proactiv Cicom angajeaza
Polimed Regata

ARTIST TÂRGOVIȘTEAN – Heliana Drăgușin: „Muzica genera în ființa mea o stare paradoxală, dar și un sprijin nepereche…”

Motto ”Arta este produsul dumnezeiesc al omului” Vasile Ghica

Gazeta Dâmboviţei vă propune o nouă campanie de presă în care ne-am propus să-i aducem în faţa publicului larg pe artiştii noştri. Vă invităm să-i descoperiţi pe târgoviştenii care trăiesc pentru frumos.

Heliana Drăgușin, cunoscută, de asemenea, ca Heliana Munteanu, este una dintre cele mai cunoscute mezzosoprane cu rădăcini în Târgoviște. Fost profesor la Facultatea de Științe și Arte, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, acum titular al Departamentului de Canto și Artele Spectacolului, Universitatea Națională de Muzică București, Heliana Drăgușin duce mai departe vraja muzicii clasice.

Cristina Dinu: Muzica apare celor care doar o ascultă o continuă bucurie, pentru că scoate din adâncimile fiecărui suflet mizeria sau fericirea sau împlinirea sau… Cum este privită, însă, muzica din perspectiva profesionistului?

Heliana Drăgușin: Cred că ni se deschide drumul spre muzică, ne naștem cu o predispoziție spre lumea sonoră, predispoziție cauzată de o bună dotare a dimensiunii dinamico-energetice a personalității unui om. În ceea ce mă privește am avut de la o vârstă fragedă o acută conștiință a suferinței în lume… muzica mi-a transformat această perspectivă într-una fericită. Să nu înțelegeți că am trăit drame în copilărie dar aceasta era privirea ”dinăuntru”.  Muzica genera în ființa mea o stare paradoxală, dar și un sprijin nepereche…este ca legănatul pe buza unei prăpăstii amețitoare …și este important să nu cad, ci să rămân acolo clătinându-mă. Muzica ne pune  față în față cu misterul libertății noastre: amplifică puterea noastră de a spune ”eu”, și odată cu aceasta să putem hoinării nestingheriți, de a lua decizii și a ne dedica acțiunii atât acum, cât și în viitor.

Ca subiect conștient, am un punct de vedere asupra muzicii. Vedeți, muzica îmi pare într-un anumit mod, și acest  ”fapt de a părea” îmi definește părerea unică. Prin extensie cred că exprim un adevăr comun tuturor iubitorilor de muzică, nu are rezonanțe din sfera familiei de cuvinte generată de substantivul profesionist.

CD: Care sunt pașii cei mai importanți ai formării dumneavostră ca om de muzică?

HD: Există două lucruri pe care le știu despre mine însămi. Primul este acela că m-am simțit întotdeauna liberă să acced la lumea muzicii, o lume de lucruri durabile ordonată de legi cauzale care se conexa sensibil cu mine.

Al doilea lucru pe care îl știu cu certitudine este că s-au deschis oportunități fără să provoc, fără să caut.  ”Ce sunt eu, cum sunt, încotro merg acum” au primit răspunsuri: am urmat cursurile Academiei de muzică ( așa se numea înainte de 89), după o admitere în care ne-am confruntat cred 11 pe loc, la seral, deoarece interpreții erau catalogați drept lăutari. Nu existau locuri la zi la Facultatea de Interpretare, secția  Canto!  Climatul și emulația mediului universitar era un filon dens care m-a format ca personalitate artistică. Aș vrea să spun cu mai multă convingere artist dar gusturile și autosuficiența mediei, a societății, situează artiștii pe același palier cu interpreții genurilor folclorice de tranziție, al muzicii de divertisment, comedianți de  evenimente particulare….

bianca-luigia-manoleanu-heliana-munteanu-liviu-iftene-si-ionut-pascu

 CD: Care sunt cele mai importante persoane fără de care n-ați fi ajuns omul care sunteți astăzi?

HD: Menuetul printre cuvinte ale unor personalități care se exprimau în legătură cu talentul meu mi-au întărit pasiunea și orgoliul de a fi, isteria muncii și puterea de a-mi remodela gândirea și altfel de cât sub zodia posibilității. Șicanată îndelung, mama s-a adresat colegului său de la Școla generală nr.5 (Coresi de acum), distinsului și pasionatului, BOIERUL – cum i-aș spune acum, Victor POPA, să o ajute să obțină un sfat de la profesori din conservator.

