ortooxacell kiss2022.gif Flax

Nucet, într-o rețea națională de parcuri fotovoltaice

panouri fotovoltaiceComunicat de presă referitor la întâlnirea cu reprezentanții administrației publice locale și vizitarea instalațiilor companiei Power Clouds

„Oficialitățile române – dl. Adrian Țuțuianu, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, dl. Ionuț Savoiu, deputat și primarul localității Nucet, Luiza Bărboiu s-au întâlnit cu dl. Forlani, Directorul General al Power Clouds, pentru a vizita noile instalații ale firmei Power Clouds și pentru a promova un parteneriat strategic între Power Clouds și Județul Dâmbovița.

Power Clouds a investit peste 20 de milioane de dolari în România, în mai puțin de un an, pentru a crea o rețea, alcătuită din cinci mari parcuri fotovoltaice, amplasate între Scornicești și Nucet.

Pornind din România, Power Clouds a implementat cu succes un plan de afaceri unic și tehnologii solare de ultimă oră, pentru a deveni un exportator de know-how și de cele mai bune practici la nivel mondial.

Power Clouds a oferit pregătire tehnică și peste 80 locuri de muncă personalului român. Cu pregătirea oferită, aceste echipe pot deservi nu doar instalațiile Power Clouds din întreaga lume, ci pot construi și asigura mentenanța unor centrale solare pentru alți furnizori de acest tip de energie din întreaga Românie. Astfel de investiții în economiile locale au făcut din Power Clouds una dintre cele mai importante companii producătoare de energie solară din lume.

Așa cum s-a publicat în Forbes: „De la începutul său, în martie 2013, proiectul are mai mult de 50.000 de participanți din peste 100 de țări, cu 50.000 de panouri solare instalate în 13 centrale electrice comune, cu o valoare totală de 60 milioane de dolari. Acesta este un sistem participativ unic – de producere a energiei din surse regenerabile de către cetățeni din întreaga lume. Power Clouds permite oricui, de oriunde din lume, care deține un panou solar, să-i închirieze acest panou. Power Clouds îi plătește respectivului proprietar al panoului solar o taxă lunară, timp de 20 de ani. Se speră că, prin participarea acestor ferme solare, grila la nivel mondial va fi alimentată cu energie curată și se va crea prima rețea internațională de sisteme fotovoltaice – în mod ideal, cea mai mare sursă de energie a planetei.

Rezultatul celor 13 centrale energetice comune a fost obținerea a 11,5 MW, reprezentând suficientă energie pentru a răspunde cererii de consum a aproximativ 10.000 de locuitori și o reducere cu mai mult de 212 de tone a CO2, ceea ce echivalează cu plantarea a cinci milioane de noi arbori.”

În concluzie, domnul Forlani declară următoarele: „Aș dori să subliniez că experiența noastră în România a fost foarte pozitivă și am fost sprijiniți, în mod clar, de către autoritățile locale și populația locală – mereu dornici de a învăța și de a-și îmbunătăți teritoriul țării. În cazul în care autoritățile vor continua acest parteneriat cu compania noastră – de a lucra la construirea unui viitor sustenabil -, vom investi în continuare, cu plăcere, în România „.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița: ”Mă bucur că o investiție de acest nivel a prins viață în județul Dâmbovița! Le mulțumesc și îi felicit pe reprezentanții companiei Power Clouds pentru investiția pe care au realizat-o în comuna Nucet. Știm cu toții că utilizarea energiei solare este un lucru bun, cei mai mulți dintre noi am auzit despre beneficiile energiei solare și cred că acest sector ar trebui să-și găsească o poziție în prim planul industriei energiei electrice din țara noastră. Consider că această investiție reprezintă un model care poate fi preluat și dezvoltat și de micii investitori.

Independența energetică este câștigul pe care administrațiile îl obțin prin implementarea unor proiecte de amenajare de parcuri fotovoltaice. Dacă luăm în calcul și cercetările efectuate de specialiști, din care reiese faptul că zona de sud a țării ar fi cea mai potrivită pentru producerea energiei solare, concluzionăm că Județul Dâmbovița este favorizat din acest punct de vedere. Este o metodă curată și inepuizabilă, nu este poluantă, principala resursă fiind soarele. Utilizarea energiei solare este unul dintre cele mai bune răspunsuri la criza încălzirii globale și, totodată, o premisă pentru pentru crearea de locuri de muncă.

Energia solară poate fi folosită oriunde, atât cât este nevoie, singura condiție fiind disponibilitatea unor suprafețe mari de teren pentru construirea de centrale solare.

Le urez mult succes investitorilor și nutresc speranța că voi putea participa la inaugurarea cât mai multor investiții de acest fel!”

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media