ortooxacell kiss2022.gif Flax

Primăriile din judeţ datorează 200 de miliarde pe gunoiul neplătit de dâmboviţeni. O soluţie: micşorarea taxei de habitat!

Sala Mare a Instituţiei Prefectului a găzduit azi şedinţa Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI). La întâlnire au participat: preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Adrian Ţuţuianu, vicepreşedinţii Gabriel Grozavu şi Leonardo Badea, primari,  reprezentanţii SC Supercom SA – care are contract cu ADI, reprezentanţii legali ai SC Euro Gaz Prescom – titularul celui de al doilea contract care priveşte ADI şi CJ. Adrian Ţuţuianu a menţionat faptul că tematica şedinţei este una amplă, menită a lămuri mai multe aspecte. În primul rând s-a referit la modificarea actelor constitutive ale ADI, ca urmare a schimbărilor intervenite în administraţia publică locală, în urma alegerilor din 10 iunie. Este vorba despre un nou preşedinte de Consiliu Judeţean, precum şi de mai mulţi primari noi, care reprezintă unităţile administrativ teritoriale componente ale ADI. Definitivarea actelor va fi făcută până pe 10 iulie, după care vor fi depuse la Judecătoria Târgovişte, în vederea consemnării în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor.

Un alt subiect a fost cel legat de modul în care se derulează colectarea taxei de habitat, instituită prin hotărârile ADI şi prin hotărârile consiliilor locale. „Din datele pe care le avem, dacă luăm în calcul şi facturile care nu sunt emise, unităţile administrativ teritoriale înregistrează, la momentul acesta, restanţe faţă de Supercom, de peste 200 de miliarde”, a declarat Ţuţuianu, remarcând printre altele că „denumirea societăţii” care colectează taxa de habitat „este foarte lungă”, în vreme ce „rezultatele sunt slabe”.

„Eu m-am angajat, faţă de alegătorii din judeţul Dâmboviţa, că voi găsi, împreună cu cei implicaţi, o soluţie de reducere a taxei de habitat. Vreau astăzi să deschid acest subiect, pentru că vreau să mă ţin de promisiunea pe care am făcut-o locuitorilor judeţului Dâmboviţa”, a precizat Ţuţuianu.

Ultimul subiect l-a reprezentat relaţia contractuală dintre Consiliul Judeţean şi SC Eurogaz Prescom, „societate comercială care are încheiat un contract de concesiune şi care datorează, cu titlu de redevenţă, după calculele făcute de reprezentanţii CJ, aproape 3,5 milioane lei, pentru perioada 3.01.2011 – până la momentul actual. Înţeleg că există o anumită dispută legată de penalităţi. Vom vedea astăzi dacă ne putem înţelege, deoarece vreau să ştiţi cu toţii că pe 5 noiembrie trebuie să se plătească la BERD, cu titlu de rată şi dobândă, o sumă de peste 20 miliarde de lei. Potrivit calculelor făcute şi memorandumului încheiat la momentul când s-au semnat aceste lucruri, cu ani în urmă, această sumă de bani trebuie să fie adunată din redevenţa percepută de CJ în baza acestui contract de concesiune. Sper astăzi (n.r. ieri) ca să ajung la o înţelegere amiabilă cu Eurogaz Prescom, să stabilim date foarte exacte la care se fac plăţile. Dacă nu vom reuşi să ajungem la nicio soluţie, nu am decât să pun punct colaborării contractuale. Nu mi se pare corect ca de la emiterea facturii şi până astăzi să nu încaseze CJ niciun leu. Am dat temă să mi se verifice când s-au sesizat compartimentele de specialitate din CJ în legătură cu acest aspect, iar cei care nu au luat măsurile legale, adică cei care nu au sesizat Departamentul juridic, s-au dacă Departamentul juridic nu şi-a făcut treaba la momentul când trebuia, vor avea de suportat, în săptămânile următoare, consecinţele legale, respectiv voi lua măsuri de demitere din funcţie a tuturor celor ce sunt implicaţi în neurmărirea intereselor CJ Dâmboviţa ”, a încheiat Adrian Ţuţuianu.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media