Gingășia și poate premoniția Maicii starețe Eufrasia Poiană, intelectual de mare profunzime, înzestrată  cu un dar al iubirii inegalabil, mi-a deschis calea către muzică prin argumentele și susținerea convingătoare în fața mamei. Draga mea Măicută mă întreba: ce vrei să faci?…. Vreau să cânt.  Bine, să vedem ce putem face… Profesorii veniți la susținerea lucrării de grad a profesorului  Victor Popa nu erau nimeni altcineva decât Feodor Oancea și Octavian Lazăr Cosma de la Conservator. M-au ascultat cântând Tatăl nostru, de Ciprian Porumbescu în biserica mare a Mănăstirii Dealu. Primul a spus că sunt 5 locuri și este foarte greu, se așteaptă chiar mai mulți  ani la intrare. Cel de al doilea, academicianul Octavian Lazăr Cosma, cel care avea să-mi fie îndrumătorul de mai târziu al lucrării de doctorat, a spus că totul este posibil dacă îmi doresc o carieră solistică. Vocea mea era promițătoare…

 Apoi Părintele Corvin Parnia, parohul inegalabil al Mitropoliei, de asemeni un om de mare cultură, a facilitat întâlnirea mea cu soprana Magda Ianculescu și odată cu dânsa o lansare miraculoasă în lumea muzicii.  Marea soprană mi-a devenit  mentor, confident, neobosit susținător și nașa fetiței mele, Magda. Desigur, după cum se poate vedea am fost dăruită cu mari întâlniri: i-am avut profesori în conservator pe soprana Eugenia Moldoveanu și baritonul Dan Iordăchescu, cărora le datorez enorm în formarea profesională.

86c814396c3065c2884e26f091c00e95

CD: Cum îi convingeți pe studenții dumneavostră că au făcut o alegere bună  venind să studieze muzica? Sau mai bine zis, de ce ați îndemna oamenii să se îndrepte către studiul muzicii, chiar și ca hobby?

HD: Cei ai mulți dintre ei au urmat cursurile unor licee de muzică. O primă opțiune urmată de facultate, a doua. Este vorba de o ”narcotizare”!  Dar drumul nu este lipsit de obstacole și îți este verificată substanța volițională: îți place, iubești muzica?.. lasă-te modelat și intermediat de ea.  Stiți ce spunea Emil Cioran, scriitor care ne-a lăsat cele mai frumoase și contradictorii gânduri despre muzică? „Singurătățile dulci ale muzicii! Sau despre confuzia între cer și pământ.” Se mai poate adăuga ceva… ?

Audiția marilor opusuri e un corectiv și un stimul necesar pentru cel ce visează la o funcție diferită de accepția comună a înțelepciunii și normalitatea legăturilor dintre oameni. Ea este un martor stăruitor, pasionat, care frecventează omul, și…. nu doar ca vizitator de ocazie! Le-aș aminti, cu permisiunea dumneavoastră, că ruptura dintre spirit și lume se consumă prin revelarea în mod lucid a trăirii supraestetice, mai exact muzicale. Sau mai prozaic.. dorești o viață de calitate, trăiește-o alături de muzică. Tot Cioran spunea, și cât de adevărat, că nu poți cunoaște un om decât după nivelul la care s-a ridicat muzica în sufletul lui. Purtăm așadar toată muzica pe care n-am auzit-o în decursul vieții, dar care există în străfundurile memoriei. Sunt multe, foarte multe de spus…

heliana-munteanu-zilele-orasului-targoviste-2011

CD: Vorbim des despre trăirile noastre, despre cum ne simțim în anumite situații. De ce credeți că muzica este văzută ca un panaceu universal?

HD: Un panaceu.. da …pentru cei care au înclinație spre reflexie. Și viața ne aduce cu prisosință aceste ocazii, indiferent de vârstă și educație. Marea Muzică este probabil singura amintire, sigură, a paradisului pentru că sursa ei este divină și armonizează întreaga noastră ființă. Ne apropie de modelul, de forma noastră ideală. Din păcate goana devitalizantă după tot ce înseamnă posesie, materie, micșorează ființa umană. Accederea către planuri de existență și simțire superioare tinde să rămână avatarul artiștilor, filosofilor, teologilor și a profesorilor iubitori. Insulă din ce în ce mai mică… realizarea profesională este un vierme neadormit. Dați-mi voie să fiu puțin malițioasă. Ați prezentat mai multe personalități locale… ați remarcat că există doar prin sine într-o comunitate?

 Nu putem trăi doar printr-o scheletizare a meritelor, a asanărilor, a primului și întâiului….  După mine este tot o formă de a trăi captiv în materie și probabil că îmi veți spune că este mentalitatea orașelor mici.. dar nu vă las acestă portiță.

Armonia muzicii generează iubire și acceptare între oameni, nu ierarhizare. Un personaj interesant care a scris prin 1899, Foundation of Geometry, David Hilbert cred, descria relația de tip „între” ca fiind unul dintre conceptele fundamentale ale geometriei, ce permite axiomatizarea  distanței și a direcției. În consecință există o geometrie a sunetului-obiect ce se mișcă într-un spațiu muzical împărtășit. Da… acesta îmi amintește de dezbateri amicale cu colegii mei matematicieni și fizicieni, apropiați ființial de muzică. Cu nici un coleg muzician nu m-am „salutat” spunând: am auzit o interpretare senzatională a operei Rigoletto… așa cum spunea fizicianul Sergiu Dinu, profesor la Universitatea „Valahia”. ..  Concluzia aparține  cititorilor dumneavoastră.

CD: Ați fost dirijor al Coralei Catedralei Arhiepiscopale a Târgoviștei timp de 10 ani, între 2000 și 2010. Știu că aveți o pasiune pentru muzica religioasă. Care sunt cele mai mari reușite pe care le-ați avut cu acest cor?

HD: Este un capitol distinct din viața mea. Ah! Spuneați 2000, nu! Între  1999 și 2011, revelionul spre 2011 l-am făcut la Mitropolie! Ah, sau ați citit istorii corale de poveste… Dacă nu putem respecta adevărul putem rescrie. Este și acesta un fel de a trăi! Iată una reală.

 Când am decis că vreau să mă trezesc în fiecare dimineață alături de fetița mea Magda, am intrat în învățământul universitar, la Târgoviște, tot printr-o  întâlnire extraordinară. Nu o mai amintesc acum, dar pot evoca personalitatea extraordinară a Prea Sfințitului Vasile Târgovișteanul… Bun. Liceu de muzică și nou înființata Facultate de Muzică al cărui prim titular am fost și am tot rămas primii 4 ani, eu singurul profesor calificat în domeniu, respectiv canto.  Trebuie să vă mărturisesc că am fost disperată. Nu regăseam nimic din lumea din care veneam… Disperarea și plictisul nu erau  alternative pentru mine și îmi trebuia timp să crească Magda. Era vital să-mi construiesc o lume în care să mă regăsesc… era o nevoie imperioasă.

Mitropolia avea un mic grup de entuziaști, foști coriști în Corul Sindicatelor și Învățământului, urmă a unui cor ce fusese deosebit cu mulți ani până la interzicerea din perioada comunistă. De remarcat este faptul că mulți preoți făceau parte din Corul Învățământului, cu convocator, dar profesorii nu aveau voie la biserică. Despre munca lor, a eminentului profesor Valeriu Dumitrescu, numit ”profesorul profesorilor”, de numele căruia se leagă mișcarea corală dâmbovițeană și care a adus un prestigiu coral uriaș orașului, nu se pomenește nimic în istoricul Coralei, redactat cu o evidentă fățărnicie, cu un limbaj sec. Înalt Prea Sfințitul Nifon este înscăunat la Târgoviște și începe o muncă de emancipare a eparhiei cu dorința expresă de a avea în Mitropolie, biserică reprezentativă a cetății, un cor pe măsura frumuseții lăcașului.  După câteva discuții mă convinge să accept constituirea unui cor mitropolitan. A urmat o perioadă grea.. Facultatea era abia la început, profesorii nu doreau sau nu puteau să facă parte dintr-un cor cu activitate permanentă, repetiții săptămânale, efortul de a memora un repertoriu vast,  și fără remunerare. Viața statică a orașului, lipsa unor instituții de artă mă asupreau, dar m-am îndreptat către studenții de la muzică și teologie. Am dat probabil multe sute de ore de canto gratis pentru a-mi construi marele instrument ce avea să devină un cor impresionant. Cât am dirijat Corala Catedralei am avut ocazia să formez coriști și soliști deosebiți, prezenți mai apoi în toate mediile culturale ale orașului și ale țării.

