ortooxacell kiss2022.gif Flax

A venit din Anglia să-şi facă debutul editorial la Târgovişte. Citeşte despre cine este vorba!

Astăzi şi-a îndeplinit însă visul de a-şi lansa primul volum de poezii în oraşul său, în prezenţa prietenilor, a unor oameni de cultură şi a însuşi primarului Gabriel Boriga. „Sunt foarte emoţionat, dar şi bucuros că sunt acasă. Mă bucur că au venit atât de mulţi prieteni, multe persoanlităţi. Chiar primarul Boriga m-a onorat cu prezenţa sa. Sunt mândru că au participat şi părinţii mei, care m-au suţinut dintotdeauna şi sper din suflet să nu-i dezamăgesc pe viitor”, spune cu o bucurie pur copilărească poetul de 36 de ani, apreciat de primarul Târgoviştei. „Faptul că avem un târgoviştean care trăieşte şi munceşte la Londra, dar a ţinut să lanseze acest volum în Târgoviştea lui mi s-a părut un lucru demn de toată lauda. Nu contează domeniul în care activezi, important este să performezi, important este să duci numele Târgoviştei mai sus, importat este să faci cu pasiune ceea ce-ţi doreşti să faci. Vreau să-l felicit pe Cristi că a ales Târgoviştea. Nu pot decât să-l apreciez şi să-i mulţumesc pentru ceea ce face pentru oraşul său” a fost mesajul lui Gabriel Boriga.

 

„Foarte multă lume crede că cei care au plecat în străinătate o duc foarte bine”

Absolvent al Facultăţii de Inginerie Electrică, Cristian Gabriel Groman s-a confruntat cu acuta criză a locurilor de muncă în domeniu, lucrând ca ospătar, electrician, mecanic, sudor, manevrant sau simplu muncitor necalificat. Greutăţile l-au făcut să caute o soartă mai bună în străinătate, mai întâi în Italia, apoi în Anglia, unde este stabilit în prezent. Dorul de casă nu a încetat nicio clipă. „România este cea mai frumoasă ţară. Acolo, în Anglia, mă simt ca într-o colivie. Vreau să revin la Târgovişte, de care mă leagă foarte multe lucruri. Nu vreau să rămân acolo. Foarte multă lume crede că cei care au plecat în străinătate o duc foarte bine. Nu este aşa. Toţi se chinuie foarte mult”, spune cu tristeţe târgovişteanul, care lucrează acum la un roman pe această temă.

“În Târgovişte m-au susţinut foarte multe persoane”

Astăzi însă a lansat la Biblioteca Judeţeană „I.H. Rădulescu” din Târgovişte, alături de editorul Ştefan Doru Dăncuş, volumul de versuri „Gânduri”, parte din colecţia „Întoarcerea poetului risipitor” apărută la editura Singur. Este vorba despre poezii scrise pe parcursul a mai bine de 20 de ani. „Nu mă consider poet. Mi-am aşternut doar nişte gânduri pe hârtie. A trebuit să fac o selecţie a poeziilor, dar îmi doresc să reeditez volumul şi să mai adaug din poeziile pe care le am”, ne mărturiseşte Cristian Gabriel Groman. Prezent la eveniment a fost şi compozitorul Walter Dionisie, care i-a făcut târgovişteanului surpriza de a-i pune pe note poezia „Visul”.

Va urma şi o lansare a volumului „Gânduri” la Londra, pentru comunitatea românilor de acolo. “Am vrut mai întâi să fac lansarea acasă, la Târgovişte. Poezia este pentru suflet. Nu poţi trăi din poezie. Este doar o pasiune, iar în Târgovişte m-au susţinut foarte multe persoane, atunci când au fost voci care mi-au spus că îmi pierd vremea cu scrisul”, îşi aminteşte tânărul care a simţit astăzi drept răsplată pentru curajul de a-şi urma pasiunea – aprecierea celorlalţi, fie persoane publice, fie scriitori consacraţi, fie simpli cititori.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media