Agenda parlamentară: Iancu Caracota (PNL) – „Milioane de pensionari au fost manipulați doar pentru voturi”

Promisiunea unei noi legislații în domeniul pensiilor a fost folosită de PSD în campania electorală precedentă doar cu scopul de a atrage voturile pensionarilor și ale celor care se apropie de vârsta de pensionare. Este îngrijorător cum un partid politic parlamentar, acum aflat la guvernare, a putut minți cu atâta nonșalanță.

Luni de zile ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a susținut public că noua lege a pensiilor trebuie adoptată până la 1 octombrie 2017 și aplicată în 2018. Cu toate acestea, acum Liviu Dragnea spune populației că “niciodată nu a fost vorba ca ea să fie prinsă cu prevedere bugetară în bugetul pe anul 2018 pentru că ar fi însemnat să fim nerealişti. Este nevoie de o perioadă lungă de recalculare a pensiilor şi este vorba de câteva milioane de dosare”.

În realitate, milioane de pensionari  au fost manipulați  doar pentru voturi. Practic, legea nu se va aplica în 2018, ci posibil din 2019.

Este surprinzător cum Liviu Dragnea neagă realitatea, realitatea propriului program de guvernare, program pe care Dragnea s-a lăudat că îl cunoaște foarte bine. Îi reamintesc președintelui PSD că programul de guvernare girat de el prevede clar “modificarea legislației privind sistemul de pensii- cel târziu 1 octombrie 2017”.

Domnule Dragnea, Guvernul Grindeanu a fost înlăturat de partidul pe care îl conduceți tocmai pentru că nu a respectat programul de guvernare! Nici actulalul Guvern nu-l respectă, dar acum cu girul dumneavoastră. Cine ar trebui să-și dea demisia? Dumneavoastră? Ministrul Muncii? Premierul? Sau toți trei?!

 

Iancu Caracotă,

Senator PNL

Printează articolul Printează articolul

#Citeste si:



Ajuta comunitatea noastra sa creasca. Distribuie acest articol pe retelele tale de socializare preferate. Multumim!


Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public si nici nu va fi folosit in scopuri promotionale

Parerea ta conteaza, nu mai astepta si comenteaza! 🙂



: 2 ganduri despre “Agenda parlamentară: Iancu Caracota (PNL) – „Milioane de pensionari au fost manipulați doar pentru voturi”

  • 22 octombrie 2017 at 15:38
    Permalink

    Pe mine nu m-a manipulat nimeni la vot.Voi vota permanent impotriva javrelor portocalii (ascunse acum de niste iresponsabili liberali ) !

    Reply
  • 22 octombrie 2017 at 3:15
    Permalink

    ca pensionar de drept comun mă sperie gîndul că GIO – PSD atacă (și) legea pensiilor
    a demonstrat că nu este în stare să facă nimic bun pentru viitorul țării și al poporului român
    este jignitor să-mi spui că miniștrii ca Dragnea, Shhaideh sau mai nou tractoristul ăla de la Olt puși la DEZVOLTARE vor sparge norii și soarele, laptele și mierea vor fi ale noastre
    ce fapte de arme îi recomandă? nimic teoretic, nimic practic în dezvoltarea unei comunități (traficul cu fonduri nu înseamnă dezvoltare!) – altoiește semidoctul cu sfertodoct să vezi ce-ți dă!
    și apoi, nici resursă de cadre competente nu mai au, ce vine din spate sînt niște analfabeți instituționali mai mult sau mai puțin „bazați”, cei mai mulți cu ifose de specialiști multilaterali
    iar liberalii, ca cel din poză, ce oferă? unii scuze, alții păreri personale! cei mai mulți, duali. vax! 🙁
    dar gata, că-mi stric starea de vizionare a MotoGP-ului de la Phillip Island.

    Reply

Lasă un răspuns