Demersul meu avea loc în condiții vitrege: nu puteam angaja „mercenari”, așa cum se întâmplă în orașele mari care au teatre de operă și filarmonici cu cor. Această muncă profesională am făcut-o  s i n g u r ă! Dar ce minunat au sunat în acea perioadă vocile lor în Catedrala ce a găzduit personalități ale statului sau invitați de peste hotare, pe scena Ateneului Român, a Radiodifuziunii Române, a Operei Române. Trebuie să vă spun că alături de această formație, pe care am numit-o copilul meu de suflet, am putut prezenta pentru prima oară în Târgoviște, alături de Orchestra Universității Naționale de Muzică, o lucrare simfonică, Requiemul German de Johannes Brahms pe scena Operei Române și în Amfiteatrul Liceului de artă din Târgoviște. O mare nebunie cu o formație tânără și cu un tată care agoniza…

 Cu o parte din coriști, cei cu studii muzicale am format Corul Academic al Filarmonicii „Muntenia”. Erau tineri talentați și muncitori alături de care am cântat cu bucurie. Iată ce poate ieși din binecuvântare cerească și enorm de multă muncă!

Am fost destul de nesăbuită să cred că trebuia doar muncă … dar uimirile aveau să-mi demonstreze că refugiul din calea lumii mondene, așa cum vedeau unii apropiați„ activitatea de la biserică”, genera efecte cuantice în cortexul prefrontal. M-am eliberat și am învățat să gândesc fără o relevanță anume. Toată această perioadă mi-a facilitat răsturnarea rolului simplei opinii, înscăunând cunoașterea. Sunt recunoscătoare…

CD: Ce regretați când priviți la trecut, dar și la cum evoluează sau involuează muzica astăzi?

HD: Ce regret?! Foarte personală această întrebare,dar ființa dumneavoastră, aparent fragilă, dar iscoditoare, să spunem de nuanță jurnalistică, mă provoacă să răspund…  Și să vedem ce avem noi aici…

 Nu am reușit să-i fac pe tinerii cu care m-am întâlnit de-a lungul anilor  petrecuți în Târgoviște ca profesor, mentor… da… nu  am reușit să-i apropii destul de muzică într-atât cât să-i întâlnească sufletul și au devenit epigoni. Și-au ignorat destinul, trebuiau să se facă ascultați într-un oraș somnolent, dar meritoriu.

Despre destinul muzicii… Sunt un adorator fervent  al muzicii, dar  ader la opinia multor muzicieni, aceea că muzica a spus ce avea de spus până acum. Ar trebui să păstrăm, să înțelegem, să absorbim cât mai mult  din ce avem, să o transformăm într-un vehicul între oameni, un al treilea însoțitor al momentelor de grație. Prefer în preajma muzicii perpectiva antică ce considera fericirea ca un produs derivat al curajului, cumpătării și înțelepciunii.

Mi-am dat seama de ceva vreme că primim dăruind și că norocul meu va fi incomplet dacă nu va fi împărtășit! Un mic gând, cu mintea împăcată, pentru tineri dar și pentru cei aflați la extrema tinereții … numărați binecuvântările, a căror aromă este distilată de muzica pe care o ascultați cu acea persoană specială cu care împărțiți audițiile!

Printează articolul Printează articolul
Printează articolul Printează articolul
Ajuta comunitatea noastra sa creasca.
Distribuie acest articol pe retelele tale de socializare preferate.
Multumim!




Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public si nici nu va fi folosit in scopuri promotionale

Parerea ta conteaza, nu mai astepta si comenteaza! :)

Un gand despre “ARTIST TÂRGOVIȘTEAN – Heliana Drăgușin: „Muzica genera în ființa mea o stare paradoxală, dar și un sprijin nepereche…”

  • 21 octombrie 2014 at 14:03
    Permalink

    HELIANA DRAGUSIN SI FELIX GOLDBACH SUNT ADEVARATI EXPONENTI AI ARTEI TARGOVISTENE… PE CAND O COLABORARE?? UN CD…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *