TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE PORTUGALIA MEA (4)

Încă o zi la Lisabona și prin apropierea ei… Așteptăm în piața din fața hotelului o limuzină comandată de prietenul meu sărbătorit, care va fi la „dispoziția” noastră pentru următoarele zece ore, contra celor 180 de euro negociați de americanul meu, fost coleg de bancă la „Ienăchiță Văcărescu”. Se apropie de noi o chivuță înflorată, care cere un euroi, hai doi… Scap vreo două cuvinte în dulcea mea limbă de acasă, iar vesela doamnă e brusc fericită, și-a întâlnit conaționalii, în răcoarea dimineții portugheze. Nu mai cere nimic de la noi, e generoasă, ne sfătuiește să ne păzim portofelele și pleacă, agitându-și limba nou însușită pe meleagurile migrației europene.

Nu pierd prilejul și, dacă lipsurile mele de limbă engleză sunt evidente, îl uimesc pe domn doctor american cu câteva versuri duioase: Andere lulughi kerdileas/ Andere lulughi hureailes/ Ek thagareste areslineas… Prietenului meu i le și traduc, contra unui pahar de vino verde, de achitat mai spre seară. Adică: În floare s-a făcut/ În floare a zburat/ Într-altă țară   s-a dus… Păi nu?

Sosește Daniel (portughezul), ghidul nostru simpatic, instruit, are peste 50 de ani, doi copii studenți, știe vreo trei limbi străine, toate le vom afla în lunga excursie care urmează, pare să le cunoască pe toate, e o mică enciclopedie motorizată.

Începem cu BELEM, principalul district cu monumente al Lisabonei, acolo unde pământul smuls apei s-a transformat în parcuri și în port la buza oceanului. Sunt locuri pe care le-am mai văzut și în vizita din urmă cu șase ani. Intrăm în MUSEU NACIONAL DOS COCHEC, adică muzeul trăsurilor așezat în fosta școală de călărie a palatului regal. Printre multele trăsuri sunt trei aurite și sculptate, folosite de ambasada portugheză la Roma, prin secolul al XVIII-lea. Trecem apoi prin fața mănăstirii JERONIMOS, comandată de Manuel I pe vremea în care navele portugheze aduceau din Orient uriașe bogății. Fațada vastă a bisericii, paralelă cu râul, este făcută din calcar neornamentat și e plină de sculpturi în piatră, iar efectul este unul de înălțime și spațiu imens. Oprim și la MUSEU NACIONAL DE ARQUEOLOGIA, admirăm bijuteriile din epoca bronzului, numeroasele sculpturi și mozaicuri sofisticate… Admirăm și PADRAO DOS DESCOBRIMENTOS, monument construit în cinstea „descoperitorilor” și ajungem lângă TORRE DE BELEM, turnul ridicat în 1515 pentru a apăra intrarea în Lisabona. E o fortăreață cu parapete și foișoare, cu simbolul crucii sculptat peste tot în piatră. Mai vedem și PALACIO DA AJUDA, cel mai mare din oraș.

Înainte de a ieși spre autostrada care ne duce spre Cascais și spre Estoril, ne oprim la o celebră fabrică de dulciuri portugheze și ne „îndopăm” cu vestitele tarte de  Belem, cu crema lor de vanilie, primim și  pudim flan, o versiune locală a cremei-caramel și pudim molotov, un fel de bombă din spumă de albuș, scăldată într-un sos lipicios foarte dulce.

COSTA DO ESTORIL începe chiar la vest de Lisabona, drumul e încântător, pe marginea oceanului și ne oprim în fața Cazinoului din Estoril. Ne întâlnim cu prietenul Gigi M. care e plecat de peste 15 ani din România, lucrează în turism, ne spune că e fericit în noua lui patrie și ne duce să admirăm litoralul de pe terasa unei cafenele înconjurată de portocali. E cald, pe plajă sunt deja turiști, nerăbdători să încerce valurile mari și, probabil, cam reci. Vizităm și Cascais, orașul așezat într-un golf fermecător, oraș al pescarilor și al regilor deopotrivă. Ghidul nostru ne plimbă și prin orașul de sus, plin cu vile cochete, învăluite de vegetații luxuriante.

Pornim spre Cabo da Roca, cel mai vestic punct al Europei, mereu bântuit de vânturi. Îl rog pe însoțitorul nostru să oprească la Colares. Cu șase ani în urmă, vrăjit de locurile acelea mi-am dorit să scriu un roman, iar personajul principal să se „nască” aici. L-am scris, cartea a apărut anul trecut, doctorul Antonio Fiuce este chiar de aici, de lângă Estoril și Sintra, iar povestea mea de iubire se numește Nero brac german. Dacă vreți să o citiți, se mai poate comanda la adresa elibrariescolara.ro. Peste câteva minute ajungem la Cabo da Roca și regăsim cuvintele scrise pe monumentul bătut de vânt. Cabo da Roca, punctul cel mai vestic al continentului european, unde se sfârșește pământul și unde începe marea, unde palpită spiritul de credință și aventură, care a pus caravelele să caute lumi noi…

Am mai fost și în alte locuri încântătoare, am oprit la un restaurant pescăresc, am fost și la o seară de fado, la clubul O FAIA, dar cred că ajunge… Povestea se oprește aici, e timpul să ne întoarcem la deneaurile  noastre…