Artist targovistean: Anca Nistor, profesor de dans in Anglia, la 21 de ani

Motto ”Arta este produsul dumnezeiesc al omului” Vasile Ghica
Gazeta Dâmboviţei vă propune o nouă campanie de presă în care ne-am propus să-i aducem în faţa publicului larg pe artiştii noştri. Vă invităm să-i descoperiţi pe târgoviştenii care trăiesc pentru frumos.

Dansul o face fericita pe tanara targovisteanca. A inceput sa danseze la 13 ani si sa-i invete pe altii sa danseze la 17 ani. N-a fost usor, dar din pasiune a reusit sa-si croiasca un drum si sa atraga aprecierea celorlalti atat in Romania, cat si in Marea Britanie, unde a plecat sa studieze in urma cu doi ani. Anca ofera un exemplu celor de varsta ei si nu numai. Va invitam sa o cunoasteti prin intermediul randurilor de mai jos.

· La ce varsta ai inceput sa dansezi?
Am inceput sa dansez in anul 2006, la varsta de 13 ani cand de abia incepusem sa inteleg ca viata nu este asa de usoara. Imi aduc aminte ca am inceput sa dansez dupa ce l-am vazut pe fratele meu, Andrei, dansand pe o scena de spectacole la Campina. Am fost foarte impresionata de spectacol si imi doream sa dansez si eu pe acea scena, in fata acelor oameni, care aplaudau cu atata entuziasm.

· Ce te-a atras, copil fiind, la dansul sportiv? Ce te-a determinat sa nu abandonezi?
Pe vremea cand am inceput sa dansez, pot sa spun ca nu stiam nimic despre DANSUL SPORTIV. Cu siguranta, cel mai mult m-au atras participarile la spectacolele din tara si ideea ca EU sunt pe scena, in fata unui public. Treptat am rarit spectacolele si am inceput pregatirile pentru competitii. Ceva nou pentru mine si o noua provocare.
Din punctul meu de vedere, in perioada cand esti adolescent nu stii foarte bine ce vrei de la viata si ce vrei sa faci cu adevarat. Parintii mei au fost cei care nu m-au lasat sa actionez dupa „bataile vantului” – sa incep mii de activitati si sa nu duc pana la capat niciuna. Ei au fost un important motiv pentru care nu am abandonat dansul, dar si pentru ca de fiecare data cand dansez ma simt puternica si fericita.

Dance Masters, 2007

· Dacă nu ar fi fost sprijinul familiei, crezi ca ai fi avut aceleasi rezultate?
Cu siguranta nu as fi ajuns unde sunt aici, fara sustinerea parintilor mei! Pentru ca este foarte important ca, la varsta cand nu stii ce directie sa urmezi in viata, sa ai pe cineva care sa iti fie calauza, dar si model. Parintii sunt cei care mereu au fost langa mine si Andrei, fratele meu, la competitii si ne-au incurajat indiferent de situatie. Tata era cu camera de filmat, iar mama dupa noi cu costumatiile de dans. Dar si viceversa.
Tin minte ca dupa fiecare concurs, cand ajungeam acasa, ne adunam toti in fata televizorului si ne analizam dansul de la competitita respectiva. Iar pentru ca tatal nostru ne-a povatuit si ne-a fost antrenor personal, m-am simtit o norocoasa. Asta pentru ca a fost antrenor de karate o mare parte din viata.

· Care sunt cele mai importante scene pe care ai urcat? Care sunt cele mai importante premii obtinute ca dansator?
Toate scenle pe care am urcat au fost importante si speciale pentru mine, deoarece de fiecare data cand sunt pe scena simt ca toata lumea este a mea.
Unul dintre cele mai importante concursuri la care am participat si am ajuns pe locul 1 a fost cel de la Campionatul National clasa E,D si C de la Iasi in mai 2010- categorie de varsta 19-35 ani, sectiunea standard.
A fost o competitie plina de emotii si trairi intese pe ringul de dans. Tin minte ca din cauza emotiilor si a dorintei de a dansa cat mai bine, la sectiunea latino am fost foarte incordata si rezultatul nu a fost unul multumitor. Dar nimic nu s-a comparat cu momentul cand am urcat pe cea mai inalta treapta a podiumului la standard.

