PUCIOASA: Proiect de refacere și modernizare a infrastructurii din cartierul Filatură

1.815.691 lei (fără TVA) vor fi investiți în perioada următoare în proiectul „Amenajare şi modernizare căi de acces şi parcări, cartier Filatură, oraş Pucioasa”. Cheltuiala va fi suportată  în cote de cofinanţare de câte 50% de către Primăria Pucioasa și Consiliul Județean Dâmbovița.

Astazi am fost în cartierul Filatura, una din zonele ignorate total de fosta administratie. Mai devremeana-constantin decat speram, apar și veștile bune pentru cetățenii noștri. Și asta pentru ca în ședința din data de 29 noiembrie Consiliul Județean Dâmbovița a aprobat asocierea cu orașul Pucioasa, pentru realizarea celei mai mari investiții făcute vreodată într-un cartier din Pucioasa. Proiectul nostru are ca obiectiv reabilitarea și lărgirea străzilor existente, reabilitarea trotuarelor, amenajarea parcărilor, a spatiilor verzi, a aleilor pietonale și a locurilor de joaca, iar Consiliul Județean Dâmbovița va suporta 50% din valoarea investiției – peste 2 milioane lei!, a notat pe pagina sa de facebook, primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana.

Conform indicatorilor tehnici aprobați vor fi realizați 1,2 kilometri de drum cu lățime între 3,5 și 6 metri și aproape 2000 de metri pătrați de parcare.


În februarie 2012, CJD aproba asocierea cu orașul Pucioasa pentru proiectul ,,Modernizare străzi oraş Pucioasa, L = 3,0 km”. Deși au trecut patru ani nu există până la această dată un contract de lucrări şi execuţia acestora. Astfel, CJD  a revocat vechea hotărârea și a decis să participe la proiectul din Filatură.

DelPonte 8 Martie

15267961_1675713446053300_2269510652038746667_n-1


Printează articolul Printează articolul

Gurmand + Raiman

Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:

Un gand despre “PUCIOASA: Proiect de refacere și modernizare a infrastructurii din cartierul Filatură

Parerea ta este importanta, lasă un comentariu.


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca