Agenda Parlamentară: Mesajele parlamentarilor dâmbovițeni după votul pentru Unirea cu Republica Moldova

În urmă cu 100 de ani, pe 27 martie 1918, naţiunea română a început să arate lumii că are voinţă, forţă şi dorinţă de libertate. Basarabia s-a unit atunci cu Patria Mamă. A fost prima provincie străbună care s-a alipit României. Evenimentul rămâne memorabil. Un semnal clar, limpede, pentru unitate, pentru democraţie, pentru integrare în rândul ţărilor civilizate.

Visul de veacuri al românilor a început să se împlinească la 27 martie 1918. Lupta înaintaşilor pentru independenţă, pentru suveranitate, nu a fost zadarnică. Revărsarea dorinţei de unire nu a mai putut fi oprită de nicio forţă potrivnică. Pe 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, zăgazurile construite de cotropitori au fost rupte, rase de pe faţa pământului. Atunci, prin voinţa neamului, s-a creat o Românie unică, puternică şi independentă.

Acum, în Anul Centenarului, ar trebui ca peste tot în România să clocotească istoria, emoţia, dorinţa de unitate, de echilibru, de conlucrare pentru bunul mers al treburilor ţării. Faptele de vitejie ale înaintaşilor, sacrificiul lor suprem, ar trebui să ne oblige, pe noi, cei care am fost trimişi aici, în Parlamentul României, în urma unor alegeri libere şi democratice, să lăsăm la o parte ura, vrajba, diferenţele de opinii, de doctrină şi să dovedim că servim patria!

Trebuie să le arătăm românilor că Centenarul Unirii nu este o formalitate, un eveniment bifat, o motivaţie pentru a-ţi face imagine, ci un crez care ne defineşte, o trăsătură caracteristică acestui popor mult încercat. Unitatea, solidaritatea şi lupta comună pentru un ideal nu sunt concepte istorice, ci adevăruri pe care, din păcate, unii nu vor să le mai ia în seamă, mânaţi fiind de interese ce nu ţin de România!

Doamnelor şi domnilor,

Acum 100 de ani, înaintaşii noştri ne-au dat un exemplu imens de patriotism, de curaj, de sacrificiu. În ciuda tuturor opreliştilor, Sfatul Ţării reunit la Chişinău a decis unirea Basarabiei cu România. Şi acest lucru s-a produs în coasta Imperiului Rusesc, care a răcnit năprasnic, dar nu a putut să se opună voinţei izvorâte din lăuntrul unui popor încercat, care îşi dorea cu ardoare unirea, libertatea.

Şi, iată, acum, la un secol distanţă de măreţul eveniment, constat cu tristeţe că suntem dezbinaţi, că suntem învăluiţi în ură, că nu putem să luptăm pentru un ţel comun, acela de a aduce bunăstare, încredere şi siguranţă românilor. Democraţia înseamnă, într-adevăr, diversitate de idei, de opinii, înseamnă contradicţii şi politici diferite, dar există şi un numitor comun suprem: ţara şi binele ei. 
Vă invit să reflectăm asupra acestui lucru!

………………………………………..

Deputat Cezar Preda (PNL)

În urmă cu 100 de ani, la 27 martie 1918, Basarabia se unea cu România prin votul Sfatului Țării. 
Prima dintre provinciile istorice se unea cu România pentru a forma, mai târziu, România Mare.
Deși Romania se afla într-o situație ingrată, dorința de unire era extrem de mare, astfel Unirea cu Basarabia reclădea speranța. 
Respect și recunoștință pentru curajul, inspirația, puterea de sacrificiu și responsabilitatea celor care au făcut posibilă Unirea! 
Astăzi, la 100 de ani, frații noștri de peste Prut fac eforturi considerabile pentru a evolua în același pas cu România, pentru a urma parcursul european.
Este de datoria tuturor forțelor politice să facă front comun, să acționeze cu aceeași responsabilitate pentru a readuce Basarabia acasă!

………………………………………………………..

Senator Adrian Țuțuianu (PSD)

Doamnelor și domnilor senatori,

Dragi români,

 

În urmă cu 100 de ani, Sfatul Țării vota unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind, astfel, prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. Au urmat, apoi, celelalte provincii românești – Ardealul, Crișana, Banatul, Maramureșul și Bucovina – la 1 decembrie 1918, fiind creată România Mare.

Totuși, până la acel moment este de subliniat faptul că, prin Tratatul de la București din 1812, partea situată la răsărit de Prut a principatului Moldovei a intrat în componența imperiului Rusiei. Din acel moment, au intrat într-o puternică competiție – în fapt, o luptă – pentru locuitorii acestui ținut formând gubernia Basarabiei, două concepții identitare potrivnice: românismul și moldovenismul.

Dacă ne privim cu atenție, și astăzi, ca și în 1812, retorica moldovenism vs. românism a reînviat. Ca și atunci, susținătorii „moldovenismului” își au aceleași origini, aceleași idei, aceleași interese, doar mijloacele diferă. În rest, motivele și interesele – interese ascunse aș spune – sunt aceleași.

Din momentul unirii Basarabiei cu România – de fapt, din întregul proces care a condus la unire – putem trage câteva concluzii, dar, mai ales, câteva idei forță. Unirea Basarabiei cu România reprezintă concretizarea și biruința mișcării româniste.

