ortooxacell kiss2022.gif Flax

Corpul european de solidaritate/Erasmus 30+ – experienţe şi perspective

 

Reprezentanţa Comisiei Europene în România, în colaborare cu Agenţia Naţională pentru programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP), organizează în 26 ianuarie, între 14h30 – 16h30, o suită de prezentări şi ateliere interactive despre această nouă iniţiativă a Comisiei Europene.

Data: 

26/01/2017 – 14:30

Locul: 

Spațiul Public European

Lansată în 7 decembrie 2016, ea se adresează tuturor celor care sunt interesaţi de voluntariat, care au vârste între 17-30 de ani, şi care doresc astfel să se angajeze într-o…altă viaţă. În cadrul manifestării vor interveni voluntari şi ong-işti din cadrul a două organizaţii de voluntariat: Young Initiative şi A.C.T.O.R. – Asociaţia Română Pentru Teatru şi Origami. Participanţii, elevi de liceu, studenţi, foşti voluntari, jurnalişti, ong-işti, sunt aşteptaţi să schimbe idei, acţiuni, planuri, în 26 ianuarie la Spaţiul Public European (strada Vasile Lascăr nr. 31, Bucureşti).

 

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media