ortooxacell kiss2022.gif Flax

Gabriel Boriga, scrisoare către târgovişteni! Să fim uniţi, ca să ne fie bine!

APEL LA ÎNGĂDUINŢA DE A NE FI BINE

Acum, în momentul absenţei mele temporare din scaunul de primar, remarc cu mâhnire apariţia unor discuţii controversate pe fondul unor proiecte al căror unic scop este acela de a aduce oraşului nostru calitatea şi cinstea pe care atât el, cât şi târoviştenii o merită cu îndestulare.

Pentru că acum aproximativ 6 ani interesul meu personal s-a transformat în interesul meu pentru binele târgoviştenilor, vreau să aduc unele remarci pertinente în atenţia tuturor celor ce iubesc oraşul nostru şi vor să contribuie la dezvoltarea şi modernizarea sa în concordanţă cu nevoile şi dorinţele cetăţenilor.

PIDURILE, unele dintre cele mai mai mari, fructoase şi îndrăzneţe proiecte de investiţii ce au fost demarate în Târgovişte, nu sunt nici obiect de negociere şi, cu atât mai mult, nu ar trebui să fie nici substratul sau motivul unor polemici politice sau personale. Toată lumea ar trebui să înţeleagă şi să conştientizeze, totodată, că şi cu fapta, gândul sau, inclusiv, cuvântul trebuie să fim parte activă şi nu distructivă la dezvoltarea Municipiului Târgovişte pentru că orice gând, gest, sau faptă bună contează şi ajută!

Un proiect care afectează, in genere, 40% din suprafaţa Municipiului Târgovişte, în integralitatea infrastructurii sale, nu poate fi gestionat precum bunul mers al lucrurilor dintr-o farmacie. Pentru că DA, ESTE IMPOSIBIL! Dar este nevoie ca într-o echipă a Târgoviştei, indiferent de apartenenţa sa politică, să facem tot ce ne stă în putere să găsim soluţii pentru terminarea la timp şi în condiţii de calitate europeană a acestor proiecte.

Cred că suntem de acord cu toţii că viitorul model şi bunăstarea copiilor şi nepoţilor noştri nu pot fi şi nici nu trebuie să fie subiectul unor răfuieli politice. Știţi cu toţii că, din perspectivă instituţională, am colaborat cu plăcere şi foarte corect atât cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa, cât şi cu toate celelalte autorităţi locale în gestionarea acestui proiect. Personal vorbind şi datorită acestui fapt nu cred că, într-un astfel de moment, anumite declaraţii ˝incendiare˝ ar putea aduce vreun plus de valoare proiectelor în cauză.

Vreau să încredinţez echipa care, actualmente, se află la conducerea Municipiului Târgovişte(Ciprian Prisăcaru, Gabriel Cioacă şi Cristian Stan) şi care se ocupă de implementarea acestor proiecte că le sunt alături cu tot sprijinul necesar pentru finalizarea în termen şi în parametrii de superioară valoare a acestor lucrări.

Închei prin a declara că întreg acest proiect merită şi are nevoie atât de înţelegerea şi susţinerea tuturor târgoviştenilor, cât şi de bunăvoinţa şi răbdarea lor, pentru că nu reprezintă altceva decât viitorul modern şi frumos al oraşului nostru. Să fim uniţi pentru modernizarea oraşului nostru şi să contribuim cu toţii să ne fie bine!

                                                                                                                  Gabriel Boriga

Distribuie:

7 comentarii la „Gabriel Boriga, scrisoare către târgovişteni! Să fim uniţi, ca să ne fie bine!”

  1. Deci,domnule Enache,nu mai conteaza culoarea politica cand se fac afaceri sau cand se distrug afaceri …ale altora??Aici sunt de acord cu dvs! Toti trebuie sa plateasca in fata legii! Iar de unire ,cum spune dl Boriga,nu poate fii vorba,pentru ca nu semanam.Doar cine seamana se aduna! Au impartit pana acum 1 an banii orasului, ai locuitorilor,ai tarii intre ei si acum vor acelasi lucru?? Cand va veni cineva sa faca ceva pentru locuitori,locuri de munca,scoli noi,cine va reaseza valoarea la loc de cinste??

  2. Despre ce rafuieli politice vorbiti ? Viitorul municipiului insemna finalizarea Planului de Urbanism al Municipiului inceput in 2006 si neterminat nici pana azi si pentru care stiti bine cate miliarde s-au cheltuit din banii prostilor care platesc taxe si impozite. Cat despre PID-uri bine ca ne dau bani europenii dar noi nu santem in stare sa-i gestionam corect pentru ca se pare ca proiectele au lacune. Nu e nici o rafuiala politica pentru ca elmentul comun este firma BLUM ROMANIA – firma domnului deputat Ionut Savoiu care trebuia sa finalizeze PUG pentru care si-a luat banii si pentru care Consiliul Local trebuie sa gaseasca alti bani pentru finalizarea lui. Si tot firma domnului Ionut Savoiu a proiectat si PID-urile. Unde ati fost domnule primar din 2008 pana in 2014. De ce mai e director domnul Balasa la investitii care spunea intr-o discutie cu domnul Ionut Savoiu si domnul Nitescu Dan ca „stie tot ” despre PUG- ul nefinalizat. Sau poate ca mai e director tocmai de aia!! Oare nu ar trebui sa „stie tot” despre cum s-au cheltuit banii contribuabililor si Consiliul Local actual ? . De ce ati refuzat sa puneti la dispozitia consiliului contractul pentru intocmire PUG din 2006 in dispretul legii care va obliga la aceasta? In situatia de acum cred ca ar trebui sa „stie tot” si DNA-ul pentru ca nu ar fi nici o presiune politica obligand sa dea cu subsemnatul atat conducerea PSD a primariei din 2006-2007 cat si conducerea PDL a primariei din 2008 -2012..Deci o actiune in justitie total impartiala pentru ca in viitor banii nostri sa nu mai fie furati/insusiti/subtilizati de „baietii destepti”.

  3. Borele, tată, ai impresia că toţi târgoviştenii sînt dîmboviţei, ori schizo?
    ţi-aş arde eu mai multe dar mă citesc nepoţii.
    hai, pas! 🙁

  4. Mai Boriga, tu ar trebui sa fi in puscarie, lasa vrajeala ca ne-am saturat de minciunile tale.Asta nu e un oras, asta e o ruina.Ati demolat tot orasul si nu ati definitivat nimic.Ne-am saturat de praf, noroi, masinile noastre au ajuns niste epave din cauza gropilor , prafului din asa zisul tau oras.Nu esti plecat vremelnic de la primarie, din cate stim mai ai cateva dosare pe rol, de baiat bun ce ai fost.Nu te mai da mare, ca stim toti cine esti, poate te cred copiii astia carora le-ai scos ochii cu sportul tau de performanta(baschet) pentru care ai platit gramezi de bani din bugetul local.Locul tau e dupa gratii, o stim cu totii si acolo o sa ajungi pana la urma !Nu mai pupi tu primaria, du-te la nasul tau Florin Popescu si apauca-te sa montezi centrale sau ce dracu faceai tu pe acolo!

  5. „Pentru că acum aproximativ 6 ani interesul meu personal s-a transformat în interesul meu pentru binele târgoviştenilor”

    Interesul personal al domnului primar a atras o condamnare de 3 ani cu suspendare pentru abuz in serviciu in forma calificata, nici vorba de binele targovistenilor care l-au votat…

Dă-i un răspuns lui moshu49

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media