Este dacă vreți materializarea unui ideal, este lupta cu toată ființa neamului românesc pentru atingerea unui obiectiv de mare valoare națională, dar și respectarea unei obligații morale.

 

Doamnelor și domnilor,

Unirea Basarabiei cu România, România Mare, sunt exemple a ceea ce înseamnă unitatea în jurul unei idei forță cu implicații naționale pe termen lung. Unitatea clasei politice, unitatea societății, unitatea instituțiilor statului – așa cum erau ele la acea vreme. Mai bune sau mai puțin bune, mai moderne sau nu, mai mult sau mai puțin cinstite, mai performante sau mai puțin performante. Putem pune orice adjectiv, însă, nu putem nega înțelepciunea pentru găsirea celei mai eficiente metode de îndeplinire a scopului liber asumat și unitatea în acțiune. Nu putem nega nici determinarea întregii societăți.

 

Dragi colegi,

Elitele vremii nu numai că au fost receptive la dorința românilor de a fi împreună, dar nu au precupețit niciun efort de a o transpune în realitate, de a înfăptui un act care s-a dovedit a fi de o înaltă abilitate politică, dar, mai ales, așa cum spuneam, de o solidaritate cu totul specială. Practic, fiecare personalitate a vremii s-a implicat în acest proiect de însemnătate capitală pentru neamul românesc, în ciuda contextului politic intern. Și, totuși, cu maturitate și animate de binele național, elitele vremii au găsit soluția de a învinge nu numai barierele interne, dar, mai ales, presiunile externe.

Astăzi, discutăm cu mândrie despre ceea ce au făcut înaintașii noștri. Astăzi, evocăm înțelepciunea clasei politice de atunci, unitatea clasei politice, a societății. Spunem cu mândrie că este Anul Centenarului. Mai mult, zeci de localități de pe ambele părți ale Prutului – despărțite din cauza unui regretabil și condamnabil context istoric – semnează declarații de Unire. Este foarte bine. Acest demers ne arată că, în pofida unora care urăsc acest demers, românii sunt români oriunde s-ar afla, așa cum spuneam – și, vreau, să o mai spun, din nou – din cauza unui context istoric nedrept. Parcă ne apropriem de atmosfera și entuziasmul din urmă cu 100 de ani.

Dar, eu îmi doresc să facem mai mult decât atât. Îmi doresc să dăm dovadă de mai mult pragmatism și să valorificăm în totalitate oportunitatea oferită de Legea pentru modificarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale şi a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, prin care autorităţile administraţiei publice locale din România pot aproba finanţarea unor proiecte propuse de către autorităţile administraţiei publice locale din Republica Moldova şi Ucraina, în baza acordurilor de înfrăţire/cooperare încheiate în condiţiile legii pentru obiectivele de investiţii ale unităţilor administrativ-teritoriale din Republica Moldova şi Ucraina. Ce vreau să spun? Aceste declarații de intenție să fie întărite de acțiuni concrete ale autorităților locale din România și din Republica Moldova care să meargă acolo unde este cea mai mare nevoie. Adică, la cetățeni. Doar așa vom demonstra că vorbele sunt întărite de fapte și, împreună, cele două, cu determinare, unitate și încredere, pot constitui un întreg frumos și armonios despre care generațiile viitoare să vorbească la fel cum facem noi astăzi.

 

Dragi colegi,

Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să știm ce ne dorim. Până la urmă contează mai puțin de unde venim. Însă, este capital și esențial să știm încotro ne îndreptăm. Avem datoria, în Anul Centenarului, în anul premergător Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, să ne definim foarte bine imaginea pe care dorim să o transmitem la nivelul Uniunii Europene, la nivelul partenerilor strategici, la nivel internațional și, mai ales, la nivel regional. Într-un context de securitate cu multe provocări, cea mai mare amenințare a României este propria „etichetă”; o „etichetă” pe care, din păcate, nu am reușit să o identificăm, să ne-o asumăm și să o impunem la nivelul interlocutorilor externi.

Cu alte cuvinte, în Anul Centenarului cred cu tărie că avem datoria ca, pe lângă manifestări culturale, artistice, dezbateri etc. – manifestări dedicate momentului -, să generăm și o propoziție definitorie a neamului românesc. Da, o singură propoziție prin care – de la est la vest și de la sud la nord, parteneri strategici sau nu, țări membre UE sau nu, țări membre NATO sau nu – să  se înțeleagă limpede și clar cum ne definim, cine suntem și, în consecință, ce vrem să facem pentru a impune – la nivelul mentalului colectiv internațional, regional și din imediata vecinătate – eticheta/ideea forță pe care ne-o asumăm, pentru care nu vom precupeți niciun efort, care ne definește și în baza căreia suntem apreciați.

Anul Centenarului și momentul pe care, astăzi, îl marcăm sunt momente mult prea importante pe care nu ne putem permite – să le ratăm. Chiar dacă avem viziuni diferite, chiar dacă propunem soluții diferite, doar uniți și având același cap compas putem reuși să ne îndeplinim menirea: să lucrăm pentru România și pentru români oriunde s-ar afla ei – de bună voie sau ca urmare a unor contexte istorice condamnabile. Să fim conștienți – așa cum au făcut și înaintașii noștri – că doar împreună și uniți în idealul național vom reuși.