ortooxacell kiss2022.gif Flax

TÂRGOVIȘTE: Statuia din bronz a lui Mihai Viteazul, vopsită precum leul furat de la Muzeul Kitsch-ului

Statuia ecvestră din centrul municipiului Târgovişte, reprezentându-l pe marele domnitor Mihai Viteazul, a fost vopsită de primăria oraşului asemenea leilor de ipsos montaţi pe porţile bulibaşilor, cu ocazia Zilelor Cetăţii.  Situaţia este fără precedent, iar felul în care arată lucrarea de artă este aproape imposibil de descris în termeni eleganţi. Pentru comparaţie, se poate „admira” leul aurit (foto sus), simbol al Kitsch-ului, aflat la intrare în  Muzeul bucureştean dedicat prostului gust, realizat de celebrul meşter de pitici din ipsos de la Saftica.

YouTube player

Statuia ecvestră în  bronz a lui Mihai Viteazul fost realizată în 2001, de către cunoscutul sculptor Mihai Marcu, la comanda primăriei Târgovişte. Primarul de la acea vreme, Iulian Furcoiu, a supravegheat personal lucrările pentru că îşi dorea ca statuia să devină un reper pentru municipiu. Statuia a fost patinată de artist, printr-un procedeu specific, pentru un bronz închis la culoare.  Sculptorul Mihai Marcu nu a fost consultat de Primăria Târgovişte pentru vopsirea statuii în auriu. 

Mihai Marcu unul din sculptorii românii recunoscuţi pentru statuile ecvestre pe care le-a realizat

Acţiunea autorităţilor poate fi catalogată drept o vandalizare a unei opere artistice, act fără corespondent în România. Recent, Poarta Sărutului, celebra operă a lui Brancuşi din Târgu Jiu, a fost spalată cu jet de apă şi a devenit galbenă, după ce sărurile de fier au ieşit la suprafaţă, dar este vorba despre un alt tip de acţiune fizică asupra unei opere artistice.  Statuia târgovişteană pare vopsită cu pensula, nuanţa fiind auriul pe care bunicii îl foloseau la vopsitul sobelor. Nu ştim, la acest moment, cine a avut ideea vandalizării statuii, dar atunci când vom afla vom face tot posibilul să-i dăruim un leu poleit dacă simte nvoia să aibă aproape asemenea „opere de artă”! În ceea ce priveşte statuia domnitorului, aceasta trebuie adusă cât mai rapid la starea iniţială.

Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul din Târgovişte, înainte de vopsire
Distribuie:

4 comentarii la „TÂRGOVIȘTE: Statuia din bronz a lui Mihai Viteazul, vopsită precum leul furat de la Muzeul Kitsch-ului”

  1. Peste astia tronezea marele culturnic al Dambovitei, incompetentul si omul rusilor , tradator de neam si de tara , Tutuianu. Este efectul numirilor penale si penibile ale individului jegos , Tutuianu Adrian. Acest individ reprobabil , specialist al armelor , al justitiei , al Culturii , al Economiei , de fapt specialist in nimic, un incopetent de vea mai joasa speta , un avocatde provincie a castigat averea din bani publici sau in baza influentelor pe linie de partid PSD (fost comunist) . Tutuianu , un mizer fara scrupule in stare sa isi bage la puscarie mama copilului lui (asa cum a facut-o de altfel) pentru a nu intra el insusi la pucarie a distrus judetul , un tinut sarac si saracit de PSDisti , aflat intre judete si tinuturi bogate.

  2. Ce pretenții aveți de oameni precum Capra- viceprimar, cealaltă viceprimar venită din mediul rural, C Stan.
    Culoarea a fost decisă de Bozieru- consilierul.

Dă-i un răspuns lui Jos Tutuianu , omul rusilor, tradator de neam si de tara

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media