atunci, ai ajuns în Capitală unde îi înveți pe alții cum să devină oameni, cum să devină artiști. Cum te simți mai bine, în postura de învățăcel sau de învățător?

MR: Cred că ne-am obișnuit prea mult cu ideea conflictului între generații, care fractureazăcel mai adesea și relația profesor student, mai ales într-un domeniu atât de subiectiv ca studiile artistice; fără îndoială, ca student ești mult mai relaxat, ai doar responsabilitatea față de propria-ți persoană, deci îți asumi maximul de libertăți personale, mai ales în zona creativității artistice. Ca profesor, lucrurile se schimbă radical și îți asumi o multime de responsabilități, mai ales în ceea ce-i privește pe studenții de evoluția cărora trebuie să te ocupi în mod constant – dialogul trebuie să fie permanent, iar cel mai dificil este, în opinia mea, accesul profesorului la un nivel considerabil de comprehensiune – adicăpercepția subiectivității celuilalt – în acest caz studentul/artist; pedagogia artistică este evident, mai întâi o arta și abia apoi o știință – trebuie, pe baza experienței personale, să-i înțelegi vârsta, preocupările, mediul care îl influențează, capacitățile și aspirațiile profesionale. Așa că nu-i deloc ușor de raspuns la întrebarea daca e mai bine să fi student sau profesor; poate că așrăspunde, la umbra unui zâmbet, ca as prefera să fiu student, dar cu toata experienta profesorala si profesionala de care dispun acum.

3. În plus de profesorat te-ai ocupat de cariera ta de sculptor și ai mers la diferite simpozioane și tabere de creație. Care ar fi cele mai importante la care ai participat, atât în țară, cât și în străinătate?

MR: Profesor și sculptor/artist – practic, cele două domenii de activitate nu sunt deloc separate; pe lângă activitatea universitară, cariera artisticăe definita de aceleași repere – creativitate, pasiune, responsabilitate și putere de muncă. Este un domeniu extrem de competitiv, deci trebuie să fii în permanență la curent cu ultimele noutăți ale domeniului – personalități emergente, curente și tendințe, expoziții, materiale neconvenționale, tehnici și tehnologii de transpunere. Trebuie să expui și să-ți faci remarcată prezența, inclusiv în mediile virtuale – facebook, site-ul personal, site-uri de specialitate. Evident, simpozioanele și taberele de creatie sunt importante – în cazul meu, menționez Simpozionul internațional din Samothraki, în 2003, și Simpozionul de sculptură din Caransebeș, în 2005.

4. Cine ar fi cea mai importantă persoană care te-a inspirat în carieră? De ce ai ales să devii sculptor?

MR: Ar fi extrem de greu și mai ales nedrept de subiectiv să numesc o singură persoană care m-a inspirat în cariera; sunt artiști, clasici sau moderni/contemporani, a căror opera este o constantă sursa de inspirație și sunt profesori care mi-au marcat pozitiv percepția, nu numai asupra domeniului artistic, dar și asupra vieții în general: profesorul meu de limba și literatura romană, din liceu, dl. Florin Făgărășanu sau sculptorii/profesorii Mihai Buculei și Mircea Spătaru, de la universitate. Cât despre alegerea de a fi sculptor, îmi place să cred că sunt domenii și profesii în care, într-un mod destul de straniu, esti alegerea lor – restul, adică nivelul de performanță, tine de pasiune și puterea de muncă.

5. Ce îți place să sculptezi? O temă preferată, un subiect.

MR: De câțiva ani încoace, m-am ocupat de o temă pe care o pot considera ca favorită – clopotele – ca obiect sculptural postmodern; iar asta e cât se poate de vizibil în expozițiile la care am participat, pe pagina de facebook și pe site-ul personal: mihairusen.ro. E foarte dificil să descrii obiecte, mai ales artistice, în cuvinte și cum o imagine face cât o mie de cuvinte, cei interesati pot accesa foarte usor sculpturile în cauză. Oricum, o tema favorită nu definește neapărat complexitatea unei creații artistice, este mai degrabă o nișă obiectuală unde, cel puțin pentru o vreme, îți poti demonstra creativitatea și originalitatea în contextul contemporan.

6. Care ar fi cea mai mare neîmplinire până la acest moment în viața profesională?

MR: Neîmpliniri pot fi multe pentru orice artist, și nu numai în viața profesională; probabil că sensibilitatea artistică inerentă amplifică, în percepția individuală a unui creator, anumite accidente sau incidente de viață și destin. În opinia mea, atât împlinirile, cât mai ales neîmplinirile sunt definite de contextul individual de referință – deci lucrurile sunt mai degrabă relative; dacă adopți o percepție cioranianăasupra existenței, totul va deveni oarecum regretabil și chiar inutil, așa că puțin stoicism nu stricăpentru a evolua relativ decent în viața reală. Concluzia ar fi că încerc să ignor neîmplinirile profesionale și să mă concentrez pe creativitate, originalitate și putere de muncă.

7. Ce planuri de viitor își croiești?

MR: De regulă, e tentant să-ți faci planuri de viitor – multe, complicate și uneori chiar fanteziste; dar cred că e bine să rămâi ancorat în realitate și să-ți adaptezi orice planuri de viitor ai avea în funcție de oportunitățile care se ivesc. Pe scurt, important este să fii sănătos ca să poți munci și mai ales să exiști în niste coordonate măcar mulțumitoare – la urma urmei, se spune că universul conspiră în cazul fiecăruia ca să-l aducă și să-l mențină pe drumul său.

 

 

CITEŞTE ŞI:

ARTIST TÂRGOVIŞTEAN: ANDREEA MIERLEA VISEAZĂ LA UN ATELIER PENTRU COPIII SĂRACI

ARTIST TÂRGOVIȘTEAN – ELENA NEDELCU, CU MÂINILE DE AUR, CREEAZĂ COSTUMUL POPULAR

ARTIST TÂRGOVIȘTEAN – MIHAI ȘERBĂNESCU, DESPRE ARTELE DE ALTĂ DATĂ ȘI DE ACUM

ARTIST TÂRGOVIŞTEAN – NICOLETA VASILE: “CÂNTECUL MI-A FOST LEAC”

ARTIST TÂRGOVIȘTEAN – Florian Colea, pictorul ale cărei icoane au depășit barierele credinței 

ARTIST TÂRGOVIŞTEAN: Florian Ispas – de la film foto, la megapixeli şi invers