ortooxacell kiss2022.gif Flax

Concursul pentru directorii de şcoli, în octombrie

Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a anunţat astăzi că în luna octombrie va fi organizat concursul pentru posturile de directori pentru toate unităţile de învăţământ, de la grădiniţă la liceu.

„Una dintre componente va fi o probă scrisă naţională, iar cealaltă componentă, cea judeţeană, va fi extrem de atent monitorizată de noi. În felul acesta vom respecta în integralitate şi spiritul, şi litera legii”, a afirmat ministrul Educaţiei.

Acesta a mai spus că vor fi trimişi observatori care să se asigure de desfăşurarea în condiţii de intrasigenţă şi corectitudine a acestor concursuri.

Concursul se va desfăşura începând cu 12 octombrie – data probei scrise organizată la nivel naţional. Proba de evaluare a CV-ului şi interviul vor avea loc în perioada 13 octombrie-11 noiembrie.

Distribuie:

3 comentarii la „Concursul pentru directorii de şcoli, în octombrie”

  1. Nu stiu din ce surse aveti informatiile, dar ele sunt eronate. Exista o grila de evaluare a cv-ului, iar pentru a primi punctajul din grila trebuie sa prezinti minimum o dovada certificata. Astfel, informatiile nu pot fi nici exagerate, nici false. Concursul nu evalueaza apartenenta politica (si cu toate ca nu apartin niciunui partid politic, nu cred ca aceasta impiedica pe cineva sa fie competent), nici realizarile noastre anterioare. El consta in trei probe: un test cu subiecte unice la nivel national, cv-ul cu documentele justificative si prezentarea proiecului de dezvoltare institutionala detaliat pentru un an scolar printr-ul plan operational. Poate pentru dumneavoastra aceste probe nu au legatura cu profesionalismul.

  2. Mi-e greu sa cred ca un minister certat cu morala si profesionalismul, va fi in stare sa organizeze un examen in mod profesionist, selectând ……competența! Cv-urile candidatilor, multi dintre ei fosti si actuali manageri, sunt pline de exagerari, informatii, multe dintre ele false. Criteriul de profesionalism trebuie urmarit pe baza realizărilor faptice ale candidatilor, nu pe apartenențe politice sau pe ……..realizari….ipotetice!!!Multumesc.

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media