ortooxacell kiss2022.gif Flax

Arhiepiscopia Târgovişte – drept la replică în care atacă presa, dar confirmă tacit pedepsirea preoţilor

După două zile de tăcere Arhiepiscopia Târgovişte a băgat la înaintare biroul de presă al instituţiei ca să explice de ce zeci de preoţi, în special din zona Titu şi Valea Dâmboviţei, au fost pedepsiţi prin trimiterea la mănăstire, pentru că nu au fost capabili să care eficient credincioşii la sărbătoarea Sfântului Nifon. Arhiepiscopia a ales un ton sfidător, în care explică presei cum să-şi facă politica editorială pe principiul tace şi nu cerceta. „Este regretabil că este prezentat un eveniment spiritual și cultural, de o mare profunzime și frumusețe, al comunității noastre locale, cu rea intenție, agresiv și cu rea credință, deformând realitatea, denigrând și dezinformând, într-un mod arbitrar, tendențios, rău voit și insultător. Sărbătoarea Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, reprezintă un eveniment de mare însemnătate pentru Arhiepiscopia Târgoviștei, deoarece este celebrată personalitatea primului sfânt canonizat la noi, la români.” se arată în dreptul al replică. Este adevărat că sărbătoarea este una importantă, dar uită Arhiepiscopia să spună că a beneficiat de o sumă uriaşă din bani publici pentru organizarea ei şi că până şi venirea credincioşilor la Târgovişte a fost subvenţionată de Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Vrem să aducem înaintea feţelor bisericeşti exemplul marelui Arsenie Boca, pentru care mii de oameni veneau pe jos să-l audă predicând la Sâmbăta,  în munţii Făgăraş. Fără a fi aduşi de preoţi sau primari, fără a li se deconta cheltuieli, pe un drum greu accesibil,  doar pentru că fiorul credinţei ortodoxe era transmis de la figura sfântă a lui Arsenie Boca către popor care-l urma pretutindeni şi-i căuta cuvintele. Aşa că mai uşor cu reaua intenție, agresivitatea și cu reaua credință cu care consideraţi că presa v-a relatat evenimentul. Din contră, de ani de zile suntem, ca reprezentanţi ai presei, foarte îngăduitori faţă de acest fenomen. Ar trebui ca mai înainte de a vă considera victime inocente  ale  răilor jurnalişti să vă puneţi întrebarea: De ce nu vin oamenii de bună voie la Târgovişte? Sunt convină că răspunsurile ar fi interesante! Sau credeţi că dacă presa a tăcut, nu a văzut microbuzele şcolare pitite în Târgovişte, cu care primarii au trimis în mod ilegal oameni la manifestare, având în vedere că aceste mijloace de transport au o destinaţie clară. În plus, cu toţii am sprijinit mediatic prin publicarea gratuită a tuturor comunicatelor pe care Arhiepiscopia Târgovişte le emite presei cu evenimentele pe care doreşte să le promoveze.  Am făcut-o şi cu ocazia acestui eveniment.

„Implicarea preoților de la parohii și a Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei, în buna desfășurare a evenimentului, ține de normalitatea vieții bisericești și manifestă dorința de a sluji interesul credincioșilor și angajarea lor duhovnicească în realizarea pelerinajului la moaștele Sf. Ierarh Nifon și, nicidecum, altceva. De asemenea, Centrul Eparhial contribuie la optima desfășurare a evenimentului și asigură necesara lui coordonare.
Orice evaluare a activităţii preoţilor, criteriile canonice și atingerea unor obiective pastoral-misionare țin exclusiv de Eparhia noastră, şi nicidecum de altcineva. De asemenea, aplicarea, din diferite motive, a vreunei sancțiuni disciplinare vreunui cleric din Eparhie se face conform reglementărilor canonice în vigoare, de autoritatea ierarhică competentă, demers care aparține în mod exclusiv și special Centrului Eparhial, adică ține de treburile interne și specifice ale Bisericii.” se mai arată în comunicat.
Adică de la nivelul Arhiepiscopieri nu sunt negate informaţiile apărute în presă, care sunt corecte şi documentate. Nu este pentru prima dată când anumiţi oameni ai bisericii sunt pedepsiţi astfel. Unii chiar o meritau. Ca în cazul unui fost director care s-a luat la bătaie cu un alt preot, fiind pedepsiţi pe bună dreptate pentru purtarea deloc cuviincioasă. În acest caz, însă, considerăm că preoţii au fost pedepsiţi pe nedrept, iar umilirea lor prin muncile de jos la care sunt supuşi nu mai face cinste unei biserici a anului 2014, care se reclamă una a timpurilor pe care le trăim, ci ţine doar de orgolii personale. Ei bine, nu trăim în evul mediu şi nu ar trebui să mai facem vânători de vrăjitoare, pe ideea că numai unii deţin adevărul şi împart dreptatea!
„Ne exprimăm speranța că se va înceta publicarea articolelor denigratoare la adresa Bisericii noastre, respectând etica și deontologia profesională, care în aceste cazuri a lipsit, chiar dacă autorul unor articole are o relație specială cu unul din clericii care nu s-au ridicat la nivelul misiunilor sacerdotale. BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI.” mai notează Arhiepiscopia.
Şi noi ne exprimăm speranţa că va înceta această atitudine de negare a evidenţei din partea instituţiei Arhiepiscopiei care ar trebui să fie un organism viu, capabil să susţină cu argumente o dezbatere publică, nu să ceară mereu tăcere şi supunere, inclusiv atunci când opinia publică consideră greşite anumite lucruri. Schimbarea atitudinii şi duhul blândeţii ar schimba, poate, mult! Cu toţii suntem supuşi greşelii, predică Biserica Ortodoxă. Cu toţii nu înseamnă numai credincioşii, „cu toţii” include şi feţele bisericeşti indiferent cât de jos sau cât de sus sunt în stufoasa  ierarhie ecleziastică.
În plus, atrag atenţia că în conformitate cu DEX, a denigra înseamnă a răspândi informaţii mincinoase. Deci nu are legătură cu cazul relatat care este în totalitate adevărat. Dumneavoastră denigraţi presa afirmând că aceasta a minţit!
În ciuda acestor păreri diferite, Gazeta Dâmboviţei rămâne o publicaţie care respectă toate punctele de vedere şi înţelege nevoia Bisericii exprimată şi prin testamentului părintelui Justinian, alt om al lui Dumnezeu, de a dezvolta latura vizibilă a bisericii. De aceea nu v-am refuzat ( şi nici nu vă vom refuza) de la publicare nici unul din materialele de promovare trimise, pe care le-am publicat gratuit, la fel ca şi colegii mei de breaslă. Restul politicii editoriale ţine de consţiinţa redactorilor, care, cel puţin la acest moment, nu este încarcată cu nimic!
Cu consideraţie Crina Zamfirescu, redactor şef
 
