ortooxacell kiss2022.gif Flax

Termenul pentru plata despăgubirilor în zootehnie, prelungit până în decembrie

Veste bună pentru fermierii dâmbovițeni ale căror ferme au avut de suferit din cauza vremii nefavorabile. A fost prelungit termenul pentru depunerea cererilor privind plata despăgubirilor în sectorul zootehnic.

Pentru asiguraţi, acest ajutor constă în rambursarea a 50-70% din valoarea contractului. Publicată pe 2 iulie a.c., HG nr. 555 prelungeşte termenul pentru cei care au făcut asigurări în zootehnie în semestrul I al acestui an.

„Până la acest moment, nu avem nicio cerere depusă. Termenul iniţial era 31 iulie a.c., iar acum producătorii care au încheiat o astfel de poliţă de asigurare pot solicita ajutor până la 31 decembrie 2014”, a precizat, la ultima conferință de presă a DAJ, Oana Năstase, purtător de cuvânt al APIA Dâmboviţa.

Citește și

TÂRGOVIȘTE: IMPOZITE PE TEREN CU 500% MAI MARI, DACĂ NOUL CODUL FISCAL SE ADOPTĂ

proiect cod fiscal retras de guvern

(VIDEO) PUI DE URS PRINS ÎN GARD LA MALU CU FLORI

ursulet

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media