ortooxacell kiss2022.gif Flax

Agenda parlamentară: Cezar Preda (PNL) – Întrebare către Shhaideh despre un obiectiv abandonat de CNI, la Bezdead

Î N T R E B A R E

 

Adresată: Doamnei Sevil SHHAIDEH, Viceprim-ministru, Ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene

De către : Cezar-Florin PREDA, deputat PNL de Dâmbovița

Obiectul întrebării: Finalizarea obiectivului „Reabilitare, modernizare și dotare așezământ cultural, comuna Bezdead, județul Dâmbovița”

 

 

                        Stimată doamnă viceprim-ministru,

           

Obiectul acestei întrebări reiese din titlu și vă rog să acordați atenția cuvenită finalizării acestui obiectiv de investiții având în vedere că urmare celor peste 10 adrese emise de Primăria comunei Bezdead, începând cu anul 2015 și transmise către Compania Națională de Investiții, în care s-a comunicat clar faptul că lucrările stagnează și cele efectuate se degradează, a fost reziliat contractul la nivelul lunii mai a acestui an.

Luarea acestei măsuri nu conservă lucrările executate și nici nu conduce la finalizarea obiectivului, motiv pentru care vă rog să îmi comunicați următoarele:

  • Ce măsuri imediate veți dispune în vederea reluării lucrărilor?
  • Aveți în vedere predarea amplasamentului către Primăria Bezdead?
  • Care este stadiul fizic real executat și care este gradul de uzură al acesteia?
  • Care este data la care va fi încheiat un nou contract pentru efectuarea lucrărilor rămase neefectuate?
  • Când vor beneficia locuitorii comunei Bezdead de acest așezământ cultural?

 

Solicit răspuns scris.

Cu deosebită consideraţie,

Cezar-Florin PREDA

Deputat PNL de Dâmbovița

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media