128,5 milioane de euro pentru promovarea produselor agricole

Noul apel pentru campanii multianuale de promovare a produselor agricole, lansat de Comisia Europeană în 12 ianuarie, are la dispoziție un buget total de 128,5 milioane de euro, cu rate de finanțare a proiectelor de la 70 la 85%. Programele selectate se vor desfăşura în Uniunea Europeană şi în ţări terţe și vor avea ca obiectiv promovarea consumului şi a produselor europene de calitate. Termenul-limită pentru depunerea propunerilor de finanțare este 20 aprilie 2017. 

Deschiderea pieţelor pentru produsele europene este una din priorităţile comisarului european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan, care a declarat: „Proiectele pe care le-am primit în 2016 ne-au arătat că noua politică de promovare s-a dovedit a fi mult mai deschisă, deoarece mai mult de jumătate din proiectele selecţionate nu beneficiaseră până atunci de o finanţare europeană. Priorităţile pentru anul 2017 reflectă mai mult ca niciodată deschiderea spre ţările terţe, în creştere faţă de anii anteriori”.

Apelul se referă la:

  • propuneri de programe simple, urmând a fi depuse de una sau mai multe organizații dintr-un singur stat membru (buget de 85,5 milioane de euro);
  • propuneri de programe multiple, urmând a fi depuse de organizații din mai multe state membre sau de mai multe organizații de nivel european (buget de 43 milioane de euro).

Comisia Europeană va organiza o zi de informare pe această temă, în data de 31 ianuarie, la Bruxelles. Aceasta va fi dedicată consilierii beneficiarilor potenţiali în definirea proiectelor lor, precum şi prezentării de exemple de programe de succes. Ea va fi deschisă participării tuturor părților interesate – viitori beneficiari, agenții de publicitate ca organisme de implementare, autorități naționale.

 

Persoane de contact pentru presă:

Enrico Brivio tel: +32 229 56172

Clémence Robin tel:+32 229 52509

Întrebări din partea publicului larg:

Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

 

Pagini utile:

Comunicat de presă integral (în limba engleză)

Zi de informare privind apelul de propuneri de promovare a produselor agricole 2017

Apelul de propuneri de promovare a produselor agricole 2017

Portal pentru înregistrarea propunerilor

Comunicat privind mărirea bugetul destinat promovării produselor agricole în 2017

 

 

REDACTAT:

 

Vlăduţ ANDREESCU, manager  ED Târgovişte

Printează articolul Printează articolul

#Citeste si:



Ajuta comunitatea noastra sa creasca. Distribuie acest articol pe retelele tale de socializare preferate. Multumim!


Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public si nici nu va fi folosit in scopuri promotionale

Parerea ta conteaza, nu mai astepta si comenteaza! 🙂



Lasă un răspuns