proactiv Nefertiti
Polimed Regata

141 de profesori dâmbovițeni au susținut astăzi examenul de definitivat

Din cei 161 de candidați dâmbovițeni la examenul de definitivat din acest an, s-au prezentat astăzi la proba scrisă, ce a avut loc la Colegiul Național Ion Ghica Târgoviște, 154. Potrivit informațiilor oferite de inspectorul școlar Valentin Stancu, purtător de cuvânt al ÎȘJ Dâmbovița, 13 candidați s-au retras în timpul examenului. Cele 141 de lucrări rămase în examen vor fi corectate în centre de evaluare din toată țara, rezultatele parțiale urmând să fie afișate pe 25 aprilie, iar cele final, după contestații, pe 30 aprilie.

 

Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.

Anul acesta, metodologia examenului de definitivat a fost schimbată, modificându-se perioada în care se dă examenul. Până acum proba scrisă era susţinută vara, dar s-a dorit o descongestionare a programului cadrelor didactice în timpul vacanţei de vară.

Potrivit Ministerului Educaţiei, portofoliul profesional evaluează nivelul de competenţă didactică şi este alcătuit de fiecare candidat pe parcursul unui semestru. Acesta cuprinde curriculum vitae, autoevaluarea portofoliului profesional şi o scrisoare de intenţie ce va conţine între 200 şi 400 de cuvinte, în care se prezintă motivaţia participării la examenul de definitivat, obiectivele şi aşteptările proprii în formarea personală ca profesor, autoevaluarea activităţii/experienţei câştigate pe parcursul semestrului, autoaprecierea portofoliului profesional şi propuneri de ameliorare. Tot în cuprinsul portofoliului trebuie să fie un raport de progres şcolar, minimum 10 proiecte didactice, catalogul profesorului şi resursele didactice adaptate nivelului clasei.

O altă noutate este eliminarea obligaţiei de a de a prezenta copii legalizate ale actelor de studii.

 

 

 

Printează articolul Printează articolul

Printează articolul Printează articolul

Ajuta comunitatea noastra sa creasca.
Distribuie acest articol pe retelele tale de socializare preferate.
Multumim!






Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public si nici nu va fi folosit in scopuri promotionale

 

Parerea ta conteaza, nu mai astepta si comenteaza! 🙂

 



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *