ortooxacell kiss2022.gif Flax

Carpatcement sprijină educația timpurie a copiilor din Fieni

 

Cetățean corporativ al comunităților în care își desfășoară activitatea, Carpatcement Holding sprijină activ educația copiilor din orașul Fieni.

Pe perioada verii, compania a acordat o sponsorizare în valoare de peste 25.000 de euro, suma fiind utilizată de Primăria Fieni pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a sistemului de încălzire termică al Grădiniței “Dumbrava Minunată” din oraș.

Aproximativ 200 de copii cu vârste cuprinse între 2 și 6 ani frecventează cursurile cu program prelungit ale grădiniței, iar de la inaugurarea acesteia, în 1976, peste 7.000 de copii preșcolari i-au trecut pragul. Investiția realizată cu sprijinul Carpatcement Holding va face posibilă încălzirea la parametri normali a imobilului cu două etaje care adăpostește săli de grupă, dormitoare, vestiare, o sală de mese, cabinetul medical și psiho-pedagogic, sala de sport și bucătăria proprie.

„Am acordat acest sprijin cu gândul la fiecare dintre copiii din comunitatea noastră care a luat pentru prima dată contactul cu educația în această grădiniță, dar și privind în perspectivă. Este un ajutor indirect pe care îl dăm tinerelor familii care își vor duce copiii la o grădiniță echipată și dotată la standarde europene”, a declarat Cristian Voinițchi, directorul Fabricii de ciment Fieni.

”Prin implicarea sa în educația timpurie a copiilor din Fieni, Carpatcement contribuie la creșterea calității vieții familiilor din orașul nostru, copiii reprezentând cea mai de preț investiție pentru viitor. Găsim mereu în Carpatcement un partener implicat și devotat comunității noastre”, spune Adriean Budoiu, primarul orașului Fieni.

Conform statisticilor oficiale, aproape un sfert dintre copiii preșcolari din România nu sunt înscriși la grădiniță, proporția celor care frecventează cursurile preșcolare situându-se sub media Uniunii Europene. Lipsa educației timpurii este și una dintre principalele cauze ale abandonului școlar, așa cum arată datele oficiale.

Carpatcement promovează capitalul uman autohton, fiind printre puținele companii multinaționale din România ce are doar angajați români. Programele educaționale realizate de Carpatcement în colaborare cu școlile din Fieni și din împrejurimi îi încurajează pe elevi să-și dezvolte talentele și să-și valorifice abilitățile. În același timp, acese programe le prezintă oportunitățile de carieră și antreprenoriale chiar în orașul lor. Parteneriatele cu instituțiile de învățământ din acestă zonă se înscriu în abordarea strategică sustenabilă pe care compania o are.

Carpatcement investește anual și pe termen lung în măsuri de protecția mediului și protecția muncii, în proiecte de retehnologizare și de creștere a eficienței energetice, dar și în programe de instruire continuă a angajaților actuali și viitori.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media