 
 Textul integral al DREPTULUI LA REPLICĂ al Arhiepiscopiei Târgovişte

 
Referitor la articolele publicate pe unele site-uri locale, facem următoarele precizări:
Este regretabil că este prezentat un eveniment spiritual și cultural, de o mare profunzime și frumusețe, al comunității noastre locale, cu rea intenție, agresiv și cu rea credință, deformând realitatea, denigrând și dezinformând, într-un mod arbitrar, tendențios, rău voit și insultător. Sărbătoarea Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, reprezintă un eveniment de mare însemnătate pentru Arhiepiscopia Târgoviștei, deoarece este celebrată personalitatea primului sfânt canonizat la noi, la români.
Implicarea preoților de la parohii și a Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei, în buna desfășurare a evenimentului, ține de normalitatea vieții bisericești și manifestă dorința de a sluji interesul credincioșilor și angajarea lor duhovnicească în realizarea pelerinajului la moaștele Sf. Ierarh Nifon și, nicidecum, altceva. De asemenea, Centrul Eparhial contribuie la optima desfășurare a evenimentului și asigură necesara lui coordonare.
Orice evaluare a activităţii preoţilor, criteriile canonice și atingerea unor obiective pastoral-misionare țin exclusiv de Eparhia noastră, şi nicidecum de altcineva. De asemenea, aplicarea, din diferite motive, a vreunei sancțiuni disciplinare vreunui cleric din Eparhie se face conform reglementărilor canonice în vigoare, de autoritatea ierarhică competentă, demers care aparține în mod exclusiv și special Centrului Eparhial, adică ține de treburile interne și specifice ale Bisericii.
Ne exprimăm speranța că se va înceta publicarea articolelor denigratoare la adresa Bisericii noastre, respectând etica și deontologia profesională, care în aceste cazuri a lipsit, chiar dacă autorul unor articole are o relație specială cu unul din clericii care nu s-au ridicat la nivelul misiunilor sacerdotale.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI
 
ponta-la-targoviste-sfantul-nifon-moaste-16
 
 
 
Distribuie:

13 comentarii la „Arhiepiscopia Târgovişte – drept la replică în care atacă presa, dar confirmă tacit pedepsirea preoţilor”

  1. f.rau vedem asta.Insa totul este adevarat ce se intampla.Preotii sunt avertizati si trimisi la manastire cada nu asculta de acest dictator.asta este numai la Targoviste.si in privinta banilor este la fel.se plang multi preoti la redactie si asta este adevarul.ci9ne sa ia masuri contra acestor ierarhi veniti din epoca ceausista.

