ortooxacell kiss2022.gif Flax

Mâine, Arhivele dâmbovițene își deschid porțile

Cu prilejul Zilei Arhivelor Naţionale ale României, Biroul Judeţean Dambovita al Arhivelor Naţionale organizează Ziua Arhivelor Deschise, vineri, 31 octombrie, în intervalul 10.00-15.00, la sediul din Târgovişte, str.Plut.Diţescu Stan, nr.6.

Manifestarea este dedicată elevilor, studenţilor, cadrelor didactice, pasionaţilor de istorie şi cercetare istorică, precum şi tuturor celor interesaţi de activitatea instituţiei noastre.

”Evenimentul va cuprinde o scurtă prezentare a instituţiei Arhivelor Naţionale-Dâmboviţa, a atribuţiilor şi a patrimoniului deţinut; prezentarea unor documente valoroase şi a unor volume de carte veche din patrimonial instituţiei noastre; informaţii privind condiţiile de acces al publicului doritor, la cercetarea documentelor prin intermediul Sălii de Studiu; ineditul momentului îl va constitui însă, prezentarea modului de depozitare (un depozit de arhivă) a documentelor” a declrat pentru gazetadambovitei.ro şeful Serviciului Judeţean Dâmboviţa al Arhivelor Naţionale, Liliana Stoica.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media