ortooxacell kiss2022.gif Flax

Edilul Niculeștiului cere pensii speciale și pentru primari. Are 5 mandate și i-ar reveni o sumă frumoasă!

foto:  Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, primarul comunei Niculești, Dorinel Soare (sursa – facebook)

După ce legea le-a majorat substanțial salariile, primarii vor să ia și pensii speciale, după modelul celor parlamentare. „O pensie care să completeze acea pensie normală de 1300 de lei. Pentru că și noi avem atâtea incompatibilităţi stabilite ca și parlamentarii. Eu zic că e o discriminare între parlamentar și alesul local”  a cerut în cadrul Asociației Comunelor din România, președințele AcoR Dâmbovița, social democratul Dorinel Soare. La reuniunea Asociației au participat prim-ministrul Viorica Dăncilă, dar și alți miniștri.

Primăria Niulești nu are un site și nu sunt publice declarații de avere ale edilului. Totuși, Soare are la activ 5 mandate. Dacă pensiile speciale ale primarilor s-ar aproba după modelul celor ale parlamentarilor, sumele ar fi: 1.550 de lei pentru un mandat încheiat, 3.100 de lei pentru cei cu două mandate şi 4.600 de lei pentru cei cu trei. În România sunt 2859 comune, 320 de orașe și 103 municipii.

Asociația Comunelor din România este condusă de un edil din Dâmbovița, primarul comunei Vulcana Băi. ACoR a fost înfiinţată în anul 1997, în 2008 fiind declarată de utilitate publică. Numărul membrilor A.Co.R. este de 1.750, UAT-uri din toate judeţele României. Toate plătesc cotizații anuale. Comunele membre din județul Dâmbovița au de dat Asociației, între 750 și 1.100 de lei, însumând 76.000 de lei în acest an. Termenul de plată este 31 martie. În 2017, primăriile au plătit filialei conduse de Dorinel Soare, 45.500 de lei, 34 de unități adminitrativ teritoriale figurând cu restanțe. Jumătate din acești bani au rămas în administrarea filialei locale. Printre activitățile AcoR la care a participat și edilul Niculeștiului se numără și o excursie în Mexic. ACoR organizează și cursuri de instruite pentru aleși și funcționari, plătite separat de la bugetele locale, pe litoral sau la munte.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media