  2. Arsenie Boca – prorocii pentru vremurile din urma (Din cartea Talantii Imparatiei edit. Credinta Stramoseasca 2002)
    ,, – Roadele slabirii in dreapta credinta a teologilor in facultati si seminarii, vor fi preotii care vor fi si mai slabi ca invatatorii lor; mai ales in Transilvania ortodoxia aproape ca va dispare, ultima reduta va fi Sibiul dar va cade si aceasta. Dumnezeu nu forteaza mantuirea nimanui.
    Cine are minte sa ia aminte
    Vine timpul, si e foarte aproape, cand toti preotii vor repara bisericile iar altii vor construi altele noi, dar nelucrand ei la sufletul omului vor ramane bisericile goale, cucuvelele vor canta intr-insele. ,,

  3. In curand, in biserici o sa cante cucuveaua. Parca asa spunea candva parintele Arseie Boca incercand sa atraga atentia preotilor ca se indeparteaza de la menirea lor de preoti. Pentru mai marii bisericii si pentru marea majoritate a preotilor, totul este o afacere. RUSINE.

  4. Dece vă mirati? Vine din Răsărit, Comunisti sovietici-biserica ortodoxă rusă-biserica ortodoxă romînă-Arh.Tărgoviștei-Nifon. Amintiți-vă cum eram duși la manifestații, cu 30 de ani în urmă. Dacă nu ieșea bine, era schimbat șeful instituției recpective! Acum, preoții!!!!!!??????????. Atenție clerici, dacă nu iese Ponta…….la mînăstire!

  5. Asta e culmea, sa sustii ca nu poti circula prin Targoviste. Pelerinajul acesta ocupa doar parcul Mitropoliei si deviaza circulatia pentru a evitaaglomeratii si alte evenimente nedorite in trafic. Cei din Iasi,de Sf. Paraschiva,cei din Bucuresti, de Sf. Dimitrie Basarabov si din alte locuri din tara, de la Prislop, nu se supara ca circulatia masinilor este oprita pe distante de Kilometri buni, dar la Targoviste se gasesc cativa clevetitori pe care-i deranjeaza o astfel de sarbatoare. Pacat ca omul nu lupta cu rautatea din launtru lui, ci se repede ca o fiara asupra binelui pe care incearca sa-l faca aproapele lui.

  6. chiar ca este un gest urat, un atac la persoana si la familia preotului respectiv.

  7. Ati scris, cu rosu subliniat, ca transportul a fost decontat de CJD. Informatia nu este adevarata, ci fiecare parohie si-a inchiriat cu bani (din fondul parohiei) autobuze sau microbuze pentru transportul enoriasilor, iar transportul nu a fost decontat de nimeni, nici de CJD, nici de Arhiepiscopia Targovistei. Legat de ”microbuzele scolare” este bine sa stiti ca exista firme de transport care detin microbuze galbene cumparate special pentru contractele de transport scolar, insa acestea nu apartin primariilor. Noi chiar am venit la pelerinaj cu un astfel de microbuz si cunoastem situatia. Este bine ca ati luat cumva apararea preotilor, insa una este o pozitie de principiu care pune sub semnul intrebarii necesitatea unor astfel de masuri si alta este pozitia tendentioasa in care se vehiculeaza neadevaruri care pot umbri sau chiar urmaresc sa umbreasca imaginea institutiei Bisericii (din care si Dvs poate faceti parte) sau imaginea sarbatorii.

  8. Inca odata se dovedeste ca biserica indiferent de cultul religios imbratisat este o Afacere in care este implicat si Politicul.

  9. Urat gest din partea domnului „Ion”… nici nu este necesar sa-i aflam adevarata identitate, este lesne de inteles ca face parte din breasla, iar numele/prezenta/existenta preotului mentionat il impiedica… Sa intelegem noi, muritorii de rand, ca si in gradina Domnului exista atata rautate sau invidie? Asa ceva ne invata biserica? Sa aruncam cu noroi in semenii nostri? Este un mod indirect de a ne indeparta de casa Domnului, in care unii dintre inca mai cred…

  10. Articolul acesta este defaimator.In spatele lui sta Preotul Furtuna Gabriel,care are un comportament razvratit si imoral.Ar fi bine sa lase femeile si bautura si sa devina om serios sau sa renunte la a mai fi preot.Stim cu toti ca nu a dat examen de intrare in oras ci s-a legat de gardul episcopiei facand scandal sa fie numit preot.S-a milostivit preotul George Petcu si l-a primit.Apoi,acesta si-a batut joc de batranul preot.Arhiepiscopia trebuie sa ia masuri.Sa-l trimita la o parohie de la tara.

  11. Stiti cu se aseamana religia? Cu o……….
    Este firesc sa o aiba fiecare. Unii se pot lauda cu ea.
    Dar nu este normal sa o arati in public si sa o mai bagi si altora pe gat cu forta.

  12. Va felicit dna Crina Zamfirescu pentru articol.
    Ceea ce se intimpla la Targoviste cu prilejul acestui eveniment este inadmisibil.
    De ani de zile (mai exact de cand IPS Nifon pastoreste Arhiepiscopia) de Sf Nifon este aproape imposibil sa ajungi la servici , acasa, oriunde in Targoviste …..
    Se stie si cum se mobilizeaza oamenii , primarii , politicienii….
    Dar nimeni nu ia masuri , v au explicat si in comunicat ca e strict treaba lor cum si pe cine pedepsesc.
    Asta a ajuns Biserica…..

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media