ortooxacell kiss2022.gif Flax

Flexibilitate în stabilirea TVA și reducerea birocrației pentru IMM-uri

Noile norme propuse de Comisia Europeană joi, 18 ianuarie, vor permite statelor membre o mai mare flexibilitate în stabilirea cotelor de taxă pe valoarea adăugată (TVA), precum și crearea unui mediu fiscal îmbunătățit pentru dezvoltarea IMM-urilor. Propunerile reprezintă pașii finali în revizuirea normelor în materie de TVA, în scopul reducerii semnificative a pierderilor anuale de miliarde de euro cauzate la nivelul UE de fraudarea TVA.

Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, a afirmat: „Astăzi, mai facem încă un pas în direcția creării unui spațiu unic pentru TVA în Europa, cu norme mai simple pentru statele noastre membre și pentru întreprinderile noastre. Aceste propuneri vor oferi țărilor UE o mai mare libertate de a aplica cote reduse de TVA pentru produse sau servicii specifice. În același timp, ele vor reduce birocrația pentru întreprinderile mici care își desfășoară activitatea la nivel transfrontalier, ajutându-le să se dezvolte și să creeze locuri de muncă.

Noile norme oferă:

  • mai multă flexibilitate pentru statele membre, prin posibilitatea de a institui, pe lângă o cotă de TVA standard de minimum 15%, două cote reduse distincte (între 5% și cota standard națională), o scutire de TVA și încă o cotă redusă înscrisă în intervalul 0% – cote reduse; în plus, media ponderată a cotei TVA va trebui să fie de cel puțin 12%;
  • reducerea costurilor pentru IMM-uri, prin introducerea unui prag de venituri pentru măsurile de simplificare aplicabile sau de cifră de afaceri pentru scutirea de TVA în cazul unor activități transfrontaliere, precum și posibilitatea de exonerare în ce privește obligațiile de identificare, facturare, contabilitate sau declarare.

Propunerile legislative vor fi transmise Parlamentului European și Comitetului Economic și Social European pentru consultare și Consiliului UE pentru adoptare.

Context

Sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) joacă un rol important în cadrul pieței unice europene. TVA reprezintă o sursă majoră și tot mai consistentă de venituri pentru UE, generând peste o mie de miliarde de euro în 2015, adică 7% din PIB-ul UE. Una dintre resursele proprii ale UE se bazează, de asemenea, pe TVA.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media