Câteva zile de vacanță, în Mărginimea Sibiului… Trei generații dintr-o familie de ardeleni ne-au primit cu drag, cu bucate alese, cu bucuria taifasului și a unui vin de casă parfumat. Și dacă locul acela din Sibiel se mai numește și LA NANA, cu trei margarete colorate, nu poate să fie decât liniștea unui august toropit de căldură.
Din prima clipă am fost BUNICUL pentru tânărul domn al familiei, PETRU, omulețul de trei ani ( neîmpliniți, cum zice…). În fiecare dimineață a intrat în camera noastră cu lucruri vechi, cu miros de Ardeal, cu poze de familie și cu arome de fructe proaspete. Urca mai greu, cu piciorușele lui ca două pernițe îndesate, peste marginea lustruită a patului și ne făcea un semn de taină, cu degetele așezate peste obrajii bucălați. În fiecare dimineață PETRU ne-a spus TATĂL NOSTRU, cu vorbe șoptite, cu ochii larg deschiși spre icoana din fața lui. Se închina cu sfială și urca repede în marginea cealaltă a patului, ca să poată săruta crucea de lemn agățată de perete. La plecare i-am promis că mă voi întoarce, mai ales că vrea un camion cu remorcă și garaj…
Miracolul a trecut doar acasă, când am deschis televizorul. Un domn agățat de pupitrul de la Cotroceni scrîșnea sentințe și ne anunța că a început recesiunea ( și o făcea cu o fericire evidentă), alt domn premier împărțea prin Moldova microbuze școlare, făcea gesturi largi, părea să le scoată din buzunarele personale… N-o avea și pentru mine unul? Mă așteaptă PETRU cu darul promis…
Frumusetea si inocenta sufletului de copil intr-o lume nebuna…nebuna…nebuna