· Stiu ca ai inceput sa predai la o varsta destul de frageda. Ce avantaje si dezavantaje ti-a adus acest lucru?
Da, asa este. Am inceput sa predau cam de prin anul 2010 si pot spune ca asta imi doresc sa fac pentru tot restul zilelor mele. Avantaje sunt cu miile pentru ca incepi sa vezi dansul cu alti ochi si sa iti dai seama, la un moment dat, de propriile greseli, dar si cum ar trebui sa iti imbunatatesti tehnica. Este o multumire sufleteasca enorma, atunci cand inveti alti oameni sa danseze si le poti observa evolutia si rezultatele. Dezavantage nu pot spune ca nu sunt, dar sunt nesimnificative ca sa ma afecteze.
Cea mai frumoasa perioada a mea ca instructor de dans a fost atunci cand tatal meu a infiintat clubul de dans Feeria Dansului si am avut proprii mei studenti. Am crescut impreuna cu ei si ne-am invatat unii pe altii ce inseamna dansul. Acei micuti m-au invatat cum sa transmiti informatia cat mai usor de inteles si cum sa adaptezi acea informatie la varsta si puterea de intelegere a fiecaruia. A fost o perioada frumoasa si de neuitat: am organizat impreuna spectacole, am dansat impreuna la spectacole dar am si lucrat din greu la tehnica si evolutia noastra in cantonamente. Vreau sa multumesc din suflet familiei ‘Feeria Dansului’ pentru ceea ce m-a invatat despre viata si fericire!

· Ce calitati trebuie sa aibe un copil/un tanar pentru a reusi in dansul sportiv?
Din punctul meu de vedere, trebuie sa iti placa muzica si sa fi adeptul provocarilor. Nu te vei plictisi niciodata daca alegi sa dansezi, cu atat mai mult daca alegi dansul sportiv. Trebuie sa ai dorinta si sa gasesti placerea dansului, apoi…totul vine de la sine. Trebuie doar sa vrei!

· De cand si unde predai in Anglia? Cum ai fost primita? Spune-ne care este atmosfera de lucru acolo si ce diferente ai observat in raport cu Romania!
Sunt plecata de aproximativ doi ani din tara si pot spune ca ma simt alt om. Adevarul este ca strainatatea te schimba si te maturizeaza. Ma consider o persoana destul de norocoasa si vreau sa ii multumesc tatalui meu pentru ca pana si inceputul drumului meu intr-o tara straina a fost cat de cat batatorit si incercat. Cand am ajuns aici, in Londra, tata m-a luat de mana si m-a dus la Restaurantul Casa Romaneasca unde am cunoscut-o pe Alina. O femeie puternica si care stie ce inseamna sa iei totul de la 0, mi-a oferit sansa sa incep cursuri de dans in incinta restaurantului. Am inceput activitatea cu copii, toti fiind romani. De asemenea, in perioada sarbatorilor eu si Andrei am avut oportunitatea de a face un mic spectacol la restaurant si de a ne face cunoscusti in comunitatea romanilor din Londra.
Sincera sa fiu am fost destul de uimita pentru ca am intalnit foarte multi romani. Oameni cu o perceptie diferita si prietenosi. Din pacate activitatea la restaurant nu a putut fi continuata. Intre timp am reusit sa predau la un club de dans din centrul Londrei. Spre surprinderea mea, foarte multe persoane de peste 25 de ani interesate sa invete sa danseze din diferite motive : dansul mirilor, baluri si petreceri , socializare dar si ca sa isi impresioneze partenerul de viata. Recent am aflat ca in UK nu se practica dansul competitional pe sistemul din Europa-Romania. Aici se pune mult mai mult accent pe social, pentru ca lumea cauta sa faca miscare si sa uite de greutatile vietii prin dans, si nu numai. Nu as vrea sa se inteleaga ca totul este roz si puf, dar imi place foarte mult ceea ce fac si prefer sa accentuez partea pozitiva a lucrurilor.

· Ai de gand sa te intorci in tara? Ce planuri ai pentru viitorul mai mult si mai putin indepartat?
Intrebarea asta o intalnesc destul de des si raspunsul este acelasi de fiecare data : Nu stiu si nu cred. Dorul de „acasa” si de prieteni se simte din ce in ce mai mult, pentru ca dupa un an, am inceput sa vad si partile urate si reci ale Londrei. Oamenii sunt reci si greu te poti imprieteni, traiul este destul de scump si este o ‚lupta’ continua intre multitudinea de natii. Dar cu toate astea, oportunitati mi se ivesc si simt ca pot alege din ‚mult’ acea ‚parte’ cu adevarat benefica viitorului meu. Ca de exemplu, peste aproximativ doi ani termin facultatea si pot linistita sa imi gasesc locul de munca dorit : profesor de dans. Mi-as dori foarte mult sa fac Master-ul in coregrafie, dar si sa reusesc ca om pe toate planurile. Romania intotdeauna va fi